vineri, 13 decembrie 2013

Viața în pași de tango


Viața în doi pulsează în ritmuri senzuale de tango. Cei doi parteneri experimentează - în viață ca și în dans - trăiri, stări, atitudini.
Citisem cândva despre acest dans, argentinian la origine, că a scandalizat lumea prin apropierea partenerilor cât și prin trăirile pline de pasiune ale celor doi, exprimate în timpul dansului .
In Tango nu există reguli care să îţi limiteze creativitatea sau libertatea de mișcare, dar se observă o anume maturitate a cuplului ; o maturitate pe care o dorim și în viața de cuplu.
Intr-un cuplu matur se poate observa libertatea de expresie a partenerilor; aceștia sunt mai senini și încrezători în ei înșiși și în celălalt.
Tangoul este dansul care se dansează în doi și este ilustrativ pentru ceea ce este de fapt o relație de cuplu pentru că atunci când dansezi  tango, comunici prin gesturi, privire, atingere și prin mișcări cu partenerul tău/partenera ta. Astfel  se creează un anumit ritm prin care reușești să îţi simţi partenerul și să te conectezi la emoţiile și trăirile lui. Tot așa este de dorit să fie și în viață. Mulți oameni incriminează lipsa de comunicare și deseori o consideră ca fiind principala cauză a neînțelegerilor din cuplu. De fapt cei care recurg la această scuză ignoră total mesajele corporale - gestica, atitudinea, expresia feții, postura corpului – transmise de partener/parteneră.
In dans ca și în viață femeia își urmează partenerul, îi intuiește mișcările și vine în întâmpinarea acestora.
Femeia, nativ, are atuul intuiţiei , poate merge cu spatele, și nevăzând direcţia, ea  simte următoarea mișcare a partenerului.

„Tangoul se întâmplă de la un pas la altul, la fel ca viaţa.“

Acesta este un mesaj și un îndemn pentru a vă apleca asupra voastră spre a vă cunoaște, spre a vă elibera de frici, de inhibiții, de a trăi relații reale nu virtuale/imaginare - cum se întâmplă deseori.

Este de asemeni un îndemn pentru partenerii de cuplu,  preocupați excesiv de ceea ce face / nu face celălalt ori de ceea ce spune / nu spune celălalt.

Aplecați-vă asupra a ceea ce vreți pentru a obține ceea ce vreți. 
Asigurați-vă că ceea ce vreți este realizabil.

Este nerealizabil să vrei să-l schimbi pe celălalt !

Când vă aplecați asupra a ceea ce nu vreți / nu vă place exact asta veți obține.
- Oare merită să vă ocupați timpul cu ceea ce nu vreți? 
- Presupun că nu.
- Și atunci de ce o faceți?

Ritmul tangoului este lent, azi viața este destul de trepidantă, de aceea e bine să rețineți că în dans Bărbatul conduce, iar Femeia imprimă ritmul. In viață dacă avem un ritm prea alert, există riscul ca celălalt să nu poată ține pasul (ritmul).

Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.
Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.


miercuri, 11 decembrie 2013

Ce simteam atunci , ce simt acum

Azi va propun povestea unei tinere, candva dependenta, povestita de ea insasi; speram spre folosul celor care se regasesc in aceasta poveste si au curajul si dorinta sa iasa din propria drama.
Se poate citi mai jos acordul persoanei de a face publica aceasta poveste.


Ce simteam atunci?
""Contrazice toate regulile pe care le-am invatat in terapie. Devalorizare, concentrarea atentiei asupra unui obiect (subiect) extern, umilinta si supunere, anularea "eului". Si totusi ma atrage.

As putea sa ma intorc, probabil ca ar fi mai intelept asa. Este oare o ispita atat de mare incat nu ii pot face fata? Daca este o incercare care ma abate de la calea mea? Dar daca tocmai prin ea voi ajunge mai aproape de mine? Este oare cu putinta?

Inca mai pot spune "Nu". Dar trebuie sa decid. Lipsa unei alegeri constituie tot o alegere. Sa gandesc ca daca nu va merge cu el, cel putin voi sti cine sunt cu adevarat contravine conceptului de daruire totala al unei submise. Inseamna, cel putin in parte, sa devalorizez o relatie interumana care sper eu, sa imi fie salvatoare. Si totusi, nu aici gresesc? Salvarea vine din interior. Atunci, poate ca impreuna cu el voi gasi forta sa ma orientez spre mine.

Oare pot sa accept invadarea intimitatii mele in cel mai inalt grad? Stiu ca asta mi-am dorit pe ascuns, de cand imi pot aduce aminte. Sa ma simt vulnerabila, expusa, dar in acelasi timp- protejata.

Poate ca nu ma voi mai intalni cu o astfel de ocazie. Poate ca ar fi mai bine. Stiu si simt ca nu imi va aduce numai bine. Sunt oare destul de puternica sa platesc pretul?

