joi, 12 ianuarie 2012

Calitatea vietii conteaza, iar tu esti administratorul ei!

Fii un bun administrator al vietii tale!


„Motivatia umana se manifesta rareori in comportament altfel decat in relatie cu situatia data si cu alti oameni”, spune psihologul Abraham H. Maslow, intemeietorul psihologiei umaniste.
In consens cu cele de mai sus poate ca acum este momentul sa ne ocupam de reducerea excesului ponderal si/sau de gasirea unor motivatii puternice, care sa ne sprijine in atingerea dezideratului. Presiunea exterioara este destul de mare „talia de viespe” fiind in top.
In mod paradoxal sanatatea este valorizata abia atunci cand se pierde; ea pare a fi un bun dat si garantat pe viata. In realitate nu este asa.
Viata este darul suprem si este limitat de timp. De noi depinde cum fortam aceste limite. Asteptarile, mandria, rusinea sau frica de esec - palesc in fata mortii.
Starea de sanatate este al doilea dar; insa si acesta este conditionat, in proportie covarsitoare, de actiunile noastre. Practic suntem administratorii propriei sanatati. De asemeni suntem administratorii sanatatii celor ce depind de noi dar si educatorii lor in acest sens.
Cum ati raspunde la intrebarea:” vreti sa fiti sanatosi , sa aveti o viata lunga si de buna calitate ? „ .
Cu siguranta ati striga in cor DAAAAAAAAAAAA.
Si ati constatat ca am mai introdus o variabila „calitatea vietii”.
Aveti dreptate, observatia este corecta! Si va voi spune de ce am facut-o: pentru ca durata de viata este, adesea, mai putin importanta, dar cu mult mai importanta este calitatea vietii.
Calitatea vietii este in stransa interdependenta cu starea de sanatate si de echilibru.
Desigur ca echilibrul ponderal nu garanteaza imunitate in fata bolii, dar diminueaza factorii de risc in dezvoltarea si agravarea unor afectiuni majore.
Tot A.H. Maslow atrage atentia ca organismul poate sa reactioneze intr-un mod neunitar cand facem mai multe lucruri in acelasi timp. De aceea este recomandabil ca in timp ce mananci sa lasi alte preocupari deoparte. Asta inseamna ca nu te uiti la televizor, nu stai in fata calculatorului si nici nu vorbesti la telefon, ci mananci in tihna. Studiile privind comportamentul alimentar arata ca atunci cand luam masa cu alte persoane avem tendinta sa mancam mai mult, de aceea iti recomand sa aplici proverbul „ pranzul imparte-l cu prietenul „ . Nu miza pe faptul ca te poti controla si vei manca doar jumatate de portie, este mai sigur sa ceri 2 tacamuri si 2 farfurii.
Nu toate comportamentele si reactiile sunt motivate de satisfacerea unor nevoi; multe dintre ele izvorasc din plictiseala, curiozitate, frustrare, pofte sau indeplinesc rol de substitut a ceva ori de mecanism de aparare. Aici lista exemplificarilor poate fi lunga asa ca ma rezum la trei exemple:
rontai in fata televizorului din plictiseala;
mananc salata de peste afumat, porumb, cartofi, mar verde/ananas si maioneza din curiozitate;
adeseori golul din dormitor ( singuratatea) ma face sa mananc noaptea prajituri dulci si moi, insiropate din abundenta.

Calitatea vietii conteaza, iar tu esti administratorul ei!


Ofera acest articol o alta perspectiva vietii tale ? Indiferent de raspuns acorda-ti un ragaz de cateva zile, fii cu tine, distreaza-te si apoi opreste-te si priveste inapoi.
Ce vezi? Scrie pe o coala alba folosind culoarea sau culorile cele mai sugestive pentru tine.
Apoi gandeste-te la viitorul tau, ia o coala alba si scrie cine esti azi, cine vrei sa fii maine si cum vrei sa fii.

Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.

