marți, 25 noiembrie 2014

Povesti pentru tine: IV. Cum puteţi intra în graţiile Zeiţei Norocului

In ciclul Povesti pentru tine iti  impartasesc invataturile cuprinse in cartea "Cel mai bogat om din Babilon "

In scolile din Romania nu se invata educatia financiara de aceea iti propun pentru tine Adultule si pentru Adolescentul tau aceste lectii sub forma povestilor. Acestea pot fi primele lectii despre "Cum se face ca unii au bani si altii, care muncesc din greu, nu au suficient?" dar in egala masura  pot fi povesti inspirationale care sa-ti schimbe definitiv vechile convingeri si atitudinea fata de bani.


IV. Cum puteţi intra în graţiile Zeiţei Norocului

„Dacă soarta decide să fie generoasă cu un om, norocul său poate fi nemărginit. Aruncaţi-l în Eufrat şi puteţi fi siguri că în drumul său spre ţărm va găsi o nestemată."
Proverb babilonian

          Dorinţa de a avea noroc în viaţă este o dorinţă universală. Avea rădăcini adânci în sufletul locuitorilor vechiului Babilon de acum patru mii de ani, aşa cum are şi în sufletul oamenilor de astăzi. Sperăm cu toţii să intrăm în graţiile capricioasei Zeiţe a Norocului. Există oare vreo posibilitate prin care s-o putem întâlni şi ademeni în favoarea noastră?
            Există oare vreo şansă să atragem norocul de partea noastră?
            Asta doreau să ştie locuitorii vechiului Babilon şi s-au hotărât să găsească răspunsul pentru dilema lor. Erau nişte oameni înzestraţi cu o inteligenţă ieşită din comun, motiv pentru care oraşul lor a devenit cel mai bogat şi cel mai puternic din vremea lor.
            În perioada aceea de mult apusă, nu existau şcoli sau universităţi. Dar exista o citadelă a învăţăturii foarte bine consolidată. Printre clădirile înalte ale Babilonului, se înălţa o clădire ce rivaliza ca importanţă cu Palatul Regelui, cu Grădinile Suspendate şi cu Templul Zeilor. Cărţile de istorie o menţionează foarte puţin sau chiar deloc, în ciuda faptului că a exercitat o influenţă extraordinară asupra gândirii epocii respective.
            Această citadelă era Templul învăţăturii, unde profesorii voluntari împărtăşeau generaţiilor prezente înţelepciunea generaţiilor trecute, discutându-se în forumuri deschise subiecte de interes general. Protejaţi de zidurile acestei citadele, toţi cei care participau la aceste forumuri erau egali. Cel mai umil dintre sclavi putea contesta - fără teama de a fi pedepsit - părerea unui prinţ dintr-o familie regală.
            Printre cei care frecventau Templul învăţăturii se număra şi Arkad, un om bogat si înţelept, despre care se spunea că era cel mai bogat om din Babilon. El avea o sală specială, unde se întâlnea în fiecare seară cu oameni vârstnici, tineri sau între două vârste pentru a discuta şi dezbate subiecte interesante. Să presupunem acum că pătrundem în această sală ca să aflăm dacă ştiau cum să intre în graţiile Zeiţei Norocului!
            Soarele îşi aşternea acum culcuşul, transformându-se într-o minge de foc roşiatică ce încerca să străpungă cu razele sale negura deşertului când Arkad se îndreptă spre locul ce-i era rezervat în sala Templului învăţăturii, îl aşteptau deja optzeci de oameni, odihnindu-se pe covoraşele lor ce ocupau întreaga suprafaţă a sălii de discuţii. Mulţi urmau încă să vină.
            - Despre ce vom discuta în această seară? întrebă Arkad. După un scurt moment de ezitare, un ţesător de haine se ridică în picioare - aşa cum era obiceiul - şi spuse:
            - Aş vrea să discutăm despre un anumit subiect, dar nu am curajul să-1 pomenesc pentru a nu părea ridicol în faţa ta, Arkad, şi a bunilor mei prieteni, prezenţi aici.
