vineri, 13 aprilie 2012

Lumina de Pasti, Lumina din noi


Perioada premergatoare Sarbatorilor pascale este un bun prilej de introspectie. Vindecam rani, iertam, ne iertam pe noi. Asa cum ne curatam casa, ne curatam si corpul(cei care postesc), dar si sufletul.
Este momentul sa ne eliberam mintea de framantarile pentru care nu am gasit solutii.
Este momentul sa ne amintim de oamenii dragi, de care ne leaga amintiri frumoase si pentru care nu ne-am facut timp.
Despre lumina de Pasti eu cred ca este un mesaj si un indemn pentru a deveni constienti de tot ceea ce alegem sa facem. Cred ca fiecare dintre noi poate fi sprijin si indemn pentru celalalt.
Cred de asemeni ca ne putem folosi lumina interioara spre a ne lumina propria cale, dar si pentru ceilalti. Unind lumina din fiecare aducem noua bucurie frumusete si pace si fiecarei fiinte care se indreapta, sovaind, spre noi.
Sa aveti bucurii, sa traiti in bucurie si Lumina!

Paste fericit!

miercuri, 4 aprilie 2012

Pasi pe drumul vietii, acelasi drum pentru fiecare...si totusi

Experiente spirituale 

  In primavara anului 2011 discutam cu o colega, mult mai tanara, despre drumul drept fara ocolisuri, al celor nascuti dupa anul 1980. Dana e logoped si este nascuta in anul 1979, in zodia Berbecului, relativ aproape de anul 80. Ne cunoastem de putina vreme, dar ne-am apropiat discutand tehnici terapeutice, facand schimb de experienta,  carti , diverse materiale.  Amandoua suntem nascute si crescute in spiritul credintei crestin ortodoxe . Descoperind ca avem unele afinitati i-am propus spre lectura cateva carti de spiritualitate, printre ele si "Cunoscand energiile', a autoarei Florica Lecu.  A citit-o si mi-a inapoiat-o cu comentariul
-"Parerea mea este ca nu-si cunoaste radacinile, avem si noi aici oameni de mare spiritualitate. As vrea sa o aud vorbind despre ai nostri, nu despre orientali. Nu am nimic cu OSHO sau alti maestri alesi de ea. Nu inteleg insa de ce a trebuit sa mearga pe acel drum".
Am ascultat-o gandindu-ma ca si eu asemeni Floricai Lecu, am mers mai intai catre maestrii spirituali din Orient. In acea zi,cand mi-a returnat cartea, i-am povestit o experienta traita de mine si inteleasa dupa cativa ani. 
In anul 2001 am decis impreuna cu doi prieteni , prietena mea din copilarie si fratele ei, sa petrecem 10 zile in Nordul Modovei, vizitand manastirile. Era 15 august si ieseam de la Manastirea Sihastria,comuna Vanatori, judetul Neamt. Cum manastirea are hramul Nasterii Maicii Domnului este usor de inteles ca era foarte multa lume in zona in acea zi.  Ne indreptam spre parcare, ajungem la masina, si cand sa pornim o maica ne roaga sa o ducem la Sihla.
-"Noi mergem spre...."
-"Sihla e inapoi, dar nu e departe, si daca tot ati ajuns aici e pacat sa nu mergeti la cuvioasa Teodora" ne informeaza maicuta in timp ce se instala hotarat in masina .
Intoarcem si ne indreptam catre Schitul Sihla. Nu stiu daca mai era un alt drum, stiu doar ca maica ne-a condus pe versantul nordic al Muntelui Sihla, unde  pe o carare  se urca la Pestera Sfintei Teodora. Pentru mine si prietena mea urcusul a fost deosebit de greu. Destul de dificil a fost si pentru fratele ei, care intr-o perioada a vietii lui practicase alpinism. Maicuta a fost un permanent indemn :
-"Mai e putin, doar pana la prima banca e mai greu". Cand am ajuns la prima banca am strigat in cor URAAAAAAA si ne-am aruncat pe ea. Dupa un scurt popas  am pornit mai departe, urcusul il simteam ca tot mai anevoios. Maicuta ne-a condus pana la Pestera apoi ne-am despartit.  Ajunsi la a doua banca, destul de dezamagiti si dand vina unul pe celalalt pentru ca ne abatusem de la traseul nostru vedem venind pe carare doua doamne pasind agale, parca pluteau, mergeau fara efort tinandu-se de brat si povesteau calm. Trecand pe langa noi ne-au salutat, le-am raspuns dandu-ne coate
