vineri, 27 august 2010

ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN- concluzie


CONCLUZIE

Rostul tãu aici, pe pãmânt, este unul singur: acela de a evolua, adicã a-ti ajuta sufletul sã se purifice si sã creascã. Aceasta înseamnã a te iubi pe tine însuti si a-i iubi si pe ceilalti.
Noi, oamenii, suntem încãpãtânati si ne e greu sã iubim total, neconditionat si impersonal. Trebuie sã revenim de mai multe ori pe pãmânt, de fiecare datã într-un alt corp, pentru a învãta sã iubim de fiecare datã în conditii diferite.
Pãmântul este marea scoalã a iubirii. Este un privilegiu sã trãiesti. De aceea trebuie sã folosesti fiecare moment din viata ta pentru a-ti spori iubirea. Încercând sã faci mai mult în fiecare viatã, nu vei mai reveni în repetate rânduri pe Pãmânt.
E la fel ca la o scoalã obisnuitã: dacã în fiecare an nu faci decât sã te distrezi si nu vrei sã înveti nimic, vei rãmâne mai muti ani în aceeasi clasã.
Ceea ce se întâmplã „între douã vieti” se poate compara cu cele douã luni de vacantã dintre anii scolari. Dintr-o datã, vãzând cã altii stiu mai multe, ai chef sã mergi din nou la scoalã, ca sã înveti si tu.
Totusi, unii dintre noi, odatã aflati din nou la scoalã, uitã motivatia care i-a împins sã vinã acolo, aceea de a învãta bine. Este ceea ce se întâmplã multora în cursul vietii lor terestre.
Dimpotrivã, sunt si oameni atât de dornici sã învete, încât absolvesc mai multi ani într-unul singur. În consecintã, îsi terminã studiile mai devreme decât ceilalti si ajung mult mai repede sã cunoascã o mare fericire interioarã.
Ce fel de scolar esti?
Tu singur esti cel care hotãrãsti.
Nu ai de ce sã te temi, nu este greu deloc. Tot ce ai de fãcut este sã-ti exprimi dragostea, sã-l vezi pe Dumnezeu pretutindeni, în tine si în jurul tãu. Acceptã fiecare om asa cum este în momentul prezent. Restul vine de le sine: dispar frica si emotiile inutile, reusesti sã-ti stãpânesti orgoliul, indispozitiile si bolile te pãrãsesc, iar relatiile tale afective se îmbunãtãtesc în mod vizibil. În sfârsit, ai totul din plin, atât la nivel material, cât si spiritual. Ce poate fi mai important?
Cu cât îl exprimi mai bine pe Dumnezeul tãu interior, iubindu-te si iubindu-i pe ceilalti, cu atât soarele tãu interior creste si lumineazã mai puternic. Astfel devii o sursã de luminã si de cãldurã, gata mereu sã vinã în ajutorul celor care au sansa sã fie aproape de tine sau în gândurile tale.
Îti urez din toatã inima sã devii acest soare strãlucitor si sã cunosti, în sfârsit, fericirea pe care o meriti din plin.
Cu dragoste
Lise Bourbeau.

ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN- capitolul 21


Partea a cincea

SPIRITUALITATEA
CAPITOLUL 21
SPIRITUALITATEA / MEDITATIA

Cea mai frumoasã definitie a spiritualitãtii pe care ti-o pot oferi este urmãtoarea: o fiintã cu adevãrat spiritualã acceptã faptul cã tot ce vede la celãlalt este oglinda ei însãsi. Acest fel de a vedea lucrurile nu este nici bun, nici rãu. Este pur si simplu un dar acordat omului devenit constient. Este un mijloc extraordinar de a învata sã te cunosti mai bine si de a-ti da seama ce anume accepti si ce nu la tine. O fiintã spiritualã acceptã lucrurile asa cum sunt, chiar dacã uneori nu e de acord cu ele; îsi acceptã felul de a fi. Astfel, înaintea sa se deschide o întreagã lume de dragoste.
În aceastã carte am discutat despre CREDINTÃ, despre cât e de important sã te iubesti, sã te accepti, sã-i iubesti si sã-i accepti de ceilalti si sã-ti dezvolti notiunea de responsabilitate. Toate acestea nu înseamnã decât un singur lucru: sã-L vezi, sã-L auzi si sã-L simti pretutindeni pe DUMNEZEU. Imagineazã-ti cã toti oamenii ar face astfel – ar fi minunat sã trãiesti pe acest pãmânt!
Cea mai mãruntã criticã îndreptatã împotriva cuiva presupune urmãtorul rationament: Eu sunt Dumnezeu si celãlalt nu. Adevãrata spiritualitate se exprimã astfel: Eu sunt Dumnezeu, asa cum sunt toti ceilalti oameni. Toti suntem expresii ale lui Dumnezeu. Pur si simplu nu stim sã-l exprimãm pe Dumnezeu în totalitatea sa.
Putem compara aceastã notiune cu Simfonia a IX-a a lui Beethoven. Aceastã creactie muzicalã este expresia gândurilor lui Beethoven. Este perfectã. Dar când un tânãr pianist sau un debutant face câteva greseli interpretând-o, aceasta îi afecteazã oare perfectiunea? Nu. Tânãrul cântã cum stie el mai bine. Prin exercitii îsi va ameliora interpretarea si, într-o zi, va putea exprima simfonia în întreaga sa perfectiune. Este exact ce se întâmplã si cu noi pe pãmânt. Învãtãm sã-l exprimãm pe Dumnezeul nostru interior, care este perfectiunea, si facem asta în felul nostru, în ritmul si cu viteza noastrã specificã.
Putem compara venirea fiecãrui om pe pãmânt cu rezolvarea unei probleme de perspicacitate. Imagineazã-ti cã, încã de la conceperea fiintei noastre, a sufletului nostru, fiecare dintre noi are de rezolvat o problemã identicã. Dar, cum fiecare persoanã e diferitã, fiecare procedeazã în felul sãu, merge mai repede sau mai încet... Asta facem noi pe pãmânt; toti rezolvãm aceeasi problemã, dar o face fiecare în felul sãu.
Nimeni nu are dreptul sã-l judece pe celãlalt. Când nu întelegi sau nu esti de acord cu felul de a fi sau de a actiona al altcuiva, înseamnã cã pur si simplu nu sunteti de aceeasi parte a problemei. Ce te face sã crezi cã celãlalt e mai putin avansat decât tine în rezolvarea problemei sale? Nimeni nu are dreptul sã critice sau sã judece, fiindcã nimeni n-are voie sã-l critice sau sã-l judece pe Dumnezeu.
Folosind filosofia oglinzii care spune cã, privind pe cineva, te vezi pe tine însuti, observi toate calitãtile si defectele proprii, observi dacã le accepti sau nu. Tot ceea ce vezi te reprezintã; la fel ca o imagine din oglindã...
Când te deranjeazã felul de a fi al cuiva, înseamnã cã în tine existã o parte identicã cu cea a persoanei în cauzã, care te deranjeazã si pe care nu vrei s-o accepti. Când reactionezi fatã de felul de a fi, a vorbi sau a actiona al unei alte persoane, trãiesti multe emotii. Comportamentul ei te deranjeazã, pentru cã acesta reflectã ceea ce tu nu-ti permiti sã faci. Refuzi sã accepti acest fel de a fi. Îi interzici acelei pãrti din tine sã fie astfel pentru cã, la un moment dat în viatã, ai decis cã acest fel de a fi este inacceptabil. Prin urmare, nu mai esti niciodatã tu însuti pentru cã vesnic reactionezi fatã de altcineva.
Atunci, în loc sã judeci dacã un fel de a fi este bun sau rãu, acceptã faptul cã poti fi si tu ca persoana respectivã si întreabã-te ce te-ar costa dacã ar fi asa? Dacã pretul este minim, ce ai de câstigat dorind sã fii altfel?
Când vezi frumusetea cuiva sau când admiri pe cineva, trebuie sã devii constient si sã accepti cã acea frumusete îti apartine si tie; nu mai rãmâne decât sã te hotãrãsti sã o exprimi.
Oamenii sunt atât de preocupati de treburile altora si de evolutia lor, încât îsi neglijeazã propria evolutie. Acesta e rostul nostru aici, pe pãmânt: sã învãtãm sã iubim si sã fim fericiti. Dacã fiecare om reuseste sã trãiascã aceastã fericire, lumea întreagã va fi fericitã. E mult mai usor sã te ocupi de tine decât sã încerci sã dirijezi viata tuturor.
Când o persoanã îti cere ajutorul, e important sã procedezi cum stii tu mai bine. Aceasta înseamnã bunãtatea umanã. Existãm pe acest pãmânt pentru a creste împreunã. Asigurã-te totusi cã celãlalt face primul pas. Când intentia de a da ajutor vine din tine si doresti cu adevãrat sã faci ceva pentru persoana respectivã, cere-i permisiunea.
De exemplu: „Am sã-ti spun ceva important care cred cã te-ar ajuta. Îmi dai voie sã-ti comunic pãrerea mea?” În functie de rãspunsul sãu, vei sti dacã, pe moment, este bine sau nu sã-i vii în ajutor. Astfel, dacã încerci sã ajuti pe cineva care nu vrea sã-si schimbe comportamentul, consumi energie în mod inutil si, în plus, gestul tãu nu va fi apreciat.
Învãtând sã-l vezi pe Dumnezeu pretutindeni în jurul tãu, în tine, în toate fiintele, în toatã natura, viata ta se va schimba fundamental. Vei avea impresia cã esti înconjurat întotdeauna de luminã.
Tot ce existã pe pãmânt si în cosmos este expresia lui Dumnezeu. Dumnezeu însusi se poate exprima în mod diferit pe fiecare planetã. Pe planeta Pãmânt, numai oamenii sunt cei care-l interpreteazã gresit pe Dumnezeul cel adevãrat. Priveste în jurul tãu. Stelele, oceanele, plantele, animalele sãlbatice sunt întotdeauna hrãnite si niciodatã nu duc lipsã de nimic. Trãiesc conform legilor fundamentale ale naturii. Numai oamenii sau ceea ce e atins de mâna omului are probleme.
A fi fericit, a fi o fiintã spiritualã înseamnã „a trãi clipa prezentã”. În zilele noastre, oamenilor le e foarte greu sã trãiascã momentul prezent. Totul evolueazã atât de rapid, încât multi se cramponeazã de trecut, spunându-si: „era minunat în tinerete, totul pãrea mult mai usor”. Gândindu-te mereu la trecut, nu poti trãi clipa prezentã.
O persoanã care-si regretã trecutul si e convinsã cã a fãcut multe greseli poate fi comparatã cu cineva care urcã o scarã luând pe umerii sãi fiecare treaptã, pe mãsurã ce avanseazã. Ajunge sã fie teribil de greu… Esti acest gen de persoanã? Observã dacã ai obiceiul sã strângi bunuri materiale. Garderoba, sertarele, pivnita si garajul – reprezintã toate acestea trecutul pentru tine? Eziti sã te desparti de lucruri pe care nu le mai folosesti sau pe care vrei sã le pãstrezi ca amintire? E un semn cã te mai agãti încã de trecut.
Acum, de vreme ce esti într-un plin proces de purificare interioarã, n-ar strica sã faci „curãtenie” si în interior. Curãtã locurile din casa ta unde zac de multã vreme lucruri ce-ti amintesc de trecut (tot ce n-ai folosit de peste un an). Energia care nu se miscã este energie prost utilizatã. Cu cât faci energia sã se miste mai mult, cu atât mai multã vei primi. Fãcând curãtenie, faci loc pentru tot mai multe lucruri noi. Este legea vidului!
În vreme ce unii oameni rãmân cramponati de trecut, altii nu se gândesc decât la viitor. Fie îsi fac tot felul de griji pentru ziua de mâine, fie se grãbesc, pentru cã îi asteaptã marea fericire: „Când o sã mã mãrit, viata mea va fi mai fericitã… Când o sã am casã.. când o sã am copil…”. Acestia sunt departe de a trãi momentul prezent. E bine sã faci planuri de viitor, dar nu trebuie sã astepti pânã atunci ca sã fii fericit.
A fi o fiintã spiritualã înseamnã a actiona mai degrabã în virtutea principiului „a fi, a face si a avea” decât a-l urmãri pe acela care spune „a avea, a face si a fi”. Cel care gândeste: „dacã as câstiga o grãmadã de bani, as deschide un magazin si as fi fericit” actioneazã dupã a doua formulã. Potrivit legilor naturii, ar fi mai bine sã gândeascã astfel: „Pentru a fi fericit, vreau un magazin, asa cã trebuie sã fac rost de el si atunci voi avea ce mi-am dorit”.
Era spiritualitãtii, a reînnoirii, abia începe. Ea este axatã pe „a fi” si nu „a avea”. Tuturor celor care gândesc cã „a avea” e mai important decât „a fi” le va fi tot mai greu sã-si gãseascã fericirea, astãzi si în anii ce vor veni. Asta nu înseamnã cã trebuie sã renunti la tot ce ai. Nu. Dumnezeu a creat lucruri frumoase. Ele apartin tuturor. Toatã lumea are dreptul la ele. Totusi, bunurile materiale sau principiul numit „ a avea” nu trebuie sã decidã pentru tine.
E inutil sã-ti faci griji cã devii ceea ce gândesti. Înseamnã cã astãzi totul merge spre mai bine, de vreme ce locuinta ta e plãtitã, ai ce sã mãnânci, esti sãnãtos si nu duci lipsã de nimic. Bravo! Asta conteazã. Nu trebuie sã te nelinistesti pentru zilele ce vor veni si nici pentru anul viitor. Asta nu te poate împiedica sã-ti faci planuri, sã-ti definesti si sã-ti urmãresti unele scopuri; totul trebuie fãcut cu încrederea cã va fi bine.
Dumnezeul tãu interior stie exact de ce anume ai nevoie. Dacã ti se întâmplã ceva neplãcut, nu este ceea ce-ti doresti, dar supraconstiinta, te face sã-ti dai seama cã în gândurile, vorbele sau gesturile tale existã ceva care, în prezent, se împotriveste legii dragostei. Încearcã sã te facã sã devii constient. Când tot ce faci, spui si gândesti este în armonie cu legile dragostei, nu ai nevoie de aceste mesaje si ti se întâmplã numai lucruri bune.
Pentru a te ajuta sã auzi aceastã voce interioarã a supraconstiintei sau a Dumnezeului tãu interior, îti sugerez sã practici meditatia. Este indispensabilã evolutiei tale. Pe mãsurã ce înveti sã te cunosti, sã te iubesti si sã te accepti, vei prinde tot mai mult gustul de a auzi aceastã micã voce interioarã. E recomandabil sã meditezi în fiecare zi.
Mediatia nu este o relaxare. Ea constã în a te opri din activitatea si gândirea ta, în fiecare zi, pentru câteva minute. Cele mai bune momente pentru meditatie sunt dimineata devreme si înaintea meselor. E bine sã eviti sã meditezi dupã masa de searã. Alege acelasi loc disponibil în fiecare zi, unde poti sã fii singur. Dacã e posibil, aseazã-te, în zori de zi, lângã o fereastrã orientatã spre rãsãrit.
Timpul afectat meditatiei trebuie sã fie cam de douãzeci-treizeci de minute. Sã nu stai culcat sau cu capul aplecat. Aseazã-te cu spatele cât mai drept, pentru a permite energiei sã urce din partea inferioarã a spatelui pânã la nivelul capului.
Poti medita cu sau fãrã muzicã. E bine sã repeti mental o frazã sau un cuvânt încãrcat de spiritualitate, pentru a-ti tine constiinta ocupatã; este ceea ce se numeste mantra. Încearcã sã gãsesti un cuvânt sau o frazã care nu-ti sugereazã nici o imagine, de exemplu: pace, dragoste, armonie. Mantra pe care o recomandãm la Centrul „Ascultã-ti corpul” este „Sunt Dumnezeu, Dumnezeu sunt”. Cu cât repeti mai mult aceastã frazã, cu atât îti ajuti subconstientul sã gãseascã un mijloc pentru a o exprima.
La început e posibil sã aparã unele dificultãti. E foarte greu pentru un om sã se opreascã din gândire si sã se multumeascã doar sã observe. Dar nu-ti pierde rãbdarea. Ceea ce conteazã în primul rând este perseverenta ta si nu reusita meditatiei. Este ca atunci când faci exercitii fizice. La început, curbaturile sunt numeroase si miscãrile stângace. Pe mãsurã ce perseverezi, totul devine mai usor. Dupã un anumit timp – poate fi vorba de zile, sãptãmâni sau luni, în functie de disciplina pe care ti-o impui – vei prinde gustul meditatiei. Îti va lipsi când nu o vei face.
Prin mediatie, vocea mintii se stinge si începi sã o auzi pe cea a supraconstiintei. Vei primi rãspuns la problemele sau întrebãrile tale interioare, nu neapãrat în timpul meditatiei, ci în orele sau zilele care urmeazã.
Dacã simti o indispozitie sau o durere în diferite pãrti ale corpului, nu te îngrijora; este vorba numai despre o stare de stres care dureazã de multã vreme si acum urcã la suprafatã pentru a se elibera. Observ-o pur si simplu, fãrã sã te gândesti la ea, asa cum te-ai uita la niste frunze moarte care alunecã pe apa unui râu. Îti va face foarte bine. Multumeste-i corpului tãu cã alungã din tine aceastã durere.
La încheierea acestui capitol, fã o listã cu tot ce te deranjeazã la ceilalti si observã care aspecte se regãsesc si la propria persoanã. Vei fi surprins de descoperirile tale. Când vei gãsi ce anume nu vrei sã accepti la tine, oferã acestor lucruri dreptul sã existe. Întreabã-te: „ce mã costã sã fiu astfel?”
Fã o a doua listã cu aceea ce admiri la ceilalti. Ca si tot ce te deranjeazã, ceea ce admiri îti apartine. Doar cã nu accepti întotdeauna cã poti fi si tu la fel de bun si minunat ca cel pe care îl admiri. Dã-ti dreptul sã fii asa, acceptã cã poti avea tot atâta talent si te poti simti la fel de bine ca persoana respectivã. Încearcã sã descoperi cine esti cu adevãrat.
ESTI O MANIFESTARE A LUI DUMNEZEU, NU EXISTÃ NIMIC ALTCEVA, LA FEL CA TINE, ÎN ACEASTÃ LUME SI ÎN TOATE CELELALTE LUMI.
Afirmatia pe care trebuie s-o rostesti la încheierea acestei cãrti este aceeasi cu cea din primul capitol. Existã o diferentã între ceea ce simti acum si ce ai simtit rostind aceastã afirmatie pentru prima datã? Nu uita cã fericirea omului depinde de ceea ce gândeste despre sine.



ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN- capitolul 20


CAPITOLUL 20
NECESITÃTILE CORPULUI EMOTIONAL

O bunã sãnãtate emotionalã presupune satisfacerea celor sapte necesitãti esentiale pe care le voi enumera mai jos (în ordinea importantei). Cu cât oferi mai mult din aceastã „hranã” corpului tãu emotional, cu atât creste capacitatea ta de a-ti stãpâni emotiile.
Prima necesitate: frumusetea.
Surprinzãtor, nu-i asa? Frumusetea are o mare importantã la om. Ne place foarte mult sã fim înconjurati de frumusete. Oamenii nefericiti sau cei atinsi de boli grave sunt cei care nu sunt capabili sã gãseascã nimic frumos în ei si în jurul lor. Nu stiu sã priveascã lucrurile frumoase. Cineva care trãieste într-o casã de beton, departe de naturã, de flori, de copaci, care îsi neglijeazã tinuta vestimentarã si nu vede nimic frumos în aspectul sãu fizic, e posibil sã aibã tendinte puternice spre sinucidere.
Omul trebuie sã vadã frumusetea cu ochii interiori si exteriori. E foarte dificil sã vezi frumusetea în interior dacã ea nu are si o aparentã exterioarã.
Când te plimbi în mijlocul naturii, anumite lucruri îti merg direct la inimã numai privindu-le. Poate fi vorba despre frumusetea unui copac sau a unui apus de soare. „La ce-mi poate folosi acest lucru?”, mã vei întreba. Îti hrãneste corpul emotional. Trãiesti (poate fãrã sã fii constient) un sentiment de adâncã fericire. Asta e foarte important pentru tine, chiar dacã avem tendinta sã asociem frumusetea cu sentimentalismul.
Fiecare clipã din viata ta, fiecare împrejurare îti oferã posibilitatea de a te înconjura de frumusete. Profitã de acest lucru. Fiecare actiune pe care o faci, oricât de mãruntã, este un pas înainte cãtre stãpânirea de sine. Te sfãtuiesc sã începi cu tine însuti, cu tot ce te priveste personal (îmbrãcãminte, hranã...). alege tot ce e mai bun si mai frumos. Acordã mai multã importantã calitãtii decât cantitãtii. Tot ce îti atinge pielea are importantã. Calitatea provoacã o reactie la nivelul emotiilor. Cu cât porti mai multe vesminte din fibre naturale, cu atât îi faci corpului tãu mai multã plãcere, cãci îi permiti sã respire mai bine. Vei constata aceasta dupã modul în care îti vei alege îmbrãcãmintea.
Când privesti o casã, interiorul unui apartament, o persoanã sau un copac, trebuie sã observi frumusetea. Nu încerca sã-i descoperi micile imperfectiuni. Acceptã complimentele, în loc sã încerci sã elimini tot ce nu-ti place la tine. Acceptã faptul cã frumusetea e mereu, pretutindeni, în tine si în jurul tãu.
Dacã ai probleme respiratorii sau cardiace, dacã ai deseori impresia cã te sufoci, probabil cã nu reusesti sã vezi frumusetea în tine si în ceea ce te înconjoarã.
A doua necesitate: creativitatea.
Creativitatea este expresia propriei tale individualitãti. Dacã nu creezi, distrugi sau îi imiti pe altii. Creativitatea e o nevoie primordialã. Dacã nu o exploatezi, viata ta emotionalã va fi afectatã. O muncã monotomã trebuie compensatã printr-o activitate creatoare. Oricine poate crea ceva, chiar si o persoanã handicapatã. Creativitatea este ceva specific fiintei umane.
Nu e nevoie sã înventezi cine stie ce chestie complicatã... Creativitatea se poate exprima printr-un aranjament floral, confectionarea unui obiect de îmbrãcãminte, prepararea unui nou fel de mâncare din resturi, o reparatie sau o nouã aranjare a mobilelor în casã etc., fãcând toate acestea în stilul tãu personal. Poti crea ceva în orice domeniu. Ai cu sigurantã un talent pentru ceva anume. Aminteste-ti de aptitudinile din copilãrie. Erai bun la desen? Poti exploata acest fapt încercând sã pictezi. Poti chiar sã te hotãrãsti sã scrii. Nu neapãrat pentru a publica o carte la o editurã; o faci pentru tine, pentru simpla plãcere de a scrie. Am cunoscut persoane care au visat întotdeauna sã scrie o carte; si mai viseazã încã, pentru cã totul a rãmas la nivelul visului...
Utilizându-ti talentele, fãcând ceva care vine din tine, dai viatã creativitãtii tale. Nu esti o copie a altcuiva.
Unele persoane îsi folosesc creativitatea în munca de zi cu zi. Atunci e normal ca ei sã ducã o viatã mai pasivã în afara serviciului.
A crea poate însemna si a-ti construi viata, a lua decizii pentru viata ta.
Lipsa creativitãtii afecteazã organele genitale sau tot ce tine de regiunea gâtului.
A treia necesitate: încrederea.
Ce înseamnã „sã ai încredere în tine”? Rãspunsurile sunt multiple. Multe persoane confundã încrederea cu curajul , cu perseverenta, cu îndrãzneala...
Sã ai încredere în tine nu înseamnã sã-ti învingi sau sã-ti stãpânesti frica: acesta este curajul.

Încrederea în tine reprezintã capacitatea de a te exprima, de a te deschide în fata altei persoane fãrã teama cã vei fi judecat.

Pe mãsurã ce înveti sã te destãinuesti altora, fãrã a alege cu grijã persoanele respective, îti dezvolti tot mai mult încrederea în tine. Îti atragi astfel si încrederea celorlalti.
Îmagineazã-ti cã o prietenã îti destãinuie toate gândurile sale secrete si se deschide total în fata ta. Nu ai tendinat sã faci si tu la fel fatã de ea? Aceeasi situatie poate apãrea între patron si angajati. Un om capabil sã se destãinuie, si sã-si exprime emotiile si sã spunã exact ce simte, în momentul respectiv, va câstiga mult mai repede încrederea sefului tãu.
Majoritatea oamenilor aleg pe cineva anume pentru a se destãinui. Munca, problemele personale, viata afectivã si problemele sexuale sunt încredintate unor categorii de persoane diferite si bine determinate.
Încrederea în tine îti va permite sã te deschizi în fata oricui. Dar trebuie s-o faci într-un mod adecvat! Nu vreau sã te incit sã-ti povestesti viata tuturor oamenilor pe care-i întâlnesti pe stradã. Totusi, dacã simti o nevoie spontanã sã te destãinui cuiva, chiar fãrã sã-l cunosti prea bine, fã-o. Frica de a te dezvãlui, de a nu fi judecat si criticat, se va risipi treptat. Nu te va mai preocupa ce anume ar putea sã gândeascã interlocutorul tãu despre tine.
A avea încredere în tine înseamnã a face o alegere. Nu e ceva înnãscut sau ereditar. Tu esti cel care decizi sã ai încredere în tine, prin încercãrile prin care treci în fiecare zi si prin vointa de a învãta sã te exprimi. Lipsa de încredere în sine antreneazã automat lipsa de încredere în ceilalti.
Problemele legate de eliminarea renalã sau intestinalã sunt deseori indicii ale lipsei de încredere.
A patra necesitate: apartenenta.
Omul trebuie sã simtã cã apartine cuiva, cã face parte dintr-un grup. De altfel el îsi formeazã, încã din copilãrie, un cerc de prieteni. Copilul retras, care nu vorbeste si nu se joacã cu cei de o seamã cu el, e deseori nefericit. Multi adulti suferã de singurãtate din cauza lipsei sentimentului de apartenentã.
Apartenenta vine din tine. Tu singur poti decide sã faci parte oricând dintr-un grup si sã te asociezi cu oricine. Ai tendinta sã frecventezi mereu acelasi restaurant, acelasi grup de prieteni sau sã mergi în acelasi loc în vacantã? Este un semn cã, în prezent, suferi de lipsã de apartenentã. Probabil ti-e greu sã te adaptezi, sã te simti bine într-un loc nou. Nu accepti faptul cã pãmântul este al tuturor si cã poti face parte din orice grup doresti. Nu existã nici un loc în lumea asta care sã nu fie fãcut pentru tine. În fiecare clipã a vietii tale, tu esti cel care decizi dacã sã-l frecventezi sau nu.
Apartenenta nu înseamnã cã vrei sã fii peste tot. Dar, oriunde te-ai afla, în bogãtie sau sãrãcie, convinge-te cã ai dreptul sã fii acolo, în acea clipã. Acceptând aceastã notiune, vei elimina orice indispozitie si orice senzatie neplãcutã cum cã te-ai afla într-un loc „neobisnuit”.
O persoanã care suferã de lipsã de apartenentã simte permanent un vid interior, pe care va fi tentatã sã îl umple cu hranã sau cu bãuturã. Poate avea probleme legate de greutate sau de sistemul digestiv. De asemenea, existã pericolul sã devinã foarte posesivã cu ceilalti pentru a încerca sã-si compenseze sentimentul de non-apartenentã.
A cincea necesitate: speranta.
Îmagineazã-ti cã esti captiv undeva sub pãmânt, într-un tunel fãrã nici o usã, convins cã nu existã nici o sperantã sã iesi de acolo... ai prefera sã mori! Dar dacã vezi o luminã licãrind slab în depãrtare, totul se schimbã. Grãuntele acela de luminã redã sperantei tale energia de care are nevoie. Timpul necesar pentru a ajunge la capãtul tunelului nu va mai fi un obstacol.
Asa se întâmplã cu toti oamenii. Ai nevoie sã stii cã te îndrepti mereu cãtre luminã. Sã stii cã existã ceva fantastic la capãtul drumului.
Trebuie sã-ti pãstrezi speranta cã totul va fi mai bine. Ceea ce trãiesti în acest moment sunt numai experiente. Rostul lor este acela de a te învãta ceva despre tine. Si, pe mãsurã ce înveti, în tine va fi tot mai multã luminã – tot mai multã cãldurã si dragoste.
Oamenii care nu sperã nimic suferã de depresii si de hipertensiune arterialã.
A sasea necesitate: afectiunea.
Dacã simti cã îti lipseste afectiunea, aminteste-ti cine a uitat sã semene? Dacã privesti în jur, vei constata cã deseori omul acordã mai multã afectiune animalelor decât semenilor sãi.
O prietenã mi-a povestit cã, la moartea cãtelului sãu, ea, sotul si fiica ei au început sã fie mult mai afectuosi unul fatã de celãlalt decât înainte. Nu si-au dat seama cã, de ani întregi, de cum ajungeau acasã, afectiunea era îndreptatã în primul rând cãtre cãtel. Astfel au ajuns sã neglijeze restul familiei.
E bine sã fim afectuosi cu animalele, dar asta nu trebuie sã ne facã sã-i uitãm pe oameni! De multe ori vedem o femeie sau un bãrbat asezat în fata televizorului si mângâind cãtelul (sau pisica), în timp ce sotul sau sotia sunt lãsati în plata Domnului... fiind astfel nevoiti sã se resemneze mângâindu-se singuri!
Atingerea fizicã nu e singurul mod de a-ti exprima afectiunea. Un cuvânt de încurajare, o floare, o vorbã de iubire sau un compliment sunt si ele dovezi de afectiune. Ceea ce faci pentru altii poti face si pentru tine, pentru cã si tu ai nevoie de afectiune, nu te neglija!
Pe pãmânt, totul se bazeazã pe energie. Pentru a obtine ceva, trebuie sã pui energie în ceea ce faci. Cu cât faci mai mult sã circule energia afectiunii, cu atât vei primi mai multã dragoste în viatã. Se stie cã un bebelus care nu primeste decât strictul necesar (biberon, scutece curate etc.), fãrã cel mai mic semn de afectiune din parte pãrintilor, în cele din urmã poate sã si moarã – atât de importantã e pentru el afectiunea!
Afectiune înseamnã si „a impresiona pe cineva”. De aceea sunt atâtia oameni care sunt în stare de orice pentru a atrage atentia celorlalti. Oferã o multime de cadouri, spun „da” desi ar dori sã spunã „nu”... Toate astea, ca sã li se dea atentie. Omul simte nevoia sã stie cã impresioneazã pe cineva, cã are o afectiune pentru cineva.
Dacã te hotãrãsti sã nu mai afectezi viata nimãnui pentru cã te crezi insignifiant, începi sã te retragi si sã-ti frânezi elanurile afectiunii. La fel vor proceda si ceilalti fatã de tine. Nu poti sã fii impresionat de cei din jurul tãu dacã tu nu îi impresionezi si tu la rândul tãu. Asta dezechilibreazã schimbul de energie.
Lipsa de afectiune genereazã la nivel fizic alergii si, dacã se amplificã, vei avea aceleasi probleme ca în cazul lipsei de apartenentã (hranã sau bãuturã în exces).