            Îndemnat fiind să spună despre ce era vorba atât de Arkad, cât şi de auditoriul său, el continuă:
            - Astăzi a fost o zi norocoasă pentru mine, deoarece am găsit o pungă în care se aflau câteva monede de aur. Cea mai mare dorinţă a mea este să am mereu zile norocoase ca cea de astăzi. Pentru că bănuiesc că toţi oamenii nutresc aceeaşi dorinţă ca mine, poate că ar fi bine să discutăm despre cum am putea atrage norocul de partea noastră.
            - Este un subiect deosebit de interesant, spuse Arkad, un subiect ce merită discutat pe larg. Pentru unii oameni, norocul nu aşteaptă decât un prilej propice pentru a-şi face apariţia în viaţa lor, fără un motiv sau scop în sine. Alţii cred că cea care pogoară norocul asupra noastră este zeiţa Ashtar, ce este mereu nerăbdătoare să-i răsplătească cu multă generozitate pe cei dragi inimii ei. Spuneţi-mi, prieteni, credeţi că ar trebui să descoperim anumite modalităţi prin care să ademenim norocul asupra fiecăruia dintre noi?
            - Da! Da! Şi - dacă se poate - să fie cât mai mult noroc! răspunseră într-un glas ascultătorii nerăbdători.
            - Înainte de a ne începe discuţia, continuă Arkad, să le oferim cuvântul celor care au trăit experienţe similare cu cea a ţesătorului de haine, când aţi găsit sau aţi primit comori nepreţuite sau nestemate de o valoare incontestabilă, fără ca acest lucru să presupună un efort deosebit din partea voastră.
în sală se aşternu tăcerea, fiecare aşteptând ca cineva să se ridice în picioare şi să ia cuvântul, dar nimeni nu făcu acest lucru.
            - Cum, nimeni? întrebă Arkad. Ce zgârcit este norocul acesta! Cine ne oferă o altă sugestie referitoare la locul în care ar trebui să ne continuăm cercetările?
            - Eu, spuse un tânăr bine îmbrăcat, ridicându-se în picioare. Când vorbim despre noroc, nu este firesc să ne gândim la jocurile de noroc? Nu acesta este locul în care oamenii încearcă să intre în graţiile zeiţei norocului în speranţa că îi va ajuta să câştige?
            Pe când îşi reluă locul, cineva îi strigă:
            - Nu te opri! Continuă-ţi povestea! Spune-ne dacă zeiţa te-a ajutat să câştigi la jocurile de noroc! Te-a ajutat să arunci zarurile potrivite în aşa fel încât să-ţi umpli punga, spre disperarea celorlalţi jucători, sau te-a făcut să arunci zarurile nefaste, care te-au uşurat de monedele câştigate cu atâta trudă?
            Tânărul se alătură râsului general şi răspunse:
            - Trebuie să recunosc faptul că zeiţa nici măcar nu a părut să fie conştientă de prezenţa mea acolo. Dar voi ce puteţi spune în această privinţă? Aţi descoperit-o oare în sălile de joc şi a aruncat zarurile în favoarea voastră? Suntem nerăbdă­tori să auzim şi povestea voastră.
            - Un început foarte bun, interveni Arkad. Discuţiile noastre sunt menite să ia în considerare fiecare întrebare în parte. Să ignori jocurile de noroc ar fi ca şi cum ai ignora un instinct comun tuturor oamenilor - acela de a risca o mică sumă de bani în speranţa unui câştig imens.
            - Această discuţie îmi aminteşte de cursele care au avut loc chiar ieri, spuse un alt ascultător. Dacă zeiţa norocului frecventează jocurile de noroc, atunci cu siguranţă nu poate să piardă cursele de care aurite şi caii înspumaţi, ce oferă o privelişte de neuitat. Fii cinstit, Arkad, şi spune-ne dacă ea a fost cea care ţi-a şoptit ieri să pariezi pe caii cenuşii din Ninive! Stăteam chiar în spatele tău şi nu-mi venea să-mi cred urechilor când am auzit că pariezi pe caii aceia. Ştiai la fel de bine ca noi toţi că nici o echipă din întreaga Asirie nu ne poate învinge murgii într-o cursă cinstită. Zeiţa ţi-a şoptit să pariezi pe perechea aceea de cai cenuşii pentru că ştia că murgii noştri se vor împiedica la ultima cotitură, pasându-le astfel victoria cailor din Ninive?
