sâmbătă, 15 iunie 2013

A binecuvanta - puterea cuvantului rostit, scris ori nerostit

"De azi inainte sa citesti privind cu un ochi in carte si cu celalalt in interiorul tau!" spunea psihoterapeutul meu pe vremea cand ma aflam in perioada de analiza si dezvoltare personala. 
Tot de la el  am invatat ca atunci cand tin prima data o carte in mana sa o deschid la intamplare pentru a vedea ce mesaj are pentru mine.
Mi-am insusit foarte bine cele doua indemnuri, cu toate ca asta inseamna , uneori, sa incetinesti ritmul lecturii.
Recent mi-au atras atentia scrierile unui distins prelat, care ii mustra pe credinciosi spunandu-le  "azi multi oameni alearga la psiholog in loc sa mearga la duhovnicul lor". 
Oare de ce s-o fi suparat? In fapt indemnurile Sfintilor Parinti au fost preluate de Psihologia pozitiva.

Cand am primit cartea "2012 si dupa" scrisa de  Diana Cooper am rasfoit-o asa cum ma deprinsesem insa nu am simtit ca are pentru mine un mesaj  anume. Imi fusese daruita cu mare caldura de unul dintre bunii mei prieteni, fost coleg  de master.  Continuam sa ma intreb " care e mesajul pentru mine?" .
Cum mesajul nu imi sarea in ochi mi-am amintit ca  de multe ori am auzit oamenii vorbind despre preoti care "deschid cartea" si astfel primesc un sfat, o directie, un raspuns la framantarile lor.  

In timp ce rasfoiam cartea a sunat telefonul, am inchis cartea si am raspuns la telefon. Apelantul avea sa ma supere foarte tare. Convorbirea a fost scurta, am inchis telefonul si am deschis din nou cartea, la intamplare,  si citesc "Cand te supara cineva, binecuvanteaza-l!". Nu-mi venea sa cred, eram furioasa tare, iar ideea de a-l binecuvanta ma infuria si mai tare.
Totusi am incercat si am simtit cum furia mea scade, in cateva minute a disparut complet.
Am telefonat unei prietene si i-am povestit intamplarea. Mi-a relatat ca in copilarie se revolta cand auzea preotul spunand " Inca ne rugam pentru conducatorii tarii noastre.." si nu intelegea de ce erau proslaviti conducatorii.
Pentru ca amandoua citisem despre  puterea cuvantului si puterea gandului am continuat discutia pe tema generoasa a  binecuvantarii si impreuna am concluzionat : "efectele pozitive ale binecuvantarii se intorc asupra celui care a rostit cuvantul ".
 Despre cei care inca nu au auzit de puterea cuvantului se spune ca "traiesc in afara timpului lor".
Merita sa adaug  importanta  puterii gandului. 
Despre efectele gandului ne pot aduce marturii cei care au cunoscut efectele proverbului " vezi ce-ti doresti  ca s-ar putea sa nu-ti placa". In cabinet am frecvent ocazia sa aud  autoblamari, autoprogramari  rostite la suparare " decat sa mai continui aceasta relatie, prefer sa fiu singura tot restul vietii". Pe forumuri, pe strada, in mijloacele de transport  oameni furiosi spun cuvinte care au efect de bumerang .

Mai jos puteti citi o poezie semnata Alecu Donici , care sper sa va inspire poate mai mult decat am reusit eu in acest articol.



Dorința românului din 1862
de Alecu Donici

Să fie România de-acum în veci unită
Și propășind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus,

Ca cele de apus.

Să aibă România industrie și arte,
Școli bune, răspândite în orișicare parte;
Încât românii toți să fie luminați

Ca cei de stat bărbați.

Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o și rătăcind în dar,

Să piară la hotar.

Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată,
Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui,

Să știe birui.

Să fie România tot binecuvântată,
Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată;
Străinul să-i aducă a sale bogății,

Pe-a ei producte vii.

Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigații, să-și facă căi ferate;
Comerțul ei să fie activ și răspândit,

Ca mijloc de-nflorit.

Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;

O fie, fie, fie!


Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.

joi, 13 iunie 2013

Credinte


Ca om, femeie și psiholog mă întreb adesea : Cum pot să servesc? Cum pot să fiu amabilă? Cum pot să ofer respect?
Incerc să servesc prin scrierile mele, prin mesajele mele către prieteni, către cititori.
Incerc să fiu amabilă oferind din timpul meu și din experiențele mele de viață.
Incerc să ofer respect respectându-mă și respectând oamenii, plantele, animalele, pământul.
Incerc să ofer respect oamenilor pe care-i întâlnesc .