Cuplul, un alt fel de bucătărie


In cuplu, întocmai  ca în bucătărie, se produc transformări. In bucătărie se gătesc mâncăruri delicioase, hrăhitoare, cu arome îmbietoare şi aspect cât mai plăcut. Pentru a le prepara, materiile prime sunt supuse transformării, care uneori înseamnă “să dea în clocot”,“fierbere sub presiune”sau  “fierbere la foc mic “.
Tot în bucătărie se adună şi mult gunoi, ce este aruncat de fiecare dintre noi.  Nu am auzit încă pe nimeni să păstreze gunoiul. Am auzit cel mult "am avut multe vase de spălat". Numai că odată curăţate, vasele au fost puse la loc şi amintirea neplăcută s-a risipit.
Mă întreb de ce nu procedăm la fel în viaţa de familie?
Eu vă sugerez să nu mai păstraţi amintiri negre, dureroase. Procedaţi întocmai cum procedaţi cu gunoiul din bucătărie. Insă atenţie mare să aruncaţi numai gunoiul!
Spre exemplificare vă propun un scurt fragment din discuţia ce am purtat cu un client:
- “După divorţ obişnuiam să-i telefonez fostei soţii cam la 4-5 zile. Vorbeam depre copii, despre problemele mele de sănătate. Ultima oară am sunat-o de ziua ei pentru a-i ura cele cuvenite momentului, iar fost soţie m-a întrebat”:
- "Cum de ţi-ai amintit că azi e ziua mea?".
- "Am fost căsătoriţi aproape 30 de ani, nu aveam cum să uit. In aceşti ani noi am avut multe momente frumoase"- i-a răspuns el.
- "Eu nu am avut"- a replicat fosta soţie.
Replica ei a  pus punct comunicării dintre ei.
Scriind aceste rânduri mi-am amintit de cartea "De ce femeile uită greu şi bărbaţii repede", editată de Curtea Veche, sub semnătura autoarei dr. Marianne J. Legato. Potrivit dr. M.J Legato " creierul masculin şi creierul feminin sunt extrem de diferite atât din punct de vedere chimic, cât şi din punct de vedere structural, ceea ce explică de ce bărbaţii şi femeile abordează lumea în moduri atât de puţin asemănătoare".
Primul pas către relaţii de cuplu mai sănătoase şi o viaţă sentimentală împlinită este  înţelegerea  corectă a omului de lângă noi.
In perioada de îndrăgostire, femeile şi bărbaţii sunt mai asemănători. Testosteronul este hormonul care influenţează apetitul sexual atât la femei cât şi la bărbaţi.
 Prof. Dr. Donatella Marazziti, psihiatru la Universitatea din Pisa, efectuând un studiu pe un grup  de îndrăgostiţi  a observat că bărbaţii prezentau un nivel mai scăzut de testosteron decât  cel normal, în timp ce la femei nivelul de testosteron era mai crescut decât cel normal. Din punct de vedere hormonal se poate spune că bărbaţii şi femeile se întâlnesc undeva la mijloc, când sunt îndrăgostiţi. Perioada de îndrăgostire durează maxim 3 ani, excepţiile confirmă regula, iar relaţia în cuplu se modifică.
 Statistica medicală arată că pentru femei sursa de stres este familia, în timp ce pentru bărbaţi stresul vine dinspre locul de muncă.
Iată acum o scurtă povestioară  care ilustrează că poţi trăi o viaţă fără să cunoşti omul de lângă tine, ci doar să crezi că-l cunoşti.
"Cincizeci de ani de politeţe
Un cuplu mai în vârstă şi-a sărbătorit nunta de aur, după 50 de ani de căsnicie. In timp ce luau micul dejun împreună, femeia se gândi:
- De 50 de ani am grijă de soţul meu, întotdeauna i-am dat lui partea crocantă din chifla de la micul dejun. Astăzi, în sfârşit, vreau să mă bucur de această delicatesă eu însămi.
A întins unt peste jumătatea crocantă de sus şi i-a dat soţului cealaltă jumătate. In ciuda aşteptărilor ei, el a fost foarte mulţumit, i-a sărutat mâna şi i-a spus:
- Draga mea, tocmai mi-ai dăruit cea mai frumoasă bucurie a zilei. De 50 de ani nu am mai mâncat partea de jos a chiflei, care îmi place cel mai mult. Intotdeauna m-am gândit că tu trebuie să o mănânci, pentru că îţi place atât de mult."

Această povestioară scoate în evidenţă cum falsele credinţe te ţin departe nu doar de împlinirea nevoilor tale, ci şi ale celuilalt. Doar prin comunicare directă poţi afla ce-i place lui, iar el ce-ţi place ţie. Falsele credinţe aduc frustrări şi pot conduce la ignorarea propriilor nevoi. De aici poate începe şirul nesfârşit al reproşurilor care vor eroda zi de zi relaţia.
Pentru că sunt femeie am abordat articolul asemeni unei femei, inserând povestioare din care cititorul să tragă propriile concluzii. Asta nu înseamnă că am scris numai pentru femei sau că nu ştiu că bărbaţii caută lucruri logice, clare, ori  drumul cel mai scurt între A şi B.
 In plus am scris pentru suflet, cu suflet.

Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.