            Arkad zâmbi cu indulgenţă la această replică ironică.
            - De ce credeţi că zeiţa ar manifesta cel mai mic interes pentru pariurile pe care le pun oamenii la cursele de cai? Eu o consider zeiţa dragostei şi a demnităţii, a cărei menire este să-i ajute pe cei nevoiaşi şi să-i răsplătească pe cei vrednici. Eu încerc s-o găsesc nu la jocurile de noroc sau la cursele de cai, unde oamenii pierd mai mult aur decât câştigă, ci în alte locuri, unde faptele oamenilor sunt demne de respect şi de răsplată. In cultivarea pământului, în negoţul cinstit, ca şi în toate celelalte îndeletniciri ale oamenilor, există şansa să câştigaţi un profit considerabil datorită efortului pe care îl depuneţi şi tranzacţiilor pe care le faceţi. Poate că nu întotdeauna efortul vostru va fi răsplătit aşa cum ar trebui, pentru că uneori judecata voastră poate da greş sau vântul şi vremea complotează împotriva voastră. Dar dacă nu vă lăsaţi învinşi de vitregiile sorţii, veţi obţine în final profitul scontat şi asta pentru că şansele de a-1 obţine sunt întotdeauna în favoarea voastră. Dar dacă un om este un împătimit al jocurilor de noroc, situaţia este cu totul alta căci şansele de câştig sunt întotdeauna puţine şi de obicei sunt în favoarea celui care organizează jocul. El îşi stabileşte propriile legi prin care să poată obţine profit de pe urma sumelor pariate de jucători. Puţini jucători pricep cât de sigur este profitul acestuia şi cât de relative sunt şansele lor de câştig. Să ne gândim, de exemplu la pariurile pe care le stabilim la jocul de zaruri! De fiecare dată când aruncăm un zar, pariem pe care parte va cădea acesta. Dacă va fi partea roşie, maestrul de ceremonii ne va plăti de patru ori suma pariată. Dar dacă va cădea pe oricare dintre celelalte laturi ale zarului atunci jocul e pierdut pentru noi. Aşadar, de fiecare dată când aruncăm zarul, există cinci posibilităţi să pierdem, iar în cazul în care ne pică latura roşie a zarului pentru care ni se plăteşte de patru ori suma pariată, avem patru şanse să câştigăm. Intr-o singură seară de joc organizatorul jocului de noroc se aşteaptă să câştige o cincime din toate sumele pariate. Dar un simplu jucător se poate aştepta să obţină un câştig mare în condiţiile în care sorţii sunt în favoarea maestrului de ceremonii?
            - Cu toate acestea, sunt oameni care câştigă sume mari de bani, se aventură în discuţie unul dintre ascultători.
            - Da, aşa e, continuă Arkad. Dar întrebarea mea este: această modalitate de a câştiga bani le asigură oare celor norocoşi un venit permanent? Cunosc foarte mulţi oameni în Babilon care au avut succes în viaţă dar succesul lor nu-şi are rădăcinile - în cazul nici unuia dintre ei - în jocurile de noroc. Voi, cei prezenţi astăzi aici, cunoaşteţi foarte mulţi oameni importanţi din oraşul nostru. M-ar interesa foarte mult să aflu câţi dintre locuitorii noştri care au cunoscut succesul în viaţă pot spune cu mâna pe inimă că datorează acest succes jocurilor de noroc. Ce spuneţi dacă fiecare dintre voi ne-ar spune povestea unui om care a cunoscut succesul în viaţă în acest fel?
            După o lungă tăcere, unul dintre spectatori întrebă pe un ton glumeţ:
            - In această categorie îi putem include şi pe cei care organizează jocurile de noroc?
            - Dacă nu cunoaşteţi pe nimeni altcineva, răspunse Arkad. Şi dacă aşa stau lucrurile, să ne gândim la cei prezenţi astăzi aici! Nu se află nimeni aici care să ne sfătuiască - din proprie experienţă - să folosim jocurile de noroc ca pe o sursă viabilă de venit?
            Auditoriul său îi răspunse la această provocare prin mormăieli şi râsete dezaprobatoare.