Ce expert sa consult? Nu cunosc pe nimeni, exceptand-o pe ..., care sa ma poata ajuta sa imi clarific trairile. Ce ar spune ea acum?

Si din intuneric poate sa apara Lumina. Daca se pastreaza puritatea. Incep sa ma pierd in propriile mele ganduri. O alegere aparent simpla, care ma macina din interior si imi consuma rapid rezervele.

Nu cred ca voi mai fi capabila sa imi gestionez viata daca voi intra in asta. Nici macar in felul modest in care o fac in prezent. Sa incercam si ratiunea.""


Ce simt acum

""M-as bucura foarte tare sa puneti pe blog povestea. Sper sa ajute- pentru asta sugerez sa adaugati cuvinte 'tag'- inclusiv BDSM, sado-masochism, tratament, etc :D. Pot sa mai sugerez cateva: submisa, submisivitate, stapan, dependenta. Asta ca sa le gaseasca si altele care viseaza asa ca mine. :))


Deseori stau si ma gandesc si nu imi vine sa cred cum am scapat de dependenta de el. Cum am trecut incet-incet de la agitatie la liniste (relativa, e drept). De la nebunia in care traiam, acceptand si dorind sa ma las sfasiata (psihic, mai ales) de cineva dezinteresat de mine ca om si femeie, dispretuind o existenta 'banala' (alaturi de un posibil partener 'normal')-la un trai bland fata de mine, cu rare suprastimulari adrenergice, in care simt, primesc si ofer sentimente calde, aproape fara conditii.


Desi am fost acolo suferind transformarea in fiecare moment al procesului,  acum privesc in urma si nu imi vine sa cred ca s-a intamplat. Pentru ca eram atat de convinsa ca nu exista cale de intoarcere, ca nu pot sta fara sa ma gandesc la el, ca destinele ne sunt unite cumva, etc etc etc. Si stiam ca e un brain wash, dar nu aveam puterea sa inversez singura procesul. Asa ca va sunt extrem de recunoscatoare pentru ca m-ati ghidat si stiu ca nu v-a fost usor pentru ca negam si negam si negam realitatea. Auzeam vorbele, explicatiile, nevoia de umilire...tot restul- dar nu le intelegeam complet, nu le integram. Era logic ca aveti dreptate. Imi faceam rau si il lasam si pe el sa imi faca. Sincera sa fiu, il credeam si ignoram semnele. Ii gaseam scuze peste scuze. Nu a avut timp de mine, e prea ocupat, poate nu are curaj...Pur si simplu nu puteam incheia. Am renuntat de tot numai cand l-am prins cu minciuna evidenta si l-am confruntat- inca era impreuna cu iubita lui. Iar eu eram...ta-taa:jucaria :D



Cel mai interesant este ca mare parte din ce a fost intre noi s-a petrecut online si in imaginatia mea. Dar era ca un drog pentru mine. Nu imi pare rau de timpul care a trecut asa, pentru ca prin experienta asta am invatat multe: sa imi recapat puterea, sa ma iubesc mai mult, sa ma bucur de o relatie sanatoasa; in plus, am ajuns sa ma cunosc mai bine pe plan sexual.



Partea mea dependenta se agata uneori de cate ceva ca sa mai treaca timpul...fara sa fac mare lucru, poate fac ceilalti pentru mine, sau sper ma regasesc mai usor, prin ceilalti. Adevarul e ca, desi e mai greu, munca o ducem singuri. Am incercat scurtatura dar ...e mai mare daraua :))

Acum am un partener amabil si afectuos, e reconfortant, insa nu mai am parte de varfurile de stimulare (in special pe anumite sinapse :D) din trecut. Atunci ma gandeam ca o asa relatie ma va plictisi. Acum zic ca riscul e acceptabil decat sa sufar o data la 2-3 zile, pentru senzatie. In fine, a fost ca un cosmar deghizat in vis frumos, din care nu reuseam sa ma mai trezesc. 

Stiu ca problemele inca sunt in mine si ca daca nu le rezolv, le voi planta in relatie. Chiar in toate relatiile. Asa ca sunt pe cale sa va ascult indemnul si sa citesc ranile pana ce le inteleg bine, bine. 

Va imbratisez si va multumesc inca o data!""


Ii multumesc si eu pentru generozitate si pentru  curajul de a-si face publice trairile, durerea si transformarea.  
Ceea ce ea nu a spus completez eu pentru ca este bine de stiut ca nimic nu se intampla peste noapte, ci a fost un demers terapeutic de durata. Si cum nu exista progres fara regres, au fost multi pasi inainte, dar si inapoi. Au fost multe lacrimi si tentative de renuntare la terapie. A gasit insa puterea si motivatia de a merge mai departe pe noul drum.