A saptea necesitate: un scop.
E esential sã ai unul sau mai multe scopuri în viatã. Dacã ti-as spune: „Îti dau un minut ca sã-mi enumeri toate telurile tale pe termen scurt (sase luni), mediu (cinci ani) si lung (douãzeci de ani)”, ce-mi vei rãspunde? Vei reusi sã numesti trei scopuri din fiecare categorie? Ar fi greu, nu-i asa? Mai ales dacã acestea sunt inexistente...!
E foarte important sã ai un scop precis. Prin simplul fapt cã ai un scop, îti creste pofta de viatã. Nu ezita sã-ti alegi un tel mãret. E mai bine sã dai gres în atingerea unui scop important decât sã atingi un tel mãrunt.
De altfel, telurile se schimbã. De exemplu: te-ai hotãrât ca în sase luni sã vorbesti bine limba englezã. Dupã o lunã, te-ai rãzgândit si ai ales spaniola. Schimbarea nu e gravã, atâta vreme cât ai un scop si muncesti pentru el în fiecare zi.
Învatã sã deosebesti scopul de dorintã! Dacã îmi mãrturisesti cã vrei sã ai propria ta casã anul viitor, aceasta este o dorintã. Ea devine un scop în momentul în care întreprinzi o actiune pentru a-l atinge. Dorinta ia forma unui scop atunci când începi sã citesti anunturile din ziar, sã vizitezi case, sã pui bani deoparte, sã-ti faci planuri si sã-ti imaginezi mobilierul si decoratiile interioare. Dacã folosesti energie pentru a-ti realiza dorinta, ea devine un scop.
Dacã ti-as spune sã pui deoparte 5 dolari în fiecare sãptãmânã pentru un proiect de anvergurã cum e acela de a dobândi o casã, o sã gãsesti cã e ridicol: „Cine-si poate cumpãra o casã dacã economiseste numai 5 dolari pe sãptãmânã? Ar trebui sã astept cincizeci de ani!” Nu asta conteazã. În primul rând, trebuie sã vizualizezi totul, sã crezi în scopul tãu si sã faci în fiecare sãptãmânã ceva pentru a-l atinge.
Sute de persoane trãiesc singure. Ar dori sã întâlneascã pe cineva compatibil cu ele, dar practic nu fac nimic pentru asta. Totul rãmâne un vis. Când se întorc de la lucru, se prãbusesc în fata televizorului si acolo rãmân! E cam greu sã întâlnesti pe cineva în aceste conditii... Trebuie sã faci ceva, de exemplu sã-ti faci noi cunostinte, sã vorbesti cu cineva în fiecare zi...
Un vis devine realitate dacã îl transformi într-un scop. Vei vedea cã, având un scop, pofta ta de viatã creste. Te vei trezi în fiecare dimineatã plin de energie deoarece trãiesti pentru ceva anume. Nu trebuie însã sã fii prea rigid fatã de tine însuti. E bine sã-ti fixezi un scop precis, într-un interval de timp bine determinat, si sã-l dezvãlui si celorlalti. Dar dacã nu îndrãznesti sã-l schimbi de teama comentariilor celorlalti si ajungi sã urmãresti un scop pe care nu-l mai doresti... nimic nu mai are sens.
Când ai o dorintã si vrei s-o transformi într-un scop, consultã-ti supraconstiinta pentru a vedea dacã scopul îti este cu adevãrat benefic. Vei primi un semnal ca rãspuns.
Dacã n-ai un scop în viatã, te simti deseori lipsit de energie. Îti pierzi cheful sã mai faci ceva, orice ar fi. Picioarele, bratele, ochii, ureghiile, nasul vor fi la rândul lor afectate.
Înainte de a trece la capitolul urmãtor, ia o foaie de hârtie si fã o listã cu nevoile corpului emotional. Apoi fã-ti un examen de constiintã pentru a afla care dintre ele a fost neglijatã. Ce hranã emotionalã îti lipseste?
Astfel vei întelege mult mai usor de ce trãiesti zilnic atâtea emotii. Cu cât îti hrãnesti mai bine corpul emotional, cu atât îti va fi mai usor sã-ti stãpânesti emotiile.

M-AM HOTÎRÂT SÃ RESPECT NEVOILE CORPULUI MEU EMOTIONAL SI ASTFEL ÎMI REGÃSESC SÃNÃTATEA EMOTIONALÃ.

ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN- capitolul 19


CAPITOLUL 19
FRICA / VINOVÃTIA

Acestea douã sunt cele mai rãspândite si cele mai dezvoltate stãri emotionale ale fiintei umane. Nu cunosc pe nimeni cãruia sã nu-i fi fost fricã niciodatã în viata lui si care sã nu simtã si în prezent o anumitã teamã.
Frica, la fel ca oricare altã stare emotionalã, are drept sursã gândirea. Ceea ce în tine trezeste fricã poate lãsa pe altcineva complet indiferent. Este evident cã unele persoane sunt mai curajoase decât altele. Unii oameni reusesc sã-si domine teama. Dacã sare la tine un câine mare, vei simti o anumitã fricã pentru cã recunosti pericolul. Frica, pentru tine, este realã. Dimpotrivã, altii, în aceeasi împrejurare, vor reactiona complet diferit pentru cã trãiesc mereu în armonie cu animalele. Astfel, de la primul salt al câinelui, sunt convinsi cã el nu vrea sã le facã rãu. Este felul lui de a se distra: ca si omul, are manifestãri diferite pentru a-si exprima bucuria si dragostea.
Cel mai important este sã devii constient de teama ta, ca sã-ti dai seama dacã este sau nu realã. Dacã, în momentul în care ti-e fricã, existã un pericol real pentru corpul tãu fizic, e foarte normal sã trãiesti o asemenea emotie. Corpul tãu stie exact câtã adrenalinã trebuie sã-ti furnizeze pentru ca sã poti face fatã situatiei.
În prezent, în lumea în care trãim existã mult mai multe frici imaginare decât reale.
Aminteste-ti evenimentele din ultimele câteva luni. De câte ori ti s-a întâmplat sã simti o teamã realã, când viata ti-a fost într-adevãr pusã în pericol?
Toate celelalte manifestãri ale fricii vin, pur si simplu, din gândirea ta. Când o anumitã teamã apare frecvent, probabil cã ne-a fost imprimatã de pãrinti din fragedã copilãrie sau chiar înainte de nastere. Copilul primeste si acceptã notiunile de teamã ca urmare a grijii exagerate pe care o au pãrintii fatã de el (teamã sã nu cadã copilul, sã nu rãceascã, sã nu fie bolnav). Ei cred cã teama este ceva normal... dar, la om, ea nu este normalã, este mai curând obisnuitã. Dupã cum am mai mentionat în aceastã carte, omul, prin gândirea sa, dã nastere unei imagini în lumea invizibilã, imagine numitã „elemental”. Cu cât îi dai mai multã energie, cu atât puterea lui creste. Eventual, se materializeazã si devine realitate în lumea vizibilã.
Aceasta, cu sigurantã, te va ajuta sã întelegi cum se face cã un individ care se teme sã nu fie jefuit este în cele din urmã jefuit si o tânãrã care se teme de viol este într-adevãr violatã. Totul se concretizeazã în mod inconstient. Cu cât ti-e mai fricã, cu atât sansele ca aceastã fricã sã se materializeze. Dacã devii mai constient, asta te ajutã sã o stãpânesti, dar sarcina ta e mult mai dificilã dacã esti dominat de o teamã inconstientã. Învãtând sã devii mai constient, fãcând exercitii de dragoste, de luare de cunoastere a propriei persoane, o parte din fricile tale inconstiente vor urca la suprafatã. Învãtând sã le cunosti, vei putea sã le stãpânesti mai bine.
Alt exemplu: când erai copil, pãrintii te-au lãsat timp de o lunã într-un loc necunoscut. Reactia ta a fost puternicã, crezând cã tia-i pierdut pãrintii si temându-te cã poate esti respins de ei. Probabil ai decis cã respingerea este insuportabilã si de atunci, ti-e mereu fricã sã nu fii respins. Ti-e atât de fricã, încât o provoci în mod continuu. De îndatã ce te apropii de persoane race-ti sunt foarte dragi, în mod inconstient dai nastere la situatii care au drept finalitate respingerea ta.
Copilul cãruia i-e teamã sã nu fie respins este respins la scoalã, la el acasã si, mai târziu, de cãtre partenerul de viatã. Hotãrârea luatã în copilãrie îl va afecta pânã când ajunge sã o descopere pentru a învãta sã o stãpâneascã. Sentimentul de fricã este atât de subtil, încât el dã nastere la noi alte frici care se infiltreazã în tine treptat, devenind fobii.
Existã o mare varietate de frici: fricã de întuneric, de apã, de înãltime, de tunete, de poduri, de ascensoare, frica de a nu rãmâne închis într-un loc strâmt, frica de a nu rosi, de a nu te îngrãsa, frica de a nu rãmâne fãrã bani, frica de animale, de masini, de microbi, de multime, de accidente, de foc, de avioane, de injectii, si câte si mai câte!
Existã si frici mai subtile: frica de a nu fi la înãltimea unei situatii, frica de a nu fi luat în râs, frica de a nu fi acceptat, de a fi respins, umilit, de a fi acuzat, frica de a nu rãni/jigni pe cineva. Vezi, omul e stãpânit de nenumãrate feluri de fricã.
Persoanelel cele mai susceptibile de a trãi sentimente de fricã sunt cele ai cãror pãrinti erau nesiguri si anxiosi si nu puteau face fatã propriilor probleme. Aceasta îi determinã pe pãrinti sã acorde o grijã exageratã fricilor trãite de copiii lor.
Potrivit cercetãrilor efectuate în domeniu, se spune cã femeile suferã de mult mai multe frici si fobii decât bãrbatii.
O fricã devine fobie – adicã o teamã cronicã – în momentul în care se produc schimbãri importante în viatã. Ordinea acestor schimbãri pentru un individ oarecare ar fi aceasta: începerea scolii, adolescenta, vârsta adultã, cãsãtoria, nasterea copiilor, moartea sotului/sotiei sau divortul, moartea cuiva apropiat. Acestea sunt momentele critice în care teama cuiva se poate accentua, devenind fobie.
Iatã care sunt fobiile cele mai rãspândite în America, în urma unor cercetãri efectuate recent:
60% agorafobia
22% boala sau rãnirea
8% moartea si multimea
4% animalele
2% întunericul
2% înãltimea
2% alte frici
Dupã cum ai putut sã constati, agorafobia e una din cele mai curente frici întâlnite la om.
Ce este de fapt agorafobia? Este un cuvânt destul de complicat care semnificã pur si simplu „frica de a-ti fi fricã”.
Am avut ocazia sã lucrez îndeaproape cu mai multi agorafobi si trebuie sã mãrturisesc cã, la început, aceastã fobie pare foarte greu de stãpânit si provoacã o teamã puternicã persoanei în cauzã. Dar agorafobii nu trebuie sã-si piardã speranta, pentru cã „frica de fricã” nu e invincibilã. Sunt destui oameni care s-au eliberat de ea.
Cel mai greu pentru agorafobi este faptul cã suportã douã suferinte în acelasi timp. Mai întâi, situatia ca atare care le provoacã fricã, apoi credinta cã ceilalti, care nu trãiesc aceastã teamã, îi vor crede nebuni, prosti sau pur si simplu slabi. Aceasta este motivul pentru care o persoanã dominatã de un puternic sentiment de fricã va încerca mereu sã îl ascundã. În mediul familial, situatia devine si mai complicatã. Cel mai rãu este când unul dintre soti îsi asumã teama celuilalt si încearcã mereu sã-l protejeze.
Agorafobia presupune si teamã de a se afla departe de un loc cunoscut, familial, sau de o persoanã care îti inspirã sigurantã. Poate fi vorba despre sot, tatã, mamã sau chiar de propriul copil. Locul cel mai sigur este în general domiciliul familial. Când agorafobul este lipsit de aceastã sigurantã, este cuprins de teamã. El se teme sã fie singur în locurile publice, se teme sã nu-si piardã cunostinta, sã nu cadã, sã nu facã o crizã cardiacã, se teme sã nu aibã un aer ridicol în fata oamenilor, se teme sã se afle singur în mijocul multimii. Agorafobul se crede întotdeauna singur.
În realitate, nu i se întâmplã niciodatã nimic. Îl putem recunoaste pe agorafob dupã unele reactii fizice: ameteli, o mare tensiune sau slãbiciune muscularã, transpiratie excesivã, dificultãti de respiratie, stãri de greatã, incontinentã urinarã, palpitatii cardiace. Dacã simti cã se manifestã asemenea simptome în momentul în care esti singur, ele pot fi un indiciu cã esti atacat de o asemenea fricã. Cei care sunt suferinzi de mai multi ani ajung sã nu mai îndrãzneascã sã iasã singuri din casã, chiar si numai pentru a merge la magazinul din colt. Tipic pentru agorafob este faptul cã se teme sã nu-si piardã controlul, dar, în realitate, el nu si-l pierde aproape niciodatã.
Este foarte important sã accepti ideea cã e vorba numai despre o fobie nãscutã din fricile tale împinse la extrem, hrãnite de o imaginatie debordantã si nepotrivit utilizatã. Ti-ai alimentat teama cu prea multã energie. Este suficient sã tai sursa de energie pentru ca totul sã disparã si sã-ti folosesti imaginatia pentru alte lucruri.
O metodã foarte bunã de a face fatã unui sentiment de fricã este sã întreprinzi o actiune împotriva ei; sã faci ceva ca si cum frica n-ar exista. E bine sã începi cu mici victorii cotidiene. Cel care se teme de înãltime trebuie sã se aventureze pe înãltimi. Cel care se teme de animale trebuie sã se apropie de ele, alegând la început unul mai mic si mai blând. Oricât de nesemnificative ar pãrea la început victoriile tale, trebuie sã te feliciti. Familia ar trebui sã te încurajeze si ea în actiunile tale. Frica nu este un rezultat al gândirii. Orice încercare de a învinge frica prin ratiune este sortitã esecului. Nu ratiunea este solutia, ci actiunea.