            - Se pare că nu căutăm norocul în locurile pe care le frecventează zeiţa acestuia, continuă el. De aceea, cred că ar fi bine să cercetăm şi alte domenii de activitate. Nu 1-am găsit în pungile pierdute pe stradă şi nici în jocurile de noroc. Iar în ceea ce priveşte cursele de cai, trebuie să mărturisesc că, de-a lungul timpului, am pierdut mai mult decât am câştigat. Să ne gândim acum la îndeletnicirile sau la negoţurile noastre! Nu este oare un lucru firesc ca atunci când încheiem o tranzacţie profitabilă s-o considerăm o răsplată bine meritată pentru eforturile noastre şi nicidecum un noroc? Sunt înclinat să cred că de foarte multe ori ignorăm darurile zeiţei noastre. Poate că ea ne ajută cu adevărat, dar noi nu ştim să-i apreciem generozitatea. Cine ne oferă alte idei referitoare la acest subiect?
            Atunci, un negustor în vârstă se ridică în picioare, aranjându-şi straiele albe, de o eleganţă aparte.
            - Cu voia domniilor voastre, am să vă împărtăşesc părerea mea. Dacă - aşa cum ai spus, onorabile Arkad - am considera că succesele pe care le-am repurtat în afaceri se datorează muncii şi măiestriei noastre, de ce n-am considera şi succesele care ne-au scăpat printre degete ca fiind nişte copii ai norocului - dacă soarta ne-ar fi ajutat să le obţinem? Pentru că nu am reuşit să ni le însuşim, nu le putem considera ca fiind o răsplată bine meritată. Cu siguranţă că mulţi dintre cei prezenţi aici au ce ne povesti în această privinţă.
            - Aceasta este o abordare extraordinar de înţeleptă, spuse Arkad. Câţi dintre voi s-au văzut în situaţia de a înhaţă norocul cu mâna pentru ca în clipa următoare să zboare cât mai departe cu putinţă?
            Multe mâini se ridicară la această întrebare, printre ele aflându-se şi cea a negustorului. Arkad îi făcu semn să vorbească.
            - Pentru că tu ai fost cel care ne-a sugerat această abordare a lucrurilor, am dori să auzim mai întâi povestea ta.
            - Am să vă relatez o poveste, spuse el, care ilustrează foarte bine modul în care oamenii lasă să le scape norocul din mână, spre marea lor pierdere şi dezamăgire. Cu mulţi ani în urmă, când eram foarte tânăr, abia căsătorit, dar nerăbdător să câştig cât mai mult aur, tatăl meu veni într-o zi la mine şi îmi spuse cu fermitate să intru într-o afacere. Fiul unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi descoperise o întindere de pământ nu departe de oraşul nostru. Această bucată de pământ se situa cu mult deasupra canalului de irigaţie, astfel că nici o picătură de apă nu putea ajunge acolo. Fiul prietenului tatălui meu schiţase un plan prin care dorea să cumpere această întindere de pământ, pe care să construiască apoi trei roţi hidraulice imense, ce aveau să fie mânuite cu ajutorul boilor, dăruind astfel acestui pământ fertil apa dătătoare de viaţă. După ce realiza acest lucru, plănuia să împartă această întindere de pământ în bucăţi mai mici, pe care dorea apoi să le vândă locuitorilor oraşului ca sa-şi planteze diverse ierburi şi plante necesare gospodăriei lor. Fiul prietenului tatălui meu nu dispunea însă de aurul necesar unei astfel de acţiuni, întocmai ca mine, era un tânăr care câştiga o sumă decentă de bani. Tatăl lui, ca şi al meu, avea o familie numeroasă pe care trebuia s-o întreţină, iar câştigurile sale erau modeste. De aceea, luase hotărârea de a convinge un grup de oameni să participe alături de el la această acţiune. Grupul avea să fie alcătuit din doisprezece oameni, fiecare dintre ei câştigând o anumită sumă de bani. Aceştia trebuiau să fie de acord să plătească o zecime din câştigul lor pentru ducerea la bun sfârşit a acestui plan - până în momentul în care pământul avea să fie gata pentru vânzare. Apoi, profitul avea să se împartă în mod cinstit între cei doisprezece investitori, în funcţie de investiţia fiecăruia în parte.