Mi s-a spus:

 "Sunt foarte puțini oamenii ca d-voastră. O să aveți multe dezamăgiri."

"F frumos. Si eu gândesc la fel dar cred, simt, că sunt din ce în ce mai puțini cei ce știu sau vor să ofere ceva."



Mă gândesc :  poate oamenii, mulți dintre ei,  nu știu să ofere pentru că  nu i-a învațat nimeni. Trist este că oamenii care nu știu să ofere nu știu nici să primească.
Mai devreme sau mai târziu vor învața că respectul este baza oricărei relații. Acolo unde nu există respect va fi mereu nemulțumire, conflict, lipsă de onestitate și chiar minciună. Unde există nemulțumire acolo există control, pentru că doar oamenii nemulțumiti pot fi controlați.
"Puțin stress nu strică" spunea un manager.
Oare ce vroia să spună? 
Vroia să spună: "lasă-i să fie stresați, nesiguri și să-i aducem acolo unde vrem noi".
De ce nu oferă oamenii?
Probabil pentru că au învățat că nu au destul, ori au fost învățați, cazul "copiilor regi", că li se cuvine.
Generația "copilul rege" o vom aborda separat pentru că merită o atenție deosebită și pentru că e un subiect mai greu de digerat pentru părinții care vor citi cu ochi de părinte ( perspectiva părintelui).
Revin la ideea nu ofer pentru că nu am ce să ofer.
Cât timp îmi spun "nu am", mintea mea și atenția sunt focalizate pe ceea ce-mi lipsește. De regulă sentimentul de lipsă generează nemulțumire. Ce pot face?
- Pot să mă plâng dacă am la cine..
- Pot să cer dacă am cui. 
- Pot să-mi repet mie în gând "nu am". Repetând întăresc faptul că nu am / nu am destul / nu am de dat. Ce obțin? Obțin frustrare, nemulțumire și uneori invidie.
Atenția mea rămâne focalizată pe lipsă. Ajung să trăiesc drame, depresii, să fac atașament de o anume situație/ persoană/ obiect fără de care simt că nu pot trăi.

- Pot să muncesc mai mult. Acest aspect presupune să ies din zona mea de confort, să caut, să găsesc, să utilizez toate oportunitățile. Mergând pe această idee putem spune că va fi bine pentru noi.
Va fi bine doar pentru noi sau și pentru cei care ne manipulează și ne creează nevoi și stări de nemulțumire?
In cele mai multe cazuri "nevoia de a avea mai mult" nu este o nevoie reală, ci este o credința falsă creată de  un program. Mintea noastră este permanent setată prin programele tv, prin reclamele de tot felul. 
Are societatea interes să ne învețe să dăruim? Se pare că nu. 
Trăim într-o societate de consum și cu cât noi consumăm mai mult, cu atât.. noi cheltuim mai mult.
Cheltuim timp pentru a face bani, cheltuim bani pentru a plăti pentru servicii, pentru a ne suplini cineva absența
La un workshop la care am participat ni s-a spus "dacă nu puteți dărui din altruism, dăruiți măcar din egoism pentru că primești ceea ce dăruiești".
In general e mult adevăr în această frază, dar se mai poate întâmpla și așa cum am scris zilele trecute în articolul "Vrem schimbare, de fapt schimbarea celuilalt"

Sper să fiu corect înțeleasă. Este în regulă să muncești și să trăiești în prosperitate. Este de dorit să muncești pentru că îți place munca ta. Când îți place ce lucrezi o faci cu drag și cu dăruire. Când îți place munca ta simți nevoia să crești, să te perfecționezi, totul vine firesc din tine nu din afara ta. Tot ce vine din afara creează presiune, resimți dificultatea, constrângerile.
Când lucrezi cu drag ești amabil și respectuos cu colegii, cu clienții, cu cei cu care vii în contact prin natura muncii tale.
Rezultatul muncii este și el sub influența capacității noastre de a dărui.

