marți, 15 iunie 2010

Aspecte ale consilierii familiei copilului cu autism

“De multe ori pentru a ajuta copilul e necesar sa fie ajutati parintii“ este o afirmatie pe care am auzit-o la un curs de consiliere a familiei si cuplului cand a fost prezentata familia disfunctionala si efectele acesteia asupra comportamentului copiilor.
Am preluat aceasta idee si de atunci am inceput sa abordez relatia cu copiii diagnosticati cu autism si familia lor din aceasta perspectiva.

De ce au nevoie de consiliere parintii unui copil cu autism?
1. Este bine ca acestia sa afle, sa cunoasca, sa inteleaga ce este autismul. Fara cunoastere, nu poate avea loc intelegerea; fara intelegere nu se poate accepta diagnosticul.
Acceptarea diagnosticului, de catre parinti, este factorul major in tratarea si sprijinirea copilului cu autism, in acelasi timp permitandu-le parintilor o mai buna adaptare si functionare psiho-sociala.
Neacceptarea diagnosticului franeaza, poate chiar blocheaza, posibilitatile copilului de evolutie si de cele mai multe ori izoleaza familia.
2. Este de dorit ca parintii si membrii familiei sa fie implicati - participanti activi - in toate aspectele evaluarii si educarii copilului, pe masura intereselor, resurselor, abilitatilor si disponibilitatii lor.
3. Scopul consilierii nu este ”tratamentul“ disfunctiei familiale, ci sprijinirea familiei pentru a-si controla propria viata. Consilierea familiei are ca scop scaderea riscului violentei intrafamiliale din partea parintilor confruntati cu gravele dificultati comportamentale ale copilului, ca si riscul de abuz- maltratare-abandon-institutionalizare, familia nefiind pregatita in a-si asuma copilul.

Caracteristicile familiei sunt relevante pentru preventia secundara a dizabilitatilor ce survin ca urmare a tulburarii autiste. Parintele informat, constientizat asupra modului in care trebuie sa observe semnalele copilului, va avea rabdarea si motivatia necesara sa continue programul in care este inclus copilul (acasa/ in centru de terapie) chiar si atunci cand progresele nu sunt evidente.
Acceptarea diagnosticului copilului in multe cazuri se produce cu dificultate, solicitand multe intalniri si discutii cu familia pana cand acestia incep sa coopereze, sa-si organizeze timpul eficient, atat pentru nevoile proprii, cat si pentru cele ale copilului. Creste astfel posibilitatea ca parintele sa aiba un program degrevat de dificultatile de management ale unui copil cu tulburari din spectrul autist, functionalitatea sociala si comunitara fiind simtitor ameliorata.
Observand comportamentul agresiv (auto si heteroagresiv) in relatia cu parintii/cu alte persoane de referinta, am constatat ca acesta se poate manifesta, in anumite cazuri cu mai mare intensitate fata de unul si mereu acelasi parinte / persoana din mediu, situatie ce m-a obligat sa analizez mai bine si atent aspectele. Tocmai de aceea am adaugat, muncii mele de psiholog si consilier de familie, informatiile furnizate de etologie si etologia umana care, ca discipline stiintifice, studiaza dimensiunea bio-psihica a agresivitatii umane si incearca sa explice dintr-o perspectiva noua in special aspectele distructive ale agresivitatii. Comportamentul (potrivit Dictionarului de Psihologie Larousse 2000) reprezinta “conduita unui subiect luat in considerare intr-un anumit mediu si intr-o unitate de timp data.” Creierul reptilian, vizeaza comportamentul non-verbal si comanda agresivitatea ca raspuns la agresivitatea din mediu. Punand in relatie functia arhaica a creierului reptilian cu comportamentul copiilor diagnosticati cu autism consider ca aceasta se mentine activa si manifesta la copiii cu autism.
Revenind la familie, si cea a copilului cu autism poate avea de inteles si depasit dizarmoniile familiei de apartenta, care, daca nu sunt intelese si depasite, atunci individul le va repeta in relatia de cuplu si in relatiile sociale. In acest context gestalturile afective neincheiate ale parintilor pot determina si intretine comportamentele agresive la copilul cu autism. Prin gestalturi afective neincheiate, Fritz Perls, parintele gestalt terapiei , numea actiunea de a proiecta in exterior a ceea ce se petrece in interiorul mintii si al corpului si scoaterea la suprafata a aspectelor contradictorii ale personalitatii, acele aspecte pe care le ascundem de noi insine, pe care nu vrem sa le recunoastem si/sau pe care le proiectam asupra celorlalti. Prin aceasta proiectie persoana nu poate avea acces la emotiile proprii, nu le lasa sa iasa la suprafata, nu si le asuma ca apartinandu-i ci le priveste ca fiind ale altei persoane si indreptate impotriva sa.
Cum pot determina comportamente agresive?
Tocmai prin functia creierului reptilian, care recepteaza agresivitatea din mediu si o restituie mediului prin comportamentul heteroagresiv.