            „- Fiule" - îmi spuse tata - „ai atins acum pragul bărbăţiei. Dorinţa mea cea mai profundă este să începi să-ţi clădeşti o avere uriaşă, care să te impună în ochii celor din jurul tău şi să-ţi dăruiască respectul cuvenit, îmi doresc să înveţi din greşelile pe care le-a comis tatăl tău.
            - Aceasta este şi dorinţa mea, tată" - am răspuns eu. „- Atunci, iată care este sfatul meu! Fă ceea ce ar fi trebuit să fac şi eu la vârsta ta! Păstrează o zecime din câştigul tău, cu ajutorul căruia să faci investiţii cât mai profitabilei Cu acest câştig pus deoparte, poţi strânge - până să ajungi la vârsta mea - o avere impresionantă.
            - Cuvintele tale sunt pline de înţelepciune, tată. Şi eu îmi doresc să fiu bogat.          Dar îmi pot canaliza câştigurile şi spre alte direcţii. De aceea, stau încă pe gânduri dacă să-ţi urmez sfaturile sau nu. Sunt încă foarte tânăr. Am timp destul.
            - Aşa gândeam şi eu la vârsta ta, dar au trecut anii şi nu m-am hotărât niciodată să iau taurul de coarne.
            -  Trăim în perioade diferite, tată. Nu voi repeta greşelile tale.
            - Norocul se află chiar în faţa ta, fiule, îţi oferă o şansă extraordinară, ce-ţi poate dărui o avere imensă. Te rog, fiule, nu sta prea mult în cumpănă! Du-te mâine dimineaţă la fiul prietenului meu şi spune-i că eşti dispus să investeşti în afacerea lui 10% din câştigul tău! Du-te la el fără întârziere! Norocul nu aşteaptă pe nimeni. Astăzi este în calea ta, mâine a dispărut fără urmă. De aceea, nu mai sta pe gânduri!"
            Dar, în ciuda sfaturilor tatălui meu, am ezitat să iau taurul de coarne. Negustorii aduseseră din est prea multe veşminte de o frumuseţe rară, ce ne încântau ochii mie şi soţiei mele. Dacă acceptam să investesc în afacerea respectivă o zecime din câştigul meu, trebuia să ne privăm de aceste veşminte scumpe, dar şi de alte plăceri atât de dragi inimii noastre. Am ezitat să iau o hotărâre până când a fost prea târziu, spre marea mea dezamăgire. Afacerea s-a dovedit mult mai profitabilă decât şi-ar fi putut închipui cineva. Aceasta este povestea mea, ce ilustrează foarte bine modul în care am lăsat norocul să-mi scape printre degete.
            -  Povestea ne dezvăluie cu multă claritate faptul că norocul vine în calea celui care ştie să-1 întâmpine, spuse un om al desertului, în procesul de clădire a unei averi, există întotdeauna un început. Acest început poate fi constituit din câteva monede de aur sau argint pe care un om le depune la temelia primei sale investiţii. Eu sunt proprietarul multor cirezi de vite. începutul afacerilor mele 1-a constituit cumpărarea - pe când eram doar un băieţandru - a unui viţel în schimbul unei monede de argint. Această primă achiziţie a fost extraordinar de importantă pentru mine. Hotărârea de a face primul pas în clădirea unei averi uriaşe este un noroc în sine. Pentru toţi oamenii, acest prim pas - care îi transformă din oameni ce-şi câştigă existenţa numai din munca lor în oameni care trăiesc din dobânzile obţinute de pe urma depunerilor lor în aur - este extrem de important. Din fericire, sunt oameni care se bucură de succesul financiar pe când sunt încă foarte tineri, întrecându-i astfel pe cei care îl obţin mai târziu sau pe acei nefericiţi ai sorţii - aşa cum este tatăl acestui negustor - care nu-1 obţin niciodată. Dacă prietenul nostru, negustorul, ar fi făcut acest pas din tinereţe, atunci când norocul i s-a ivit în cale, s-ar fi înfruptat acum din mai multe bunătăţi ce aparţin acestei lumi. Dacă norocul 1-ar fi îndemnat pe prietenul nostru, ţesătorul de haine, să facă acest prim pas, acesta ar fi marcat începutul unei averi impresionante.