Dăruiește, fii amabil, respectă! Poate fi o cale pentru o zi de mâine mai senină, mai fericită. Poate fi un îndemn pentru generația care vine după noi.

luni, 10 iunie 2013

Nu te mai suport , schimba-te! Altfeee...l

Titlul sugereaza desigur  abuzuri  verbale. Ramanem aici sa continuam discutia despre abuzuri deoarece am primit multe mesaje de la persoane care traiesc in parteneriate de acest gen.
" Sa ma schimb , dar cum ? Nu stiu unde gresesc, el nu imi spune. Se infurie insa si eu incerc sa-l inteleg ".
Solicitarea schimbarii poate fi legitima, dar nu in maniera abuziva, amenintatoare, jignitoare.
Solicitarea schimbarii poate fi formulata de oricare dintre parteneri in beneficiul ambilor. O relatie de cuplu presupune intimitate, iar Intimitatea se creeaza prin intentia de a comunica, de a intelege si de a avea reactii adecvate. Intimitatea nu inseamna doar sex,ci  inseamna sprijin emotional, apropiere, timp petrecut impreuna, inseamna incredintare.
A petrece timp impreuna este diferit de "mergem cu bicicletele la pescuit impreuna cu alti prieteni" sau de " hai sa invitam niste prieteni la noi". A petrece timp impreuna poate insemna sa facem lucruri impreuna sau sa pot sa-ti vorbesc si sa ma simt auzit.
Prietenii, retelele  sociale au rolul lor in viata fiecaruia dintre noi, insa nu se recomanda a abuza de ei pentru ca intre noi doi este un spatiu gol.
Cand vrei schimbare, ceri partenerei/partenerului sa discutati acele schimbari pe care le doresti. 
Cand vrei schimbare esti deschis dialogului si manifesti aplecare in sensul armonizarii cu celalalt.
Cand vrei schimbare si prin asta intelegi sa-ti impui propriile reguli, stil de viata, nevoi, iar dialogul duce la  urlete si lovit cu pumnul in masa, inseamna ca vrei sa-l controlezi si sa-l manipulezi pe celalalt. Este schimbarea pe care o pretinde agresorul/persecutorul. Amenintarea persecutorului poate merge chiar pana la a-ti spune " Gata , ne oprim aici!".
 Te inspaimanta amenintarea? Oare de ce? De cate ori ai auzit acest "gata, ne oprim!"  sau "terminam!"
De multe ori? Ce ai simtit atunci ? Frica?
Ceea ce ai simtit, exact acel sentiment te tine in relatie. Poti crede ca e iubire. Poti crede ce vrei. Ii poti vedea calitatile in cele mai frumoase culori, si sigur are calitati. Dar umbrele le vezi? Umbrele din tine le vezi?
Agresorul tau iti simte frica si stie ca o poate folosi pentru a intoarce situatia in favoarea lui.
O relatie construita pe frica este dominare, nu este iubire. 
Sigur ca dominatorul iti va oferi si momente tandre, in fond se bucura si el de ele. Sigur ca iti va face un cadou frumos pentru ca peste cateva zile sa-ti spuna " te superi pentru un fleac, ai uitat ce am facut pentru tine".
Orice relatie se negociaza, chiar si relatia de iubire.
Intr-o relatie in care unul doar il informeaza pe celalalt , pretinde si ofera ce vrea, cand/cat si cum vrea,  celuilalt ii ramane sa  accepte tacit, sa  se supuna, sa sufere in tacere, sa spere ca poate maine va fi mai bine sau sa spuna Stop, e timpul sa discutam!
Aici apare marea dificultate.
Multe persoane mi-au marturisit ca simt frica atunci cand ar trebui sa comunice partenerei/ partenerului o dorinta, o nevoie, etc.
-" Spui ca sotul tau s-a enervat. De ce?".
-" Nu stiu exact, eu cred ca...".
-" Ii spui ce simti, cum te simti?"
-" Nu cred ca ar intelege".
-" Mergi mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat?".
-"Pai , ma gandesc ca poate a avut dreptate. Nu stiu, are atatea pe cap".
Fragmentul  ilustreaza lipsa comunicarii dintre  doi soti, nesiguranta ei, cedarea puterii personale, frica de a se exprima pe sine, sentimente de inferioritate, stima de sine scazuta.
***
In cazul unui tanar cuplu, care imparteau nu doar viata personala ci si afacerea, situatia a fost mult complicata de faptul ca locuiau intr-un oras mic, erau persoane publice si riscul ca ea sa ramana fara job era foarte mare. Si mai era ceva era Rusinea sau  frica de a nu se afla ce traim, cum traim. Adesea in public iesim cu hainele de sarbatoare, sau cum se numeste  azi tinuta corecta/business casual/smart casual. Ne straduim sa transmitem in jur mesajul ca suntem fericiti, impliniti si ca viata si relatiile noastre sunt precum imaginea pe care o afisam. Nu constientizam ca este o masca. Cand suntem nevoiti sa dam jos masca ne invadeaza rusinea, dezamagirea, tristetea si ne intrebam "cum sa apar maine asa cum sunt?"; " ce va spune lumea?"
Lumea are treaba ei , nu a ta. Se va amesteca doar in cazul in care permiti asta. Se va amesteca doar in cazul in care si tu faci la fel.
 Violenta verbala este faza de inceput!!!
Tanara femeie s-a desprins greu si tarziu de partenerul ei. Jignirile, umilintele si bataile au culminat cu un atac public si violent. Revolta resimtita de agresor in momentul  separarii l-a adus  pe acesta in stare sa o loveasca cu masina in parcare.
Pentru cine nu are puterea sa spuna "Stop!" in aceasta etapa ATENTIE: urmeaza   faza de violenta fizica.
"M-a lovit cu masina la genunchi, cand imi duceam dosarele la masina. L-am vazut ca se indreapta spre mine, dar nu mi-am imaginat ca va da peste mine. Nu e foarte grav, o sa-mi treaca".
Motivele pentru care toleram astfel de comportamente sunt in noi, adanc inradacinate. De regula nu devenim constienti de ele decat in situatia in care citim despre abuzuri si violenta si ne recunoastem in povestile pe care le citim. Putem descoperi cu uimire ca drama pe care o traim este de fapt nevoia de a face un pas catre schimbare si vindecare, este durerea care te trezeste la realitate si te obliga sa faci ceva pentru tine. Cartile de specialitate sunt azi la indemana. Ce te poate impiedica sa citesti? Citeste sau vorbeste cu un specialist despre problema ta. Cere sprijin! Actioneaza.
Ai retineri sa apelezi la serviciile specialist in consiliere de familie? De ce?