Angajatul care se teme de patron, dar doreste sã cearã o mãrire de salariu, nu va obtine nimic dacã rãmâne asezat la biroul sãu. Ideal ar fi sã meargã sã batã la usa sefului, sã intre în biroul sãu si sã-i explice motivul vizitei, având grijã sã-si exprime sentimentul de fricã. Nu trebuie sã ne fie teamã sã ne-o exprimãm. Exprimarea fricii ne ajutã sã o acceptãm si sã o stãpânim mai usor. Oamenii care trãiesc mereu dominati de fricã sunt tulburati, zi si noapte, de o micp voce interioarã care îi hãrtuieste fãrã încetare.
Încercarea de a uita de ea cu ajutorul bãuturii sau drogurilor nu ajutã la nimic. Odatã efectul trecut, vocea îsi reia imediat activitatea.
De îndatã de simti cã ti-e fricã de ceva, observã ce ai de pierdut sau de câstigat dacã te lasi condus de ea. Când constati cã ai mai mult de câstigat decât de pierdut, înceteazã sã-i mai rezisti. Dacã, dimpotrivã, ai mai mult de pierdut, stai putin sã reflectezi înainte de a te lansa în vreo actiune. De câte ori în viatã nu ti-ai moderat faptele si vorbele fiindcã ti-a fost mult prea fricã? Acceptându-ti si mãrturisindu-ti frica sau încercând sã o stãpânesti, vei avea de câstigat lucruri extraordinare.
Un alt aspect negativ al fricii este acela cã ne face sã luãm hotãrâri gresite. Dacã într-o searã se ivesc douã ocazii de a-ti petrece timpul si nu te poti hotãrî ce sã alegi, observã dacã nu cumva ezitarea ta se datoreazã fricii. Dacã lasi frica sã te domine, în mod inexplicabil vei lua o decizie gresitã.
Frica poate deveni o cãlãuzã numai dacã rãmâi constient si încerci sã întelegi motivul prezentei sale. De exemplu: esti invitat la o petrecere care nu te atrage deloc; accepti numai din teama de a nu displãcea celor ce te-au invitat, precum si familiei; iei astfel o decizie proastã, motivatã de teamã. Dacã esti invitat undeva, dar preferi sã rãmâi acasã fiindcã gândul de a te întoarce singur, pe întuneric, te inspãimântã, iei din nou o decizie gresitã. Dacã te lasi dominat de fricã, vei avea parte numai de dezamãgiri si insatisfactii. Este afectatã astfel dragostea fatã de tine însuti. Aceasta produce o indispozitie interioarã. Dimpotrivã, în alte conditii, cu putinã atentie din partea ta, frica te poate îndruma cãtre hotãrârea cea bunã.
Cu cât acumulezi în tine mai multe emotii, cu atât esti mai deschis fatã de alte emotii care circulã în cosmos. Frica face si ea parte dintre ele. Vibratiile provocate de fricã sunt mereu în jurul tãu, în invizibil. Tu le captezi si le lasi sã intre în tine, atâta vreme cât n-ai învãtat sã-ti stãpânesti frica. Aceasta e una din caracteristicile principale ale agorafobului. Este prea deschis influentelor exterioare. Imagineazã-ti cã în jurul tãu corpurile tale subtile formeazã un învelis protector. Acesta închide în sine toate emotiile pe care ai reusit sã le stãpânesti. Pentru orice fricã necontrolatã, apare o fisurã în „carapace” care lasã sã pãtrundã un val de emotii similare care vin sã-ti tulbure armonia. Stãpânindu-ti emotiile si trãind într-o atmosferã dominatã de dragoste, îti întãresti acest învelis. Îl închizi ermetic si devii impenetrabil, ca si el, fatã de orice vibratii negative cu efect distructiv.
Vinovãtia! O altã emotie care conduce viata multor oameni. Existã o foarte mare diferentã între a fi vinovat si a te simti vinovat. Omul este prin excelentã un specialist în arta de a se simti vinovat. Toatã lumea se simte vinovatã, fãrã a fi cu adevãrat.
A fi vinovat de ceva înseamnã a sti cã faci ceva rãu cuiva sau tie însuti. Priveste în interiorul tãu. Când ai fãcut ultima datã, în mod constient, ceva rãu îndreptat împotriva cuiva? Când s-a întâmplat sã fii nedrept cu cineva, fiind constient de asta? Sunt sigurã cã ti se pare a fi o amintire foarte îndepãrtatã. Este ceva obisnuit, pentru cã foarte putini oameni sunt vinovati cu adevãrat.
Un mijloc eficient de a te elibera de sentimentul de vinovãtie este sã-ti accepti propria perfectiune. De exemplu, sã presupunem cã ai insultat (fãrã intentie) pe cineva. Acesta s-a supãrat, fãcându-te sã te simti vinovat: „N-ar fi trebuit sã-i spun asa ceva, era mai bine sã-i vorbesc altfel”. În acest moment e bine sã te opresti o clipã si sã te întrebi: „Sunt vinovat sau nu? I-am vorbit cu scopul de a-i face rãu? Am fãcut-o intentionat si constient?”. Nu, în acest caz nu esti vinovat.
Nu trebuie sã-ti ceri iertare si nici sã te simti vinovat. Dacã vei continua sã gândesti astfel, vei ajunge sã-ti provoci un accident! Supraconstiinta îti va trimite un mesaj pentru a te avertiza cã atitudinea ta de vinovãtie nu-ti este beneficã. Dimpotrivã, dacã ai fost jignit de cineva si vrei sã te rãzbuni jignindu-l si tu, la rândul tãu, esti vinovat pentru cã actionezi în mod constient. De altfel, vei simti o mare tulburare interioarã care te va face sã mãrturisesti: „Da, sunt vinovat.    Mi-am propus, într-adevãr, sã mã rãzbun”. Atunci, pentru a-ti neutraliza vinovãtia, e foarte important sã te duci la persoana în cauzã si sã-i ceri iertare, fie cã ai jignit-o prin vorbe sau numai în gând. Acelasi lucru e valabil si pentru tine. Iartã-te dacã esti vinovat fatã de tine însuti.
Nu uita cã fiecare gând, bun sau rãu, este o vibratie trimisã în lumea invizibilã. Persoana în cauzã o primeste fãrã sã-si dea seama. Fie cã e un gând de urã, de mânie, de învinuire sau de dragoste, el va ajunge la cel vizat. Poate ti-e dreu sã accepti aceastã teorie cum cã totul se petrece în lumea invizibilã... dar e cum nu se poate mai adevãrat.
Nu ti se întâmplã sã simti uneori o oarecare indispozitie când stai lângã o anumitã persoanã? Nu stii de unde vine, dar n-o poti împiedica sã se manifeste. Poate sã se întâmple chiar când esti lângã un prieten cu care ai trãit în ultima vreme unele emotii.în aparentã nimic nu s-a schimbat, dar la nivelul gândurilor ceva nu mai merge. Indispozitia se poate datora gândurilor tale sau ale celuilalt. Este un semn cã unul dintre voi actioneazã împotriva dragostei.
Pentru a învãta sã te purifici interior si sã iubesti cu adevãrat, e suficient sã o faci într-o manierã totalã, adicã sã te debarasezi de orice emotie pe mãsurã ce acestea îti fac aparitia. Când te simti vinovat în gânduri, vorbe sau fapte, e important sã-ti ceri iertare. Fã-o pentru tine. Sã nu te preocupe reatia celuilalt. Nu-ti face griji înainte de a te apropia de el: „Ce-o sã spunã? Ce-o sã creadã? Dacã o sã mã fac de râs? Dacã voi fi acuzat?”. Nu este decât mica voce interioarã care vine sã te tulbure.
Cum vei reactiona într-o situatie ca cea de mai jos: cineva constatã cã i-au dispãrut 20 de dolari din geantã. Primul sãu gând a fost sã te acuze pe tine. Dar îsi dã seama cã e nedrept si vine la tine sã-ti spunã: „Stii, când mi-au dispãrut banii aceia, m-am gândit cã tu esti de vinã. Am venit sã-ti cer iertare fiindcã mi-am dat seama cã a fost nedrept din partea mea sã te acuz”. Ce vei spune când îti va cere iertare? O sã-l iei la rost? Vei simti cã-l urãsti? Cu sigurantã, nu! Este un semn de încredere care o sã vã apropie si mai mult. Când vorbesti cu inima, nu poti face astfel decât sã atingi si inima celuilalt. Este o lege a naturii: de la inimã cãtre inimã, si nu de la minte cãtre minte.
Acultã-te vorbind! Ai obiceiul sã te scuzi de multe ori? O persoanã care-si petrece timpul scuzându-se în stânga si în dreapta se simte în general vinovatã. Se spune cã cine se scuzã, se acuzã.
O sã descoperi cã cel fatã de care esti vinovat cel mai des esti tu însuti. De câte ori nu te acuzi în mod nedrept, nu te superi pe tine însuti pentru ce ai fãcut sau ai uitat sã faci? Tu faci totul dupã cum stii mai bine. N-ai de ce sã te scuzi. Cere-ti iertare, cere-i iertare supraconstiintei tale. Învatã sã te iubesti mai mult, acceptã-ti propria perfectiune. Vei vedea cã astfel devine mult mai usor sã o accepti si pe a celorlalti.
Dacã ti se întâmplã sã spargi un pahar în timp ce speli vasele, te simti vinovat? Chiar aveai intentia sã spargi paharul pentru simpla plãcere de a-l sparge? Nu, pur si simplu asa s-a întâmplat. N-ai încercat în mod constient sã îl spargi. Atunci ce rost are sã te superi? Aceastã situatie e valabilã atât pentru tine, cât si pentru altii. Nu esti singurul care suferã accidente. Accidentul e de fapt o pedeapsã pentru a te dezvinovãti. Este un mesaj al corpului tãu care-ti transmite cã ai avut un sentiment de vinovãtie, dar nu esti vinovat. El spune, pur si simplu: „Înceteazã sã te mai simti vinovat, sã te acuzi în mod nedrept... nu esti vinovat cu nimic!”.
Înainte de a trece la capitolul urmãtor, gândeste-te la una din temerile tale si imagineazã-ti cum ai putea sã faci fatã. Alege una din ele, indiferent care, si vezi ce poti face ca sã o stãpânesti. De asemenea, fã o listã cu toate lucrurile pentru care te-ai simtit vinovat în ultimele trei zile. Aceasta te va ajuta sã devii mai constient. Mentioneazã pe listã dacã erai vinovat cu adevãrat sau te simteai vinovat, fãrã sã fii. Observã si dacã ti s-a întâmplat vreun accident si încearcã sã stabilesti dacã esti sau nu vinovat de producerea lui.
Iatã o afirmatie frecvent utilizatã la Centrul „Ascultã-ti Corpul”. Trebuie sã o repeti cât poti de des pentru a scãpa de vocea interioarã care te tulburã si pentru a nu-ti mai alimenta teama cu energie. De fiecare datã când simti o neliniste, o îndoialã, de fiecare datã când te simti tulburat în vreun fel, gândeste-te:

SUNT SINGURUL STÃPÂN AL VIETII MELE SI ORICE NU-MI APARTINE CARE MÃ TULBURÃ ESTE DAT LA O PARTE SI ALUNGAT DE ÎNDATÃ.

Cu cât pui mai multã energie în aceastã afirmatie, cu atât va avea un efect mai rapid.
În afirmatie era mentionat cuvântul „gând”. Acest gând este chiar vocea aceea care îti intrã în cap ca sã te tulbure. Încercând sã o mai asculti, se va descuraja, va pleca în altã parte, sau, pur si simplu, va dispãrea, nemaifiind alimentatã cu energia ta.
Pe cei care simt o fricã cronicã, îi sfãtuiesc sã rosteascã aceastã afirmatie de sute si mii de ori pe zi, dacã e nevoie. Cu timpul, lupta va deveni tot mai usoarã. Îti poti învinge frica si sentimentul de vinovãtie

ASCULTÃ-TI CORPUL PRIETENUL TÃU CEL MAI BUN- capitolul 18


Partea a patra

ASCULTAREA CORPULUI EMOTIONAL
CAPITOLUL 18
EXPRIMAREA EMOTIILOR

Iatã un capitol pe care, desigur, îl asteptai cu nerãbdare. De vreme ce ai pus multe lucruri în practicã de când ai început sã citesti cartea, îti va fi usor sã exprimi o emotie într-un mod corespunzãtor.
În primul rând, ce este o emotie? O emotie este o tulburare, o agitatie trecãtoare provocatã de ceva din interior. Un efect al unei cauze exterioare. Majoritatea emotiilor îsi au sursa în sperantele noastre. Apar în noi pentru cã nu stim sã iubim. Luându-si forta din afarã, emotia epuizeazã „doza” noastrã de energie.
Dragostea vindecã si ura distruge! Emotiile nãscute din urã sfârsesc prin a-si distruge stãpânul.
Ce înseamnã „a exprima” o emotie? Iatã o întrebare importantã. Unele persoane m-au abordat, de multe ori, pentru a gãsi un rãspuns la urmãtoarea problemã: „Urmez o terapie de ani întregi. Mi se spune sã-mi exprim emotiile, fãrã sã se specifice ce înseamnã asta. N-a stiut nimeni sã mã lãmureascã. Trebuie sã plâng, sã urlu, sã sparg farfuriile? Ce trebuie sã fac?”.
Acesta e motivul care m-a determinat sã pun la punct o metodã care a dat rezultate. O emotie pe care nu stii s-o stãpânesti se va repeta în mod constant în situatii similare. Sã luãm exemplul unui sot care are obiceiul de a-si umilii sotia în fata întregii familii. Dacã ceva îi displace, va alege momentul când e adunatã întreaga familie pentru a i-o spune. Sotia trãieste o emotie. În sufletul ei se simte furioasã si se întreabã de ce sotul nu îi vorbeste atunci când sunt singuri, numai ei doi. Dacã îi face o scenã la întoarcerea lui acasã, asta nu o ajutã cu nimic. Sotul va continua sã se poarte la fel si întreaga situatie se va repeta. Nu simti cã adeseori revin în viata ta emotii din tinerete sau din adolescentã, fiindcã n-ai gãsit o cale potrivitã pentru a le exprima?
Iatã mai multe moduri de a exprima emotiile. Probabil te vei recunoaste într-unul din aceste exemple. Un mod întâlnit foarte des: acela de a mânca sau bea din cauza unei emotii. Credem cã o gustare bunã ne va ridica moralul. Ca si înghitirea de pilule pentru nervi, drogarea, privitul la televizor, mersul la film, dormitul, o baie caldã…
Iatã diferite moduri de a ne manifesta, diferite reactii provocate de furie: unii se aseazã pe un scaun si reflecteazã, asteptând momentul potrivit pentru a clarifica situatia cu persoana în cauzã. Altii fumeazã. Unii preferã sã ignore totul si-si înãbusesc furia ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Altii plâng. Fac curat, mesteresc câte ceva prin casã sau, pur si simplu, stau îmbufnati. Unii îsi vor consuma energia fãcând sport uneori violent, în vreme ce altii îl vor acuza pe cel cu care s-au certat, direct sau la telefon.
Anumite persoane vor râde, pretinzând cã n-au fost afectate cu nimic. Vor spune: „O sã-l iert. La urma urmei, nu e vina lui, nu stie ce spune”, refuzând astfel sã-si asume vreo responsabilitate.
Unul din modurile cel mai des întâlnite de a reactiona la supãrare constã în a merge sã te plângi unei terte persoane: unii sunt specialisti în a-si deserta sacul în fata altcuiva!
Exemplu: sotia vine acasã de la serviciu si-i povesteste sotului tot ce nu i-a mers bine în ziua respectivã, exprimându-si astfel proasta dispozitie datoritã discutiilor cu seful sau cu o colegã. Procedând astfel, nu face decât sã tulbure relatia dintre ei. Nimeni nu are nimic de câstigat vorbind astfel sau ascultând pe altcineva. Femeia care îsi varsã nervii asupra sotului asteptând ceva de la el. dupã ce trece în revistã toate problemele, vrea sã fie consolatã si doreste sã i se dea dreptate. Când el rãspunde asteptãrilor tale, ea se simte satisfãcutã: „Ah, ce bine e sã vorbesc cu tine. Întotdeauna stii cum sã mã calmezi”.
A rezolvat oare problema care o frãmânta? Ce a fãcut, de fapt? A apelat la energia sotului ei. Cu timpul, el va simti cum se goleste de energie si, în cele din urmã, asta va distruge relatia dinte ei. Va avea tot mai putin chef sã comunice cu ea fiindcã nu existã un schimb de energie. Aceeasi situatie poate sã aparã între prieteni. Cel care vorbeste se va umple de energie, dar doza nu e decât temporarã. În zilele urmãtoare o va lua de la capãt cu altcineva care e dispus sã-i asculte necazurile. Victima care îndurã sau tolereazã acest mod de manifestare nu are nimic de câstigat, fiindcã se lasã golitã de toatã energia sa.
Existã o solutie. Mai întâi, sã asculti politicos si rãbdãtor persoana în cauzã. La sfârsit, îi spui: „Acum, spune-mi ce-ai de gând sã faci ca sã-ti rezolvi problema?”.
Îti va rãspunde: „Ce vrei sã fac? Nu am de ales, nu sunt eu de vinã, asa cã nu e nimic de fãcut”. Atunci îi explici cu delicatete cã nu te intereseazã sã-l asculti vorbind despre problemele sale, pentru cã de fapt acestea îi fac plãcere. Dacã nu vrea sã facã nimic ca sã le rezolve, înseamnã cã încã nu-i sunt de ajuns. Îi place sã aibã probleme, adicã le hrãneste prin gândurile sale, le dã energie si ele se amplificã în mod automat.
Probabil te va socoti dur si nedrept. Sau poate cã, dimpotrivã, va fi suficient de socatã pentru a-si da seama cã e timpul sã facã ceva cu viata sa. Dacã se folosea de tine numai pentru a se „rãcori”, te va lãsa în pace si va recurge la altcineva. Tu ti-ai pãstrat energia, nu ai pierdut nimic. Asta e diferenta între a împãrtãsi emotiile cu cineva si a „i le vârî pe gât”.
Când încerci sã te simti mai bine vorbind despre problemele tale, pur si simplu, sã scapi de ele pasându-le altcuiva. În schimb, a împãrtãsi o problemã cu cineva înseamnã a povesti tot ce ni s-a întâmplat sau ce ni se întâmplã în prezent cu scopul de a gãsi o solutie pentru a remedia situatia. Împãrtãsindu-ne problemele, nu asteptãm nimic de la celãlalt. De aceea, e foarte important ca doi parteneri de viatã sã învete sã-si împãrtãseascã orice bucurie si orice supãrare din viata lor ca doi prieteni. Aceasta presupune sã-ti asumi rãspunderea pentru tot ce ti se întâmplã.
Dupã cum ai constatat, existã multe feluri de a exprima o emotie. Cele mai rele sunt situatiile în care nu faci nimic, pretinzând cã nu te deranjeazã. În acest fel, îti „înghiti” emotiile, le ascunzi undeva în adâncul tãu.
De multe ori auzim vorbe de genul: „N-o sã mã cobor într-atât încât sã-i spun cã m-a înfuriat”. „Înghitirea emotiilor” poate duce la un exces de greutate si antreneazã automat si alte deficiente fizice.
Se spune cã „boala” finalã a emotiilor înãbusite este cancerul. Emotiile ascunse multã vreme în tine sfârsesc prin a exploda, ceea ce provoacã si „explozia” celulelor corpului tãu.
Dacã plângi, tipi, pleci la plimbare sau te apuci sã faci sport e deja mult mai bine decât   sã-ti înãbusi sentimentele – e pur si simplu o anumitã formã de exprimare.
Îti sugerez un mod prin care sã-ti exprimi emotiile. Odatã ce vei fi fãcut acest exercitiu – cu adevãrat, din toatã inima –, nu vei mai fi afectat de emotii, chiar dacã în viata ta apare o situatie absolut identicã. Vei constata cã situatia e aceeasi, dar emotiile nu mai apar. E minunat, nu-i asa? Te poti debarasa de toate emotiile neplãcute pe care le trãiesti încã din tinerete.
În primul rând, este foarte important sã identifici emotia, sã stii ce se întâmplã. E vorba de vinovãtie, fricã, furie, dezamãgire, frustrare, neliniste, ranchiunã, agresivitate? Oricare ar fi emotia respectivã, e suficient sã o identifici.
A doua etapã e ceva mai dificilã. Este vorba despre a-ti asuma rãspunderea pentru ceea ce simti. Sã accepti cã tu esti cel care ti-ai provocat aceastã emotie. Te-ai lãsat influentat din exterior, de ceea ce ai vãzut sau auzit, când de fapt ai fi putut avea o atitudine total diferitã.
Exemplu: te întâlnesti cu una din prietenele tale cele mai bune, care e îmbrãcatã cu o rochie nouã. Privind-o, nu te poti împiedica sã constati cã nu-i vine deloc bine culoarea. Dupã pãrerea ta, o face sã arate mult mai în vârstã si tenul îi pare mai sters. Îti spui în sinea ta: „Ar trebui sã-i fac un serviciu si sã-i spun cã nu-i vine bine culoarea asta. N-ar trebui sã-şi mai ia asemenea rochii. Trebuie sã-i spunã cineva. Cred cã nu-si dã seama”. Deci te hotãrãsti sã fii sufletul caritabil care s-o ajute.
Prietena ta are trei posibilitãti. Prima: sã-ti multumeascã. „Frumos din partea ta cã mi-ai spus. E prima datã când îmi cumpãr ceva de culoarea asta. Ti-a trebuit mult curaj ca sã te încumeti sã mi-o spui. Îti multumesc pentru pãrerea ta sincerã”. Astfel se bucurã în urma deciziei tale de a-i spune adevãrul.
Altã reactie: preferã sã rãmânã neutrã. „Ei bine, e dreptul meu sã-mi placã sau nu o culoare”. Si astfel nu va tine cont de pãrerea ta.
 În cea de-a treia variantã, se înfurie si-si spune în sinea ei: „Nici nu i-am cerut pãrerea, de ce îmi spune asemenea lucruri? Eu n-am întrebat-o nimic! Când o sã aparã o ocazie… o sã-mi iau revansa: o sã-i spun în fatã ce nu-mi place la ea!”.
Luând în considerare al treilea exemplu, fie cã furia a fost sau nu exprimatã, trebuie sã gãsim cauza. Ce a provocat aceastã emotie? Comentariile sau felul în care au fost interpretate?
Toate emotiile au aceeasi sursã: gândirea.
Niciodatã nu sunt de vinã ceilalti! Niciodatã. Fãrã exceptie. Potrivit legii responsabilitãtii, tu singur esti rãspunzãtor de emotiile tale.
Sã revenim la exemplul sotului care-si umileste nevasta în fata rudelor. Femeia ar avea o atitudine total diferitã dacã si-ar asuma rãspunderea propriilor emotii. Ar trebui sã încerce sã-l priveascã altfel pe sotul sãu: „Bietul om, probabil cã-i este fricã de mine dacã nu e în stare sã mi-o spunã când suntem singuri. Cum mã port cu el? Ce atitudine am fatã de el, de vreme ce-l înfricosez asa de mult încât nu îndrãzneste sã-mi spunã pãrerea lui? Oare sunt prea autoritarã? Îl ascult cu adevãrat când îmi spune ceva, sau mã grãbesc sã-i impun pãrerea mea?”.
Dacã-ti asumi rãspunderea de a culege ce ai semãnat, vei privi situatia dintr-un punct de vedere complet diferit. Dacã e o situatie care apare în mod curent în viata ta, întreabã-te ce anume din atitudinea ta provoacã aceastã reactie la sotul tãu. E mai bine sã-ti asumi rãspunderea decât sã te înfurie felul lui de a reactiona. Vei constata cã de multe ori încerci sã-l schimbi si s-a întâmplat sã-l critici în fata altor persoane, chiar în absenta sa. Atitudinea pe care o are reprezintã felul sãu de a-si reclama spatiul vital. Se simte sufocat de atitudinea ta autoritarã. În acelasi timp, nu e foarte constient de asta, de aceea se lasã dominat de instinctul de supravietuire. De fiecare datã când simte nevoia sã te critice, el vrea de fapt sã spunã: „Nu vreau decât sã-mi recapãt spatiul vital. Simt cã mã sufoc!”. Nu o face cu rãutate. Pentru tine, acesta e numai un semnal care te avertizeazã cã ai intrat în spatiul altcuiva. El încearcã deci sã si-l recapete.
Asumându-ti responsabilitatea, emotiile tale se vor risipi încetul cu încetul. Furia pe care o simti fatã de sotul tãu dispare. Observându-l mai atent, îl vei vedea în cu totul altã luminã.
A treia etapã presupune sã te duci sã vorbesti cu persoana în cauzã. Dacã ti-ai acceptat rãspunderea cu toatã inima, aceastã etapã nu e necesarã. Totusi, eu te sfãtuiesc sã o pui în practicã tocmai pentru a verifica dacã ai actionat cu inima si nu cu mintea. Foarte putini oameni detin notiunea de responsabilitate totalã. De aceea, la prima încercare, esti tentat sã spui cã ai actionat cu adevãrat cu inima, când de fapt mintea e cea care te-a îndrumat. Nu serveste la nimic sã te minti pe tine însuti.
Iatã, cu privire la situatia de care povesteam mai sus, o modalitate de a te exprima. Deci, te întorci acasã împreunã cu sotul. Îi explici ce ai simtit în cursul serii când te-a umilit si clipele de furie îndreptate împotriva lui. Dupã ce te-ai gândit bine, ti-ai dat seama cã ai tendinta sã intri în spatiul sãu si de multe ori încerci sã îl schimbi. Acum întelegi cã atitudinea lui era o încercare de a-si recãpãta drepturile. Nu te-ai gândit la asta pânã acum.
Astfel exprimi tot ce-ai trãit. E important sã o faci numai dupã ce ti-ai asumat întreaga responsabilitate. Dacã nu te crezi rãspunzãtoare de supãrarea ta, cuvintele tale vor reprezenta mai curând o acuzatie decât o împãrtãsire a sentimentelor. Dacã îi vorbesti astfel: „Vreau sã-ti spun cã m-am simtit frustratã si foarte supãratã când m-ai umilit asa de tare fatã de toatã lumea”, se va simti acuzat. Tot asa se va simti si dacã i-ai spune: „O sã încerc sã nu mã mai supãr, probabil ai tu motivele tale”. Va întelege cã esti furioasã din vina lui. Numai de s-ar putea schimba si sã înceteze sã te mai umileascã în fata întregii familii! Dacã s-ar schimba, ai fi mai fericitã si nu te-ai mai supãra pe el… Un vechi proverb spune: „Cu cât te tii mai tare pe pozitii, cu atât ti se opune o mai mare rezistentã”. Cu cât vrei sã-l schimbi, cu atât situatia se va repeta.
Fãrã îndoialã, îti va promite cã întâmplarea nu se va mai repeta, dar curând te vei gãsi din nou în aceeasi situatie. Dupã câte cred eu, mijlocul cel mai eficient este sã fii cinstit cu tine însuti si sã accepti cã tu esti cea care, prin atitudinea ta, o determini pe cea a sotului tãu. Legea responsabilitãtii ne învatã sã acceptãm cã tot ce ni se întâmplã e rodul faptelor si gândurilor noastre. Printr-o practicã cotidianã perseverentã, vei ajunge sã-ti asumi aceastã responsabilitate.
Stãpânirea emotiilor cere enorm de mult exercitiu. Cunosc foarte putini oameni care pot spune cã n-au nici o emotie într-o zi sau alta. Încearcã sã-ti imaginezi o situatie în care cineva se apropie de tine si-ti vorbeste despre sentimentele pe care le-a trãit în urma a ceea ce i-ai spus si cum si-a dat seama cã el/ea e singura rãspunzãtoare. Aceastã discutie imaginarã te va face sã te apropii mai mult de persoana în cauzã. De aceea e bine sã-ti exprimi orice emotie!
Dacã trãiesti un sentiment de furie si reusesti sã-l stãpânesti, asumându-ti rãspunderea, e foarte bine, dar dacã nu-l exprimi fatã de persoana în cauzã, pierzi o ocazie idealã de a-ti exprima dragostea; aceasta ar crea o legãturã puternicã între voi, fie cã e vorba de un cuplu, de prieteni sau de pãrinte si copil.
Când, odatã responsabilitatea asumatã, apare o situatie asemãnãtoare, nu vei mai trãi sentimentul de mânie si frustrare. Aceasta nu va mai reveni. Vei observa cã, pe mãsurã ce te eliberezi de emotii, dispar si vechile tale supãrãri, poate ai avut anumite sentimente fatã de fratii, surorile, prietenii tãi, sentimente pe care le-ai pãstrat în tine multã vreme si n-ai îndrãznit niciodatã sã le exprimi. Ai tinut totul în tine, crezând cã ei erau singurii rãspunzãtori. Depinde numai de tine sã încetezi sã-ti mai înãbusi emotiile, sã-ti asumi responsabilitatea lor si sã le exprimi fatã de cine trebuie. Vei simti nu numai o schimbare interioarã, ci si una fizicã. Talia ta se va subtia, chiar dacã esti deja subtire.
Centrul emotiilor este situat între inimã si ombilic. De aceea talia se îngroasã cu vârsta, atât la femei cât si la bãrbati. Totusi, s-a constatat cã fenomenul e mai vizibil la bãrbati. Ei îsi „înghit” deseori emotiile.
Printre miile de persoane care au învãtat sã-si stãpâneascã emotiile, am vãzut producându-se schimbãri radicale. Unii au pierdut o grosime de aproape 6 degete din jurul taliei în decurs de douã sau trei luni. Au fost si persoane care n-au pierdut din greutate, dar si-au subtiat talia în mod vizibil în numai 7 sãptãmâni (durata unei sesiuni de cursuri la Centrul „Ascultã-ti corpul”).
E usor sã constati cã acesti oameni sunt pe cale sã se elibereze de toate vechile emotii pãstrate în ei multã vreme. Astfel, ei încearcã, în acelasi timp, sã se vindece de unele boli apãrute în urma emotiilor înãbusite. Se poate spune despre ei cã au gãsit antidotul cancerului.
Când înveti sã-ti exprimi emotiile pe mãsurã ce ele apar, te asiguri cã nu vei mai avea niciodatã de ce sã-ti faci griji. Dar asigurã-te cã o faci cu inima si nu cu mintea. Nu vei avea nimic de câstigat dacã nu esti sincer cu tine însuti. Vei sti singur dacã o faci cu inima numai în momentul în care vei vorbi cu persoana în cauzã.
Dacã speri cã îsi va schimba felul de a fi în urma a ceea ce i-ai povestit, e încã mintea cea care te îndrumã. Nu-ti asumi în totalitate rãspunderea pentru emotiile tale. Când accepti, nu te mai deranjeazã nimic la celãlalt, chiar dacã situatia se repetã, chiar dacã nu esti mereu de acord cu el. Ce usurare!
Alt exemplu: sã presupunem cã te deranjeazã usile deschise ale dulapului. Te simti foarte nervos, chiar furios, când cineva din familie lasã usile de la dulap deschise. Când, în sfârsit, îti dai seama cã e vorba numai de un detaliu banal în viata de zi cu zi si cã, în fond, nu prea conteazã pentru tine, pentru viata ta, dacã usile sunt deschise sau închise, îti spui: „Eu sunt cel care doreste sã fie închise usile de la dulap. În consecintã, eu trebuie sã le închid”. Din acel moment, nu mai trãiesti nici o emotie. Usile deschise nu te mai deranjeazã. Vei constata cu surprindere cã cei din familie le închid fãrã mãcar sã-si dea seama. Nu mai simt cã tu vrei sã-i schimbi. Când în inima ta totul a fost acceptat, nu mai existã nimic grav, nimic nu te mai supãrã. Ce usurare!
Înainte de a trece la capitolul urmãtor, e foarte important sã-ti împãrtãsesti cuiva cel putin o emotie. Poate fi una din trecut care, nefiind niciodatã exprimatã, continuã sã existe în tine, sau o emotie pe care o vei trãi astãzi sau mâine, în urma unui eveniment. E foarte important sã o exprimi tu însuti, dupã ce ti-ai asumat rãspunderea ei, si sã-ti dai seama cã n-ai stiut sã iubesti.
Pune în practicã cele trei etape enumerate mai sus si vei vedea cât bine poate sã-ti facã. Vezi, totul revine la aceeasi idee: sã accepti dragostea din fiecare vorbã, gest sau gând. A trãi o emotie înseamnã sã te simti amenintat când, în realitate, trebuie numai sã facem fatã cuiva care se exprimã altfel decât noi sau care nu-si iubeste propria viatã.
Afirmatia pentru zilele urmãtoare:

ÎMI ACCEPT TOATE EMOTIILE SI STIU CÃ AM PUTERA SÃ LE STÃPÂNESC, ASUMÂNDU-MI RESPONSABILITATEA SI EXPRIMÂNDU-LE FATÃ DE PERSOANA ÎN CAUZÃ.