            - Îţi mulţumim, dar acum aşa vrea să rostesc şi eu câteva cuvinte, spuse un străin, ridicându-se în picioare. Eu sunt din Siria şi de aceea, nu vorbesc prea bine limba voastră. Aş vrea să-i dau o poreclă prietenului nostru, negustorul. Poate veţi considera că nu este un lucru politicos, dar eu vreau să-i dau această poreclă. Dar, din păcate, nu ştiu care este cuvântul potrivit în limba voastră. Dacă vi-1 spun în siriană, nu-1 veţi înţelege. De aceea, vă rog să-mi spuneţi cum numiţi voi o persoană care amână mereu diverse lucruri - lucruri care însă i-ar aduce avantaje considerabile.
            - Un târâie-brâu, spuse cineva.
            - Asta e! strigă sirianul, agitându-şi mâinile prin aer. Este un om care nu ştie cum să întâmpine norocul atunci când acesta i se iveşte în cale. Preferă să mai aştepte. Spune că are destulă treabă în momentul de faţă. Îi vorbim în zadar. Norocul nu-i aşteaptă pe cei care merg cu paşi înceţi. Dacă un om vrea să înşface norocul, el trebuie să se mişte repede. Cel care nu se mişcă repede atunci când întâlneşte norocul în cale, este un mare târâi-brâu - ca prietenul nostru, negustorul.
Negustorul se ridică în picioare şi făcu o reverenţă în faţa sirianului, amuzat de cuvintele acestuia.
            - Toată admiraţia pentru tine, străinule, ce nu eziţi să spui adevărul.
            - Şi acum să ascultăm o altă poveste despre noroc şi oportunităţi! Cine vrea să ne împărtăşească experienţa sa de viaţă? întrebă Arkad.
            - Eu, răspunse un om în floarea vârstei, înveşmântat într-o mantie de culoare roşie, îndeletnicirea mea sunt animalele eu cumpăr de obicei cai şi cămile, dar uneori mai cumpăr şi oi şi capre. Am să vă povestesc în cele ce urmează cum norocul mi-a bătut într-o bună zi la uşă, dar eu nu i-am deschis, pentru că nu îl aşteptam. Poate că acesta este motivul pentru care 1-am lăsat să-mi scape printre degete. Dar vă las pe voi, distinşi domni, să judecaţi. Întorcându-mă într-o seară în oraş după o  călătorie obositoare de zece zile în căutare de cămile, am descoperit că porţile oraşului erau ferecate, în timp ce sclavii mei pregăteau cortul unde aveam să înnoptăm - o noapte pe care urma s-o petrecem fără apă şi cu foarte puţine merinde am fost abordat la un moment dat de un ţăran bătrân, care - întocmai ca şi noi - nu putuse intra în oraş.
            „- Onorabile domn" - mi se adresă el - „după port, cred că îndeletnicirea domniei voastre sunt animalele. Dacă aşa stau lucrurile, aş dori să vă vând cea mai frumoasă turmă de oi pe care tocmai am adus-o în oraş. Din păcate, soţia mea zace la pat, doborâtă de febră şi trebuie să mă întorc la ea de-ndată. Cumpăraţi-mi oile pentru ca eu şi sclavii mei să ne putem urca pe cămile şi să pornim fără întârziere la drum!"
            Era atât de întuneric încât nu i-am putut vedea turma, dar judecând după behăitul animalelor, mi-am dat seama că era numeroasă. Pentru că pierdusem zece zile de pomană, căutând în zadar cămile, am fost bucuros să închei târgul cu el. În disperarea lui, mi-a stabilit un preţ mai mult decât rezonabil. Eu am acceptat imediat, ştiind că a doua zi de dimineaţă sclavii mei vor reuşi să aducă turma în oraş şi s-o vândă cu un profit substanţial. După ce am încheiat târgul, le-am cerut sclavilor să aducă torţe ca să putem număra oile din turmă, despre care ţăranul spunea că ar conţine nouă sute de capete. Nu vă voi plictisi, prieteni, descriindu-vă lupta pe care am fost nevoiţi s-o dăm în încercarea noastră de a număra atâtea animale însetate şi agitate, ce se mişcau de colo-colo prin ţarc. S-a dovedit o sarcină imposibilă. De aceea, 1-am informat pe ţăran că le voi număra la lumina zilei şi îl voi plăti după aceea.