Rabdarea este o virtute, dar sa rabzi jigniri, umilinte si batai nu cred ca in regula. Si iata de ce consider ca nu e in regula:
1. reprimam toate suferintele si le ducem cu noi; astfel apar boli somato-psihice, cancere, tulburari psihice,etc.
2. suntem , cu voie sau fara voie, modele pentru copiii nostri, care vor fi marcati de disfunctionalitatea familiei si vor dezvolta comportamente antisociale ori diverse angoase si fobii.
3. riscam sa ne pierdem  curajul de a ne exprima in public
4. ne pierdem stima de sine si respectul de sine
5.riscam sa ne pierdem integritatea fizica, libertatea sau chiar viata
6. renuntam la dreptul de a fi
7. renuntam la dreptul de a face
8. renuntam la dreptul de a avea
Spune Stop abuzurilor verbale!

Ceea ce crezi este una, ceea ce traiesti si simti in corpul tau este alta.
Mintea si emotiile actioneaza asupra corpului. Ceea ce simti in corpul tau este adevarat. Corpul nu te minte. Ceea ce crezi este ceea ce gandesti sub presiunea angoasei de anticipare.
Ce spune corpul tau  atunci cand " crezi ca.."?
Cand corpul simte frica, ingheti si stii ca iti este teama. Daca frica nu te-a tintuit in loc probabil ca o vei lua la fuga. Durerea acuta invinge frica. Afirmatia este sustinuta de experienta mea clinica  in stomatologie. Ani de-a randul am observat comportamentul pacientilor, care se prezinta la stomatolog cand dintele e compromis si e necesara extractia. Durerea lui s-a intins pe o lunga perioada de timp, dar sub pretextul ca nu are timp /nu are bani a amanat. Cand durerea a atins punctul de varf il auzi spunand: "am o urgenta, trebuie sa-mi scot o masea care nu ma lasa sa dorm de x nopti".  Frica de durere se asezase confortabil in spatele a ceea ce vroia sa creada pacientul,care gasea tot felul de pretexte. El nu exprima ceea ce simtea de fapt.
Extractia dentara este un act chirurgical (mica chirurgie), iar eu la chirurgie am invatat ca exista un numar de situatii clare  cand este indicata extractia, iar printre acelea nu era mentionata extractia la cererea pacientului. Tot atunci am invatat ca urgenta reclamata de pacient era de fapt neglijenta si mai era si  frica de durere ori frica inoculata de povestile altora. Am cunoscut oameni care nu fusesera in viata lor la stomatolog si care se temeau pentru momentul cand vor fi obligati sa mearga.
Am folosit exemplul durerilor de dinti pentru ca fiecare a trait macar durerea eruptiilor dentare, nu doar extractii ori tratamente.