- " ai vazut cum mergeau astea? si mai sunt si incaltate cu pantofi cu toc!"
Da, cele doua femei incaltate in pantofi cu toc urcau cu pas moale, aproape ca nu se auzeau si nu lasau urme pe unde treceau. Am ramas privindu-le si neintelegand cum se poate. Partenerul nostru de drumetie, Bebe, s-a incumetat sa le urmeze pe cele doua femei. Eu si prietena mea am ramas pe banca o vreme, nu stiu cat. Stiu doar ca cele doua femei s-au intors si coborau in acelas ritm, cu pas elegant cum urcasera.
-"Ati abandonat!!" am spus eu.
-"Nu, am ajuns si l-am informat pe calugar ca veniti!" a raspuns una dintre femei.
Atunci nu am inteles de ce trebuia informat calugarul "ca venim ", iar pana azi nici nu m-am mai gandit la acest aspect. Cert este ca ne-am ridicat si am pornit catre Schit. Cum am ajuns l-am intrebat pe Bebe daca cele doua femei fusesera cu adevarat la Schit .
-"Da, ele ieseau cand eu am ajuns"- a raspuns el.
Ne-am descaltat si am intrat in micuta biserica.Calugarul era acolo si se ruga, nu ne-a bagat in seama. Am iesit destul de incarcata de acolo; singura consolare era, credeam eu , ca la coborare va fi mult mai usor. Nu a fost deloc, ba mai mult desi coboram sentimentul era ca urc si era din ce in ce mai greu.
Am izbucnit:
-" Sunt sigura ca pe aici am urcat, cum este posibil sa urc iar cand de fapt ar trebui sa cobor?". Azi stiu ca era un altfel de urcus.
Ajunsi aproape de locul unde lasasem masina auzim voci, larma, veselie. Un grup format din 5  femei vesele , venea spre noi. Le-am intampinat cu
-" Faceti cale intoarsa, este foarte greu drumul si nu merita".
-"Stim ca e greu , am mai fost, dar asa trebuie sa fie!"a raspuns conducatoarea grupului.
-"Si barbatii unde-s ? ca se auzeau si voci de barbati ", am continuat.
-"Barbatii nu s-au incumetat , au ramas la masini"-  a raspuns femeia si a izbucnit in ras. Am ras si noi.
Am ajuns in cele din urma la masina, ne-am urcat si nici nu a terminat Bebe intrebarea :
-" Dar maica pe unde o fi ramas?" ca auzim batand in geam
-" Ma luati si pe mine ?" Era maicuta. Nedumeriti am intrebat in cor
_ "Unde mergi maica?"
-"Pai, inapoi la Sihastria!"  Credeti sau nu, am lasat-o in acelasi loc de unde o luasem.
In drumurile mele am fost, am cautat, am ocolit, am citit. Astfel am ajuns la concluzia ca noi cei maturi a trebuit poate sa ajungem sa cautam departe pentru a descoperi ca ceea ce cautam este aici acasa. Tinerii de azi, detin deja aceasta informatie, ADN-ul lor a fost informat si ei merg pe drum drept direct la tinta.
Revenind la Dana , ea mi-a confirmat ca nu a trebuit niciodata sa ocoleasca.

Ce ar mai fi de adaugat ? In cazul in care cititorul nu a inteles specific faptul ca drumul catre Sihla este asemeni vietii.
Pe drumul vietii unii merg lin fara efort bucurandu-se de calatorie, altii avanseaza cu mult efort. Unii au nevoie de indemn, altii merg inainte pentru ca stiu. Si mai sunt desigur si cei care neintelegand de ce sunt acolo sau cu ce scop li se intampla un anumit lucru se vaita, se impotmolesc , dau vina pe altii pentru ceea ce li se intampla.

Lupta mea interioara si credinta ca drumul nu merita efortul; ca nu sunt pe drumul meu ma impiedica sa inaintez. Sabotorii erau in mine. Eram acolo pentru ca nu avusesem curajul sa spun Nu si clocoteam in sinea mea. Cu siguranta daca as fi avut curajul sa refuz sa urc atunci m-as fi simtit mult mai bine, insa as fi pierdut ocazia invatarii uneia dintre cele mai valoroase lectii de viata.

Si inca ceva: lectiile de viata neinvatate se repeta pana cand le invatam.