            „- Vă rog, onorabile domn" - mă rugă el - „plătiţi-mi măcar două treimi din preţ în seara aceasta ca să-mi pot vedea de drum! îl voi lăsa aici pe cel mai inteligent şi mai instruit sclav al meu care vă va ajuta să număraţi turma mâine dimineaţă. Este un om demn de încredere, căruia îi puteţi încredinţa restul de bani fără nici o problemă."
            Dar eu m-am încăpăţânat şi am refuzat să-1 plătesc în seara aceea. A doua zi dis-de-dimineaţ, înainte de a mă trezi, porţile oraşului s-au deschis şi patru cumpărători s-au năpustit asupra turmei de oi. Erau dispuşi să plătească sume mari de bani, pentru că exista pericolul ca oraşul nostru să fie asediat şi mâncarea nu se găsea pe toate drumurile. Şi astfel, ţăranul a obţinut de trei ori preţul pe care mi-1 oferise mie. Aşa am lăsat eu să-mi scape norocul din mână.
            - Aceasta este o poveste cu totul neobişnuită, spuse Arkad. Ce sugestii îi puteţi oferi?
            - Să nu mai stea niciodată pe gânduri dacă este convins că o afacere este profitabilă, spuse un meşteşugar de şei, aflat la o vârstă venerabilă. Dacă o afacere este bună, noi trebuie să ne înarmăm cu scuturi nu numai împotriva rivalilor noştri, ci şi împotriva propriei noastre slăbiciuni. Noi, muritorii, suntem atât de schimbători. Din păcate, trebuie să spun că ne răzgândim exact atunci când nu este cazul decât atunci când realmente ar trebui. Da, într-adevăr, suntem încăpăţânaţi. Şi suntem înclinaţi spre ezitare şi tărăgănare, lăsând norocul să ne scape printre degete. Primul meu raţionament este cel mai bun. Dar mi-a fost întotdeauna greu să înşfac o afacere bună atunci când mi s-a ivit în cale. De aceea, funcţionând ca un scut împotriva propriei mele slăbiciuni, dau imediat un avans, ce mă obligă să merg apoi mai departe, lucru care mă scuteşte de eventuale lacrimi şi regrete.
            - Îţi mulţumim, dar acum aş vrea să mai rostesc câteva cuvinte, spuse sirianul, ce se ridicase deja în picioare. Aceste poveşti sunt toate la fel. Norocul zboară de fiecare dată din aceeaşi cauză. De fiecare dată când vine în calea unui târâie -brâu, aduce cu sine afaceri bune. Dar de fiecare dată, acesta ezită, nu spune „De data asta, trec repede la acţiune". Cum pot aceşti oameni să obţină succesul în viaţă?
            - Înţelepte cuvinte ai rostit, răspunse cumpărătorul de animale. Norocul a zburat într-adevăr printre degetele acestor povestitori. Dar nu este un lucru neobişnuit. Spiritul tărăgănării şi al ezitării exista în sufletul tuturor oamenilor. Noi ne dorim cu toţii să devenim bogaţi; cu toate acestea, când norocul ne surâde, acest spirit al tărăgănării ne împiedică să-1 acceptăm. Şi pentru că îi dăm ascultare, devenim duşmanii noştri cei mai aprigi. La începutul carierei mele, nu ştiam de existenţa acestui spirit malefic. Consideram că vinovată de eşecul meu în afaceri era judecata mea slabă. Apoi, dădeam vina pe încăpăţânarea mea bine cunoscută, în cele din urmă, am aflat care era adevăratul vinovat - obiceiul de a amâna mereu lucrurile, de a nu trece niciodată la acţiune atunci când trebuia. Cât am urât acest obicei după ce i-am dat un nume! Cu amărăciunea unui catâr sălbatic înhămat la un car, mi-am tăiat frâiele care mă împiedicau să obţin succesul în viaţă.
            - Îţi mulţumim, spuse sirianul. Acum vreau să-i pun o întrebare domnului negustor. Porţi veşminte rafinate şi vorbeşti ca un om care a cunoscut succesul în viaţă. Spune-ne, mai asculţi glasul acestui spirit al tărăgănării atunci când se face auzit în conştiinţa ta?