Durerea ne scoate din casa, fie zi , fie noapte. 
Durerea ne trezeste la realitate. 
Durerea ne obliga sa actionam, chiar radical, cum este cazul extractiilor dentare, pentru a scapa de durere.
Cand durerea ta te-a scos din casa e timpul sa o privesti cu maxima seriozitate si sa cauti solutii, nu obstacole.


Articol deschis persoanelor care se afla in urmatoarele situatii:
-au intrebari legate de subiect,
-au fost/sunt abuzate verbal,
-se regasesc in acest articol sau in articolul "Abuzul verbal in relatii - o forma de violenta psihologica" publicat aici pe blog.
Imi puteti scrie pe adresa de mail: vicctoriaion.psihologultau@gmail.com

Vrem schimbare, de fapt schimbarea celuilalt

" mitocanul se naste jignit" spunea Caragiale 
Anii au trecut peste mine si nu incetez sa ma minunez de cate lucruri bune s-au pierdut si cate rele am reusit sa punem in loc in acesti ani de asa zisa democratie.
In sensul dat democratiei de unii concetateni/concitadini s-a  pus in fata  unor cuvinte prepozitia "FARA", astfel incat expresiile "fara limite"; "fara obligatii"; "fara reguli";"fara simt civic";"fara respect pentru cel de langa noi"; "fara participare efectiva";"fara teme" si lista poate continua, ne conduc viata. Unde am ajuns? Am ajuns in situatia de haos general.
 Ideea de respect de sine, pentru unii inseamna : merg la sala, merg la club, ma imbrac cu haine de firma si dau ignor celor care nu sunt asemeni mie.
Nu cred ca cei care gandesc si se comporta cum spuneam mai sus, vor sta o clipa in loc si vor reflecta la ceea ce am scris.
Ceea ce scriu acum este pentru cei carora le pasa cu adevarat de ei, de copiii lor si de viitorul lor si al copiilor lor.
Respectul de sine se reflecta in respectul pentru celalalt, indiferent cine este celalalt.
Sa locuiesti intr-un bloc si sa nu saluti/nu raspunzi la salut este o dovada de mitocanie si oricate ore ai petrecut in fata oglinzii tot mitocan esti.
Nu as fi scris despre aceste aspecte ce tin de educatie in primul rand si de nivelul de civilizatie al individuala daca nu mi s-ar fi oferit ocazia sa discut cu profesori si traineri din Canada si UK. Pe un alt blog am scris despre importanta celor "7 ani de acasa"..doar ca multi sunt prea ocupati sa mai dea atentie unor aspecte "perimate".
In fapt aceasta atitudine de lipsa de respect, de respingerea normelor de convietuire in comunitate, in familie arata ca frica de autoritate este mai mare decat ne putem imagina.
Aceasta frica de autoritate ni s-a transmis cu voie sau fara voie. Odata inoculata frica de autoritate/frica de norma exista in noi chiar daca parintii au fost ingaduitori si protectivi. 
In cazul in care am avut parinti excesiv normativi  este lesne de inteles de ce respingem norma (orice fel de norma); numai ca ceea ce respingem se va intoarce impotriva noastra si vom trai mereu frustrarea ca suntem respinsi si asta pentru ca inconstient respingem ceea ce nu acceptam la noi. Respingand norma respingem oportunitatea unei vieti armonioase.
Pentru cei care au avut sansa unor parinti ingaduitori viata poate avea culori mai pastelate si poate fi mai relaxata in functie de cat de flexibili au fost parintii.
Ingaduinta, toleranta, flexibilitatea sunt calitati excelente doar ca sunt diferite de " a trece cu vederea'/ " a lasa lucrurile in voia sortii".

Lucrurile lasate in voia sortii ori care baleiaza dupa placerea fiecaruia conduc la haos. Odata instalat haosul situatia se pierde de sub control si cu greu, cu efort sustinut, mai poate fi redresata.
Sugestie: reflectati la asemanarile si diferentele dintre preocupat si prea ocupat.
Sunteti preocupat sa va observati ori sunteti prea ocupat sa va observati comportamentul si trairile?


Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.