            - Întocmai ca prietenul nostru, cumpărătorul de animale, şi eu am fost nevoit să dau un nume acestui spirit malefic şi să lupt împotriva lui, răspunse negustorul. S-a dovedit a fi un duşman de moarte, care stătea mereu la pândă ca să-mi zădărnicească realizările. Povestea pe care v-am spus-o mai devreme nu este decât un exemplu din multele pe care vi le-aş putea oferi ca să vedeţi de câte ori mi-a alungat norocul din cale acest spirit atât de răutăcios. Dar, o dată ce 1-ai descoperit, este uşor de învins. Nimeni nu permite de bună voie unui hoţ să-i fure grânele. Şi nimeni nu permite unui rival să-i alunge clienţii şi să-i fure profitul, în momentul în care am înţeles modul de operare al duşmanului meu, 1-am învins cu uşurinţă. Toţi oamenii trebuie să stăpânească acest spirit al amânării şi ezitării dacă vor să se bucure de bogăţiile Babilonului. Tu ce spui, Arkad? Pentru că eşti cel mai bogat om din Babilon, te putem declara şi cel mai norocos. Eşti de acord cu mine că nimeni nu se poate bucura de succes dacă nu a zdrobit definitiv spiritul tărăgănării si al ezitării ce sălăşluieşte în sufletul lui?
            - Este aşa precum spui, recunoscu Arkad. De-a lungul vieţii mele, am văzut generaţii după generaţii păşind pe cărările negoţului, ştiinţei şi învăţăturii, la capătul cărora se află succesul. Norocul s-a aflat în calea tuturor acestor oameni. Unii dintre ei 1-au înşfăcat cu putere, îndeplinindu-şi astfel dorinţele cele mai ardente, dar cei mai mulţi au ezitat, au dat greş şi au rămas mereu în urmă.
Arkad se întoarse spre ţesătorul de haine.
            - Tu ai fost cel care ne-ai sugerat să vorbim despre noroc. Să auzim care este acum părerea ta despre acest subiect!
            - Eu văd acum norocul într-o lumină diferită. Am crezut întotdeauna că este un lucru care ni se întâmplă din senin, fără să presupună nici un efort din partea noastră. Acum înţeleg că nimic nu ni se întâmplă din senin. Am înţeles, din discuţiile noastre, că - pentru a intra în graţiile zeiţei norocului - trebuie să profităm din plin de toate ocaziile ce ni se ivesc în cale. De aceea, m-am hotărât ca pe viitor să nu mai ignor nici un mesaj pe care mi-1 va trimite buna zeiţă a norocului.
            - Ai înţeles foarte bine adevărurile pe care aceste discuţii ni le-au dezvăluit, spuse Arkad. Veţi cunoaşte sărutul norocului dacă veţi şti să profitaţi de ocaziile ce vi se vor ivi în cale. Prietenul nostru, negustorul, ar fi descoperit sărutul dulce al norocului dacă ar fi ştiut să profite de ocazia extraordinară pe care i-o oferise buna noastră zeiţă. Prietenul nostru, cumpărătorul de animale, ar fi cunoscut şi el norocul dacă ar fi dus la bun sfârşit târgul cu turma de oi, de pe urma căreia ar fi obţinut un profit frumos. Menirea acestor discuţii este aceea de a găsi o modalitate prin care să putem convinge norocul să pogoare asupra noastră. Eu cred că am găsit această modalitate. Povestirile voastre ilustrează un adevăr de necontestat: norocul poate fi ademenit dacă profitaţi de toate ocaziile extraordinare pe care le întâlniţi în cale. Cei care ştiu să înhaţe aceste ocazii unice în viaţă se bucură de întreaga atenţie a zeiţei norocului. Ea nu ezită niciodată să-i ajute pe cei pe care îi îndrăgeşte - şi aceşti oameni dragi inimii ei sunt oamenii dinamici, oamenii de acţiune. Acţiunea este cea care vă va oferi cheia succeselor pe care doriţi să le obţineţi în viaţă.
Oamenii de acţiune sunt cei
care se bucură de favorurile
Zeiţei Norocului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu