joi, 13 noiembrie 2014

Povesti pentru tine: "III. Cele şapte leacuri împotriva sărăciei"

In ciclul Povesti pentru tine iti  impartasesc invataturile cuprinse in cartea "Cel mai bogat om din Babilon "

In scolile din Romania nu se invata educatia financiara de aceea iti propun pentru tine Adultule si pentru Adolescentul tau aceste lectii sub forma povestilor. Acestea pot fi primele lectii despre "Cum se face ca unii au bani si altii, care muncesc din greu, nu au suficient?" dar in egala masura  pot fi povesti inspirationale care sa-ti schimbe definitiv vechile convingeri si atitudinea fata de bani.


III. Cele şapte leacuri împotriva sărăciei

            Gloria Babilonului dăinuie până în ziua de astăzi. Renumele său de cel mai bogat oraş al lumii, scăldat în comori nemaivăzute, a străbătut secole de-a rândul, ajungând până la noi.
            Dar nu a fost mereu aşa. Bogăţiile Babilonului sunt rezultatul înţelepciunii poporului său, care a înţeles că primul pas pe care trebuie să-l facă pentru a deveni un popor bogat este să înveţe tainele îmbogăţirii.
            Când bunul rege, Sargon, s-a întors în Babilon după ce şi-a înfrânt duşmanii, pe elamiţi (n.tr.: locuitorii vechiului Elam), el a descoperit că se confrunta cu o situaţie extrem de gravă. Cancelarul curţii îi oferi regelui următoarele explicaţii:
            - După mulţi ani în care oraşul nostru a cunoscut o înflorire extraordinară datorită canalelor de irigaţie şi templelor măreţe închinate zeilor, acum - pentru că aceste lucrări sunt terminate - se pare că oamenii nu mai pot să se întreţină. Muncitorii nu mai au de lucru. Negustorii nu-şi mai vând mărfurile. Ţăranii nu-şi mai pot vinde produsele. Iar oamenii nu mai au aur ca să-şi cumpere mâncare.
            - Dar ce-au făcut cu aurul pe care 1-am cheltuit pentru realizarea acestor îmbunătăţiri masive ale oraşului? întrebă regele.
            - Mă tem că a ajuns în mâinile celor câţiva bogătaşi care stăpânesc oraşul nostru, răspunse cancelarul. S-a scurs printre degetele oamenilor noştri cu rapiditatea cu care se scurge laptele de capră prin strecurătoare. Acum - pentru că izvorul de aur a secat - poporul nostru a descoperit că şi agoniseala lui s-a dus pe apa sâmbetei.
            Regele deveni gânditor timp de câteva minute. Apoi, întrebă:
            - Dar de ce au reuşit doar câţiva oameni să pună mâna pe tot aurul nostru?
            - Pentru că au ştiut cum să procedeze, răspunse cancelarul. Nu poţi condamna pe cineva pentru succesul pe care îl are doar pentru că a ştiut cum să-1 obţină. Şi nici nu poţi - prin puterea pe care o ai - să-i iei unui om averea ce-i aparţine de drept şi s-o dai unui om nevolnic.
            - Dar de ce, întrebă regele, nu învaţă toţi oamenii cum să strângă aur ca să devină şi ei la fel de bogaţi şi prosperi?
            - Este un lucru posibil, excelenţa voastră. Dar cine să-i înveţe? Cu siguranţă, nu preoţii, pentru că ei nu ştiu nimic despre tainele îmbogăţirii.
            - Dar cine ştie cel mai bine cum te poţi îmbogăţi, cancelare? întrebă regele.
            - Răspunsul îl găsim chiar în întrebare, maiestate. Cine a strâns cea mai mare avere din Babilon?
            - Bine spus, înţeleptule. Arkad - el este cel mai bogat om din Babilon. Să se înfăţişeze mâine înaintea mea!
            A doua zi, aşa cum poruncise regele, Arkad îşi făcu apariţia la curte cu o înfăţişare demnă, dar veselă, în ciuda vârstei lui înaintate.
            - Arkad, îi spuse regele, este adevărat că tu eşti cel mai bogat om din Babilon?
            - Aşa se spune, maiestate, şi nimeni nu pare să infirme acest zvon.
            - Şi cum ai devenit atât de bogat?
            - Am ştiut cum să profit de toate oportunităţile ce mi s-au ivit în cale, oportunităţi de care ar fi trebuit să profite toţi cetăţenii din oraşul nostru.
                - Dar cu ce ai început?
            - Cu dorinţa mea nemărginită de a mă îmbogăţi. Cu nimic altceva.
            - Arkad, continuă regele, oraşul nostru se află într-o situaţie complet nefericită datorită faptului că doar câţiva oameni cunosc tainele îmbogăţirii şi se folosesc de ele pentru a monopoliza întreaga noastră avere, în timp ce poporul nostru nu are nici cea mai vagă idee cum sa-şi păstreze agoniseala de-o viaţă. Dorinţa mea este ca Babilonul să devină cel mai bogat oraş din lume. De aceea, trebuie să fie un oraş cu oameni bogaţi. Şi pentru asta, trebuie să-i învăţăm pe oameni cum se pot îmbogăţi. Spune-mi, Arkad, care sunt tainele îmbogăţirii? Ni le poţi dezvălui?
            -  Este un proces cât se poate de practic, maiestate. Ce ştie un singur om pot învăţa şi alţii.
            - Arkad, rosteşti exact cuvintele pe care doream să le aud, spuse regele radiind de bucurie. Ni te alături în această cauză nobilă? Vrei să-ţi împărtăşeşti cunoştinţele unui grup de profesori, care - la rândul lor - le vor împărtăşi altora până când vor ajunge la urechile fiecărui supus din regatul meu?
Arkad făcu o plecăciune şi spuse:
            - Eu nu sunt decât un servitor umil care se pleacă în faţa ordinelor  maiestăţii  voastre. Ofer cu bucurie toate cunoştinţele pe care le deţin pentru iluminarea confraţilor mei şi cinstirea regelui meu. Nu trebuie decât să-i spuneţi cancelarului să-mi aranjeze o clasă cu o sută de oameni, iar eu îi voi învăţa cele şapte leacuri împotriva sărăciei, leacuri care mi-au umplut punga - o pungă ce era cândva mereu goală.
            Două săptămâni mai târziu, urmând ordinele regelui, cei o sută de oameni aleşi s-au adunat în sala cea mare a Templului învăţăturii şi s-au aşezat - fiecare în parte - pe nişte cercuri colorate, formând un semicerc. Arkad se aşeză şi el pe un taburet, sorbind cu nesaţ parfumul plăcut şi ciudat al unei lămpi sacre, ce se afla lângă el.
            - Iată-1 pe cel mai bogat om din Babilon! îi şopti un elev vecinului său în timp ce Arkad se ridică în picioare. Nu e decât un om - ca noi toţi, de altfel.
            - Pentru că nu sunt decât un slujitor credincios al marelui nostru rege, începu Arkad, mă aflu aici din dorinţa de a-1 servi. Pentru că am fost şi eu cândva un tânăr sărac, ce-şi dorea să aibă cât mai mult aur cu putinţă şi pentru că am învăţat cum să-1 obţin, el m-a rugat să vă împărtăşesc şi vouă cunoştinţele mele. Mi-am clădit averea în cel mai umil mod posibil. Primul depozit al averii mele a fost o pungă ponosită. Cât îi uram goliciunea inutilă! O doream doldora de monede de aur, care să-mi zornăie vesele la cingătoare. Acesta a fost motivul pentru care am început să caut leacuri împotriva sărăciei. Şi am descoperit şapte leacuri. Vouă, celor prezenţi aici, vă voi explica aceste şapte leacuri împotriva sărăciei leacuri pe care le recomand tuturor celor care doresc să devină stăpânii aurului. In fiecare zi, timp de şapte zile, vă voi dezvălui câte unul dintre aceste şapte leacuri. Nu trebuie decât să ascultaţi cu atenţie tot ce vă voi spune. Apoi, vom discuta totul împreună, dar puteţi s-o faceţi şi între voi. Învăţaţi-vă lecţiile cu sârguinţă, căci ele vă vor sădi în pungă sămânţa averii! Mai întâi, trebuie să vă clădiţi propria voastră avere. Atunci şi numai atunci veţi fi consideraţi nişte oameni destoinici şi veţi putea împărtăşi aceste învăţături confraţilor voştri. Voi alege modalităţi cât mai simple cu putinţă pentru a vă învăţa cum să vă umpleţi pungile cu aur. Aceasta este prima treaptă ce duce spre templul bogăţiei, dar nimeni nu poate să urce dacă nu-şi pune piciorul, cu fermitate, pe această primă treaptă. Şi acum să vorbim despre primul leac!

Primul leac

Începeţi să vă umpleţi punga cu aur!


            Arkad se adresă apoi unui bărbat care stătea gânditor în al doilea rând.
            - Prietene, care ţi-e meseria?
            - Eu sunt scrib, răspunse bărbatul, şi scriu pe tăbliţe de argilă.
            - Ca scrib mi-am câştigat primele monede de aramă. Aşa că şi tu ai şansa de a-ţi clădi o avere colosală.
            I se adresă apoi unui bărbat rumen la faţă.
            - Te rog să ne spui cum îţi câştigi pâinea.
            -  Eu sunt măcelar, răspunse bărbatul. Cumpăr caprele pe care le cresc ţăranii, le tai şi vând carnea gospodinelor, iar pieile ajung la cei care ne confecţionează sandalele.
            - Pentru că şi tu munceşti şi ai un câştig de pe urma muncii tale, ai toate şansele să obţii succesul pe care 1-am obţinut eu.
Şi aşa, Arkad află cum îşi câştiga existenţa fiecare elev al său. După ce îşi epuiza întrebările legate de acest subiect, spuse:
            - Vedeţi, aşadar, elevii mei, că există multe meserii care vă permit să câştigaţi bani. Fiecare dintre aceste meşteşuguri este un izvor de aur, din care trebuie să vă rezervaţi o anumită sumă numai pentru voi. Aşadar, o parte mai mică sau mai mare din acest izvor - în funcţie de posibilităţile voastre - vă ajunge în pungă. Nu-i aşa?
Elevii săi dădură din cap în semn că da.
            - Atunci, continuă Arkad, dacă fiecare dintre voi vrea să-şi clădească o avere solidă, nu este oare înţelept să pornească de la această sumă pe care stabileşte s-o pună deoparte?
            Ei îl încuviinţară din nou.
            Apoi, Arkad se întoarse spre un bărbat cu o înfăţişare umilă, care spusese că îşi câştiga existenţa vânzând ouă.
            - Dacă în fiecare dimineaţă pui într-un coş 10 ouă şi iei din el în fiecare seară câte 9 ouă, ce se întâmplă în final?
            - Coşul va deveni cu timpul neîncăpător.
            - De ce?
            - Pentru că, în fiecare zi, pun cu un ou mai mult decât iau. Arkad se întoarse spre clasă şi întrebă zâmbind:
            - Există cineva de aici care are într-adevăr punga goală? Elevii săi se amuzară copios de gluma lui Arkad şi începură să-şi vânture pungile prin clasă.
                - Bine, continuă el, acum am să vă spun care este primul leac împotriva sărăciei. Trebuie să faceţi exact ceea ce i-am sugerat vânzătorului de ouă. Din fiecare zece monede pe care le puneţi în pungă, nu trebuie să scoateţi mai mult de nouă. Punga voastră va începe astfel să se îngraşe, iar greutatea ei vă va provoca o plăcere deosebită şi sufletul vi se va umple de satisfacţie. Nu luaţi în derâdere ce vă spun doar pentru că vi se pare extraordinar de simplu! Adevărul este întotdeauna simplu. V-am promis că vă voi spune cum mi-am clădit averea. Aşa am început şi eu - cu o pungă goală, pe care o blestemam pentru că nu-mi împlinea dorinţele. Dar am început apoi să scot din ea doar nouă monede din cele zece pe care le depuneam acolo, iar punga mea a început astfel să se îngraşe. Şi aşa se va întâmpla şi cu pungile voastre. Am să vă dezvălui acum un adevăr ciudat, pe care nu vi-1 pot însă explica. Când am început să pun mai multe monede deoparte, trebuie să mărturisesc că nu le-am simţit lipsa. Am reuşit să mă descurc ca şi până atunci, fără să fiu deloc strâmtorat. Şi apoi, monedele parcă găseau singure drumul spre punga mea. Cu siguranţă că zeii au dat o lege prin care aurul îşi găseşte mult mai uşor drumul spre cel care îşi păstrează cu fidelitate o anumită parte din câştig. Şi reciproca este valabilă - aurul îl evită pe cel a cărui pungă este mereu goală. De ce v-aţi bucura mai mult? De micile plăceri ale vieţii, cum ar fi o bijuterie, un veşmânt rafinat, podoabe scumpe, bucate alese - lucruri care se duc adesea pe apa sâmbetei? Sau v-aţi bucura de lucrurile cu adevărat practice, cum sunt aurul, pământurile, cirezile, marfa pentru negoţ sau investiţiile care vă aduc un venit permanent? Monedele pe care le luaţi din pungă vă oferă lucrurile din prima categorie. Monedele pe care le lăsaţi în pungă vă oferă lucrurile din cea de-a doua. Acesta este, dragii mei elevi, primul leac pe care 1-am descoperit împotriva sărăciei: Din cele zece monede pe care le pun deoparte, cheltuiesc doar nouă. Discutaţi pe larg despre acest subiect, iar dacă cineva consideră că nu este adevărat, vom dezbate obiecţiile mâine, la următoarea noastră întâlnire.

Al doilea leac

Controlaţi-vă cheltuielile!

            - Unii dintre voi, dragii mei elevi, m-aţi întrebat următorul lucru: „Cum poţi păstra o zecime din tot ce câştigi, când câştigul în sine nu-ţi ajunge nici măcar pentru cheltuielile vitale?"
            Aşa îşi începu Arkad pledoaria în cea de a doua zi de curs.
            - Câţi dintre voi aveau ieri punga goală?
            - Toţi, răspunseră elevii într-un glas.
            - Cu toate acestea, nu toţi câştigaţi la fel. Unii câştigă mai mult decât alţii. Unii au familii mai numeroase pe care trebuie să le întreţină. Cu toate acestea, pungile voastre erau la fel de goale. Şi acum am să vă spun un adevăr cu totul neobişnuit: lucrurile pe care noi le numim „cheltuieli vitale” ajung întotdeauna să ne egaleze câştigul - dacă nu luăm măsurile necesare. Nu trebuie să confundaţi cheltuielile vitale cu dorinţele voastre. Nutrim cu toţii dorinţe pe care agoniseala noastră nu le poate satisface, astfel încât aceasta se duce adesea pe apa sâmbetei. De aceea, trebuie să vă stăviliţi multe dorinţe complet inutile. Toţi oamenii sunt copleşiţi de dorinţe pe care nu le pot împlini. Doar pentru că sunt un om bogat, credeţi că îmi satisfac fiecare dorinţă care îmi trece prin minte? Este o idee complet falsă. Timpul meu are şi el nişte limite, ca şi puterea sau distanţa pe care o pot străbate peste mări şi ţări. De asemenea, există anumite restricţii şi în ceea ce priveşte bucatele pe care le mănânc. Până şi savoarea vieţii are şi ea limitele ei. Aşa cum buruienile cresc pe orice teren lăsat în paragină, tot aşa dorinţele prind rădăcini în sufletul oamenilor ori de câte ori există speranţa ca ele să fie împlinite. Dorinţele noastre sunt nelimitate, dar cele pe care trebuie într-adevăr să le realizăm sunt foarte puţine. Analizaţi-vă cu atenţie modul de viaţă! Căci acolo veţi găsi anumite cheltuieli ce pot fi reduse sau eliminate definitiv, învăţaţi să apreciaţi fiecare monedă pe care o cheltuiţi! De aceea, alegeţi cu grijă lucrurile pe care doriţi să le cumpăraţi! Triaţi-le pe cele care sunt realmente necesare şi mai adăugaţi-le pe listă pe cele pe care le puteţi achiziţiona cu ajutorul celor nouă monede puse la bătaie! Tăiaţi-le pe restul şi consideraţi-le doar nişte dorinţe inutile, cărora nu merită să le mai acordaţi atenţie! Realizaţi-vă apoi cheltuielile necesare! Nu trebuie să vă atingeţi însă de monedele care vă îngraşă punga. Aceasta trebuie să fie cea mai mare dorinţă a voastră - de a vă limita cheltuielile la posibilităţile pe care le aveţi, fără să puneţi la bătaie micuţa comoară din pungă. Căci ea vă va umple - puţin câte puţin - punga ce acum vă este goală.
            La aceste cuvinte, unul dintre elevi, ce purta un veşmânt cu nuanţe de roşu şi auriu, se ridică în picioare şi spuse:
            - Eu sunt un om liber. Cred că este dreptul meu să mă bucur de plăcerile pe care mi le oferă viaţa. De aceea, nu sunt deloc de acord cu ideea sclavagistă de a-mi conduce viaţa în funcţie de o sumă fixă de bani. Cred că această sumă fixă n-ar face decât să mă priveze de nenumărate plăceri ale vieţii şi să mă transforme într-un catâr copleşit de povara pe care trebuie s-o care în spate.
            - Dar cine crezi, prietene, că ar trebui să-ţi fixeze suma de bani pe care s-o cheltuieşti? îl întrebă Arkad.
            - Eu singur, răspunse protestatarul.
            - In acest caz, tu crezi că un catâr care îşi duce povara în spinare ar alege bijuterii, covoare sau pepite de aur? Nicidecum. Povara sa ar consta din fân, grâne şi apă - lucruri necesare călătoriei prin deşert. Menirea unei sume fixe pe care o puteţi cheltui este aceea de a vă ajuta să vă ghiftuiţi punga şi să vă împliniţi dorinţele vitale, dar şi pe cele mai puţin importante - atât cât se poate. Aşa cum o rază de lumină vă arată drumul pe care trebuie să-1 urmaţi într-o peşteră întunecoasă, tot aşa această sumă fixă de bani vă arată care sunt cheltuielile vitale şi care sunt cele inutile, ajutându-vă să le controlaţi şi să le eliminaţi din viaţa voastră pe cele din cea de a doua categorie. Acesta este cel de-al doilea leac împotriva sărăciei. Stabiliţi-vă o sumă fixă de bani cu ajutorul căreia să vă realizaţi cheltuielile vitale, să vă împliniţi anumite dorinţe sufleteşti şi să vă bucuraţi de unele plăceri ale vieţii - toate acestea însă fără să cheltuiţi ceva din comoara pusă deoparte!



Al treilea leac

Înmulţiţi-vă aurul pus deoparte!


            - Priviţi cum punga voastră se îngraşă! V-aţi obişnuit deja să puneţi deoparte o zecime din ce câştigaţi. V-aţi obişnuit să vă controlaţi cheltuielile ca să vă protejaţi comoara. Mai departe, trebuie să descoperiţi modalităţi prin care să vă puneţi comoara la treabă pentru a deveni din ce în ce mai mare. Aurul care stă degeaba într-o pungă oferă doar o plăcere de moment, căci el nu produce nimic. Aurul pe care îl păstrăm din câştigul nostru este doar primul pas din procesul de clădire a unei averi colosale. Profitul pe care îl vom obţine de pe urma lui este cel care ne va consolida averea.
            Aşa îşi începu Arkad lecţia în cea de a treia zi de curs.
            - Cum putem, aşadar, să punem aurul să muncească pentru noi? Prima mea investiţie s-a dovedit una complet nefericită, căci am pierdut tot ce aveam. Vă voi relata mai târziu întreaga poveste. Prima mea investiţie profitabilă a fost un împrumut pe care i 1-am acordat lui Aggar, omul care confecţiona scuturi. El cumpăra o dată pe an foarte mult bronz, material vital pentru îndeletnicirea sa, ce îi era adus de peste mări şi ţări. Pentru că nu avea destul capital ca să-i plătească pe negustori, împrumuta anumite sume de bani de la cei care se puteau dispensa de ele. Era un om cinstit, căci - după ce-şi vindea scuturile - returna împrumutul la timp, la care se adăuga şi o dobândă generoasă. De fiecare dată când îl împrumutam, îi împrumutam şi dobânda pe care mi-o plătise. Astfel, creştea nu numai capitalul meu, dar şi câştigul pe care îl obţineam de pe urma acestui capital. Eram copleşit de un sentiment extraordinar de fericire ori de câte ori sumele împrumutate se întorceau în punga mea. Trebuie să ştiţi, dragii mei elevi, că averea unui om nu o constituie monedele pe care le poartă cu el în pungă, ci venitul pe care îl clădeşte, izvorul de aur care se întoarce în permanenţă în punga lui şi o menţine doldora de gologani. Aceasta este dorinţa tuturor oamenilor din lume şi aceasta este şi dorinţa voastră - sa stăpâniţi un izvor de aur care nu seacă niciodată, indiferent dacă lucraţi sau călătoriţi. Eu am găsit acest izvor. Şi este atât de mare încât mi se spune că sunt cel mai bogat om din lume. Împrumuturile pe care i le-am acordat lui Aggar au fost primii paşi pe care i-am învăţat în domeniul investiţiilor profitabile. Apoi, pentru că această experienţă mi-a dăruit foarte multă înţelepciune, mi-am extins împrumuturile şi investiţiile o dată cu creşterea capitalului meu. Provenind doar din câteva surse la început, surse care mai târziu s-au înmulţit, mi-am clădit un izvor nesecat de aur, pe care însă îl administrez cu foarte multă înţelepciune. Iată, aşadar, cum, dintr-un câştig umil, mi-am creat o armată de sclavi de aur, care lucrează numai pentru mine şi care îmi sporesc şi mai mult profitul. Ei au muncit pentru mine, aşa cum au făcut-o şi copiii copiilor lor, până când efortul lor a dat roade, aducându-mi un venit imens. Când ştii cum să-1 investeşti, aurul creşte extraordinar de mult, aşa cum vom vedea şi din exemplul următor: când s-a născut primul băiat al unui ţăran, acesta a dat zece monede de argint unui cămătar, rugându-1 să le păstreze până când fiul lui avea sa împlinească douăzeci de ani. Cămătarul i-a îndeplinit rugămintea, stabilind împreună cu ţăranul nostru ca dobânda să fie o pătrime din valoarea celor zece monede de argint, dobândă ce urma să fie depusă peste primul depozit o dată la patru ani. Când băiatul împlini douăzeci de ani, ţăranul se duse din nou la cămătar pentru a-1 întreba de soarta banilor săi. Cămătarul îi spuse că - deoarece sumei iniţiale i se adăugase şi dobânda cumulată - cele zece monede de argint se transformaseră în treizeci. Ţăranul era extrem de încântat şi - pentru că fiul său nu avea nevoie de bani - îi lăsă în continuare în grija cămătarului. Când fiul împlini cincizeci de ani (tatăl păşise deja în lumea spiritelor), cămătarul îi plăti fiului o sută şaizeci şi şapte de monede de argint. Căci, în decurs de cincizeci de ani, valoarea investiţiei crescuse de aproape şaptesprezece ori. Acesta este cel de al treilea leac împotriva sărăciei: trebuie să puneţi la treabă fiecare monedă în aşa fel încât aceasta să se înmulţească precum turmele de pe câmpii, pentru ca voi să vă puteţi bucura de izvorul nesecat de aur.

Al patrulea leac

Aveţi grijă să nu vă pierdeţi comorile!

            -  Zeiţa nenorocirilor iubeşte tot ce este strălucitor sub soare. De aceea, aurul trebuie păzit cu străşnicie ca să nu-1 pierdeţi. Noi trebuie în primul rând să învăţăm cum să ne păzim sumele mici de bani pe care le câştigăm înainte ca zeii să ne încredinţeze sume mult mai mari.
            Acestea au fost cuvintele pe care le rosti Arkad la începutul celei de a patra lecţii despre tainele îmbogăţirii.
            - Fiecare om care deţine o anumită cantitate de aur este tentat să profite de orice ocazie pe care o consideră avantajoasă pentru sporirea averii sale şi investeşte în toate proiectele aşa-zis profitabile. Adesea, cei care ne atrag în astfel de proiecte sunt prietenii şi rudele noastre. Principiul de bază al investiţiilor îl constituie însă asigurarea micii noastre averi cu care pornim la drum. Este oare un lucru înţelept să te laşi atras de un câştig mare când există pericolul să pierzi această avere - indiferent cât de mică este ea? Eu spun că nu. Pedeapsa pe care o veţi suferi va fi pierderea ei. Studiaţi terenul cu foarte multă grijă înainte de a vă despărţi de această mică avere! Nu vă lăsaţi amăgiţi de dorinţele voastre romantice de a câştiga o avere imensă într-un timp foarte scurt! înainte de a vă încredinţa banii unei anumite persoane, asiguraţi-vă mai întâi că este o persoană demnă de încredere, care poate să vi-i returneze la data stabilită, convingându-vă astfel că nu faceţi din comoara voastră, adunată cu atâta trudă, un cadou pentru persoana respectivă, înainte de a vă arunca banii într-o investiţie, analizaţi cu atenţie pericolele care s-ar putea s-o însoţească! Prima investiţie pe care am făcut-o la începutul carierei mele s-a dovedit o tragedie. Mi-am încredinţat tot câştigul unui an întreg în mâinile lui Azmur, cărămidarul, ce călătorea peste mări şi ţări şi care mi-a promis că îmi va aduce bijuterii rare din ţinutul fenicienilor. La întoarcerea lui, aveam să le vindem şi să împărţim profitul. Dar fenicienii sunt nişte maeştri în arta înşelătoriei, astfel că i-au vândut numai bijuterii false, fabricate din sticlă. Comoara mea era astfel definitiv pierdută. Experienţa pe care o am astăzi îmi demonstrează cât am fost de prost atunci când mi-am încredinţat comoara unui cărămidar ce nu avea nici cele mai vagi cunoştinţe în domeniul pietrelor preţioase. De aceea, vă ofer acum sfaturi din proprie experienţă: nu fiţi prea încrezători în înţelepciunea voastră atunci când doriţi să faceţi investiţii, căci s-ar putea să va pierdeţi întreaga agoniseală! Este mult mai bine să le cereţi sfatul celor care lucrează de mult timp cu bani şi ştiu cum să obţină profit de pe urma lor. Nu vă costă nimic să cereţi aceste sfaturi, însă valoarea lor se va dovedi inestimabilă, căci vă vor scuti de o suferinţă inutilă, provocată de pierderea agoniselii voastre. Acesta este cel de-al patrulea leac împotriva sărăciei, un leac de o importanţă covârşitoare, ce împiedică golirea pungii voastre o dată ce a devenit doldora de gologani de aur. Păziţi-vă cu grijă comoara, făcând numai investiţiile care nu o pun sub nici o formă în pericol, dar de pe urma cărora puteţi obţine un câştig frumos!
Cereţi sfaturi numai oamenilor cu experienţă în domeniul banilor, ce vă vor apăra comoara de investiţii periculoase!

Al cincilea leac

Transformaţi-vă căminul într-o investiţie profitabilă!

            - Dacă un om consideră că poate să trăiască şi să se bucure de viaţă cu doar nouă monede din câştigul său, şi dacă poate să realizeze cu una dintre aceste monede o investiţie profitabilă, fără să-si pună în pericol bunăstarea, cu atât mai repede îşi va clădi comoara.
            Aşa le vorbi Arkad elevilor săi în cea de a cincea zi de curs.
            - Prea mulţi oameni din Babilon îşi cresc familiile în locuinţe necorespunzătoare. Ei plătesc proprietarilor exigenţi chirii extrem de mari pentru nişte cămăruţe insalubre, în care soţiile nu au loc să crească nici măcar o floare ce le-ar mai înveseli sufletul, iar copiii nu au loc de joacă decât pe străduţele murdare. Nici o familie nu se poate bucura de viaţă dacă nu are o grădină unde copiii se pot juca în voie, iar soţiile pot creşte nu numai flori, dar şi ierburi hrănitoare pentru oameni. Cea mai mare plăcere a vieţii unui om este să mănânce smochine din smochinii săi şi struguri din viţa sa. Pentru căminul său şi pentru locul ce-i provoacă atâta bucurie, dar şi o mândrie fără margini, el îşi dăruieşte întreaga fiinţă. De aceea, vă recomand să deveniţi stăpânii acoperişului ce vă adăposteşte pe voi şi familiile voastre. Şi oricine poate să aibă căsuţa lui, nu este aşa? Oare regele nostru - în marea sa înţelepciune - nu a mărit zidurile Babilonului, astfel încât există acum foarte mult pământ nefolosit ce poate fi cumpărat la preţuri rezonabile? Şi trebuie să mai ştiţi, dragii mei elevi, că dorinţele celor care vor să-şi întemeieze o familie pot fi cu uşurinţă îndeplinite cu ajutorul cămătarilor. Aceştia sunt dornici să vă împrumute sumele solicitate pentru a vă plăti cărămidarii şi constructorii dacă le dovediţi că le puteţi returna împrumutul. Apoi, după construirea casei, îi puteţi plăti cămătarului suma împrumutată cu aceeaşi regularitate cu care vă plăteaţi chiria, în câţiva ani, împrumutul va fi achitat. Atunci, veţi simţi cu adevărat ce înseamnă să fiţi stăpânul unei proprietăţi valoroase, cu atât mai mult cu cât nu veţi mai avea nici o datorie de plătit cu excepţia taxelor impuse de rege. Apoi, soţiile voastre se vor putea duce adesea la râu pentru a vă spăla hainele şi vor putea aduce de fiecare dată câte un burduf plin de apă ca să ude florile şi plantele din grădină. De aceea, omul care deţine propria sa casă este un om binecuvântat de zei, căci astfel el îşi reduce considerabil cheltuielile de trai, având aşadar posibilitatea să-şi împlinească dorinţele şi să se bucure cât mai mult de viaţă. Acesta este cel de-al cincilea leac împotriva sărăciei: Deveniţi stăpânii propriilor voastre cămine!

Al şaselea leac

Asiguraţi-vă un venit pentru viitor!
           
            - Viaţa unui om începe din copilărie şi se încheie la bătrâneţe. Aceasta este cărarea vieţii şi nimeni nu se poate abate de la ea decât în cazul în care zeii decid să te cheme în ţinutul lor mai devreme decât ţi-e scris. De aceea, este de datoria fiecărui om în parte să-şi asigure un venit corespunzător pentru zilele ce vor veni - când el nu se va mai bucura de avantajele tinereţii - şi să asigure un venit decent pentru membrii familiei lui în cazul în care el nu va mai fi printre ei ca să-i întreţină şi să-i ajute. Această lecţie vă va introduce, aşadar, în tainele obţinerii unei pungi doldora de gologani pentru zilele în care povara anilor vă va apăsa necruţătoare pe umeri.
            Aşa se adresă Arkad elevilor săi în cea de a şasea zi de curs.
                - Cel care a obţinut un surplus de avere, datorită faptului că a înţeles foarte bine legile de guvernare a banilor, trebuie să se gândească şi la viitor, nu numai la prezent. El trebuie să-şi planifice din timp anumite investiţii sau alte surse de venit care îi vor asigura viitorul, dar de care va putea profita şi în momentele pe care le consideră propice. Există diverse modalităţi prin care un om îşi poate asigura viitorul. Poate, de exemplu, să descopere o ascunzătoare sigură unde să-şi îngroape comoara. Cu toate acestea, nu există certitudinea că nu va încăpea la un moment dat pe mâna hoţilor. De aceea, nu vă recomand să recurgeţi la această soluţie. O altă posibilitate ar fi să cumpăraţi case sau pământuri. Dacă sunt alese cu grijă în funcţie de utilitatea şi valoarea lor în viitor, vânzarea lor vă va oferi un câştig considerabil. O altă soluţie ar fi să încredinţaţi unui cămătar o anumită sumă de bani, peste care să adăugaţi mereu alte şi alte sume de bani. Dobânda pe care cămătarul o va pune peste suma deja existentă va contribui şi ea la creşterea averii voastre. Ansan, un confecţioner de sandale, mi-a spus nu cu mult timp în urmă că depune în fiecare săptămână, de opt ani de zile, câte două monede de argint în contul pe care i 1-a deschis un cămătar, cont de care Ansan este foarte bucuros. Suma micilor sale depozite împreună cu dobânda lor (reprezentând o pătrime din valoarea lor, depusă o dată la patru ani) a ajuns să totalizeze acum o mie patruzeci de monede de argint. L-am încurajat să procedeze şi pe viitor tot aşa, demonstrându-i - cu ajutorul cunoştinţelor pe care le deţin în domeniul cifrelor şi socotelilor - că peste doisprezece ani, dacă va continua să depună cele două monede de argint săptămânal, va ajunge în final să deţină patru mii de monede de argint, sumă care îi va asigura până la sfârşitul zilelor sale o viaţă îmbelşugată. Aşadar, dacă o sumă atât de mică depusă cu regularitate a dus la un câştig atât de mare, atunci toată lumea trebuie să-şi asigure o comoară pentru bătrâneţe, dar şi pentru protecţia familiei, indiferent cât de prosperă este afacerea sau investiţia pe care o deţine în prezent persoana respectivă. Aş vrea să dezbat mai mult pe această temă. Eu nutresc convingerea că, într-o bună zi, înţelepţii lumii vor crea un plan prin care oamenii se vor putea asigura în caz de accidente sau nenorociri, asigurări ce vor consta din plăţi mici, dar constante, astfel încât familia celui care trece în lumea celor drepţi se va bucura în final de o sumă frumuşică, ce-i va permite să-si ducă mai departe traiul ca şi până acum. Aceasta este soluţia pe care eu o recomand din tot sufletul, dar care - deocamdată - nu este posibilă în epoca noastră. Trebuie să fie la fel de sigură ca tronul regelui. Sunt convins că, într-o bună zi, acest plan va prinde viaţă şi va fi o binecuvântare pentru foarte mulţi oameni, deoarece - chiar de la primele plăţi - va lua naştere o sumă decentă pentru familia unui om care a trecut în nefiinţă. Dar pentru că trăim în epoca noastră, nu în cele ce vor veni, trebuie să profităm de mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne atinge scopul. De aceea, vă recomand tuturor ca - prin intermediul unor metode înţelepte şi bine gândite - să vă asiguraţi o pungă groasă pentru anii ce vor veni. Căci o pungă goală pentru un om împovărat de ani sau pentru o familie care şi-a pierdut stâlpul de susţinere este o adevărată tragedie. Acesta este cel de-al şaselea leac împotriva sărăciei. Asiguraţi-vă din timp anii grei ai bătrâneţii şi protecţia familiei voastre!

Al şaptelea leac

Perfecţionaţi-vă talentul de a câştiga!

            - Astăzi, dragii mei elevi, am să vă împărtăşesc unul dintre cele mai importante leacuri împotriva sărăciei. Dar n-am să vă vorbesc despre aur, ci despre voi înşivă, despre oamenii ce se ascund în spatele acestor veşminte multicolore şi-mi sorb cuvintele. Am să vă vorbesc despre lucrurile ce sălăşluiesc în mintea şi în viaţa oamenilor, lucruri care ne asigură sau ne distrug succesul.
            Aşa îşi începu Arkad pledoaria în cea de a şaptea zi de curs.
            - Nu cu mult timp în urmă, a venit la mine un tânăr care m-a rugat să-i împrumut o anumită sumă de bani. Când 1-am întrebat care era cauza problemelor sale, mi-a răspuns că agoniseala sa era insuficientă pentru toate cheltuielile pe care le avea de plătit. Acest lucru - i-am explicat eu - demonstra faptul că nu era un client credibil pentru un cămătar, pentru că nu avea cum să plătească împrumutul.
            „- Tinere" - i-am spus eu - „trebuie să câştigi mai multe monede decât reuşeşti în prezent. Ce faci ca să-ţi perfecţionezi acest talent?
            - Tot ce-mi stă în putinţă" - îmi răspunse el. „De şase ori în decurs de două luni mi-am abordat stăpânul, rugându-l să-mi mărească simbria, dar fără succes. Nimeni nu poate face mai mult de atât."
            Poate că modul lui simplist de a vedea lucrurile ne face să zâmbim, dar el este înzestrat cu o caracteristică vitală, fără de care nu ne putem mări câştigurile, în sufletul lui sălăşluieşte o dorinţă puternică de a câştiga din ce în ce mai mult, o dorinţă lăudabilă pe care ar trebui s-o nutrim cu toţii. Dorinţele voastre trebuie să fie puternice şi ferme. Dorinţele nedefinite nu se realizează niciodată. Dorinţa unui om de [A1] a fi bogat nu reprezintă nimic. Dorinţa de a strânge cinci monede de aur este însă o dorinţă palpabilă ce poate fi împlinită. După ce strângi cele cinci monede de aur, cauţi apoi modalităţi prin care să câştigi zece, apoi douăzeci, iar mai târziu chiar o mie de monede de aur. Învăţând cum să-ţi îndeplineşti o dorinţă modestă, dar palpabilă, înveţi apoi cum să le împlineşti pe cele mari, cu adevărat importante. Acesta este procesul prin care poţi să aduni o avere considerabilă: mai întâi, strângi sume mici de bani, apoi din ce în ce mai mari, o dată cu dobândirea cât mai multor cunoştinţe în acest domeniu. Dorinţele voastre trebuie să fie simple şi bine conturate. Ele nu vor fi niciodată duse la bun sfârşit dacă sunt prea multe sau sunt nedefinite sau depăşesc cunoştinţele financiare ale celui care încearcă să le dea viaţă. In momentul în care ajungeţi să stăpâniţi aceste cunoştinţe, veţi descoperi că stăpâniţi şi tainele îmbogăţirii. În zilele acelea, în care nu eram decât un scrib umil, ce scrijelea în fiecare zi tăbliţele de argilă pentru câteva monede de aramă, am văzut că toţi ceilalţi scribi care lucrau mai mult ca mine erau mai bine plătiţi. Atunci am luat hotărârea de a nu mă lăsa învins de nici unul dintre ei. Şi nu mi-a trebuit mult să descopăr motivul succesului lor. Pentru că manifestam acum mai mult interes pentru munca mea, mă concentram cu precădere asupra activităţii mele şi depuneam efort suplimentar în tot ceea ce făceam, am descoperit în curând că puţini oameni reuşeau să ţină pasul cu mine. Competenţa mea a fost imediat răsplătită, aşa că nu a mai fost nevoie să mă duc de şase ori la stăpânul meu ca să-mi recunoască valoarea. Cu cât deţinem mai multe cunoştinţe, cu atât câştigăm mai mult. Cel care încearcă sa se perfecţioneze în arta în care lucrează va fi răsplătit aşa cum se cuvine. Dacă este artizan, el trebuie să înveţe meserie de la cei mai talentaţi artizani ai vremii. Dacă lucrează în domeniul legilor sau al vracilor, el trebuie să se consulte cu cei care împărtăşesc aceeaşi vocaţie ca el. Dacă este negustor, trebuie sa caute mereu mărfuri bune ce pot fi cumpărate la preţuri mici. Perfecţionaţi-vă talentele şi cunoştinţele pentru a fi mereu în pas cu noile schimbări, căci altfel există pericolul să rămâneţi întotdeauna în urmă! Multe lucruri conferă vieţii unui om nenumărate experienţe de o importanţă covârşitoare, lucruri pe care trebuie să le îndeplinească dacă doreşte să se bucure de respectul celor din jur:

            Trebuie să-şi plătească datoriile la timp şi să nu se avânte în cheltuieli pe care nu le poate achita.
            Trebuie să aibă grijă de membrii familiei sale dacă vrea să se bucure de dragostea şi respectul lor.
            Trebuie să-şi facă testamentul din timp pentru ca - în cazul în care zeii îl cheamă în ţinutul lor - proprietăţile să fie împărţite în mod egal şi onorabil tuturor membrilor familiei sale.
                Trebuie să fie milos cu cei răniţi sau loviţi de soartă şi să-i ajute în limita posibilităţilor sale. Pe cei dragi inimii lui trebuie să-i învăluie într-o mantie de generozitate.

            Acesta este cel de-al şaptelea şi ultimul leac împotriva sărăciei: trebuie să vă cultivaţi talentul nativ şi sa studiaţi din greu ca să deveniţi mai înţelepţi şi mai competenţi în cariera pe care v-aţi ales-o în viaţă, în aşa fel încât să acţionaţi mereu cu multă responsabilitate. Trebuie să căpătaţi cât mai multă încredere în forţele voastre pentru a vă putea împlini dorinţele fervente. Acestea sunt cele şapte leacuri împotriva sărăciei, pe care vă sfătuiesc - din proprie experienţă, dar şi datorită succesului pe care 1-am obţinut în viaţă - să le urmaţi cu încredere, dacă doriţi să deveniţi bogaţi. Babilonul, dragii mei elevi, este un izvor nesecat de aur, un izvor cum nici nu v-aţi imaginat vreodată că există. Puneţi, aşadar, în practică aceste adevăruri ca să vă puteţi bucura de o viaţă îmbelşugată, aşa cum o meritaţi din plin! împărtăşiţi aceste adevăruri tuturor supuşilor maiestăţii sale pentru ca fiecare dintre ei să se poată bucura de bogăţia nemaivăzută a oraşului nostru preaiubit!



Povesti pentru tine: "II. Cel mai bogat om din Babilon"

In ciclul Povesti pentru tine iti  impartasesc invataturile cuprinse in cartea "Cel mai bogat om din Babilon "

In scolile din Romania nu se invata educatia financiara de aceea iti propun pentru tine Adultule si pentru Adolescentul tau aceste lectii sub forma povestilor. Acestea pot fi primele lectii despre "Cum se face ca unii au bani si altii, care muncesc din greu, nu au suficient?" dar in egala masura  pot fi povesti inspirationale care sa-ti schimbe definitiv vechile convingeri si atitudinea fata de bani.

II. Cel mai bogat om
din Babilon

            În vechiul Babilon, trăia cândva un om foarte bogat, pe care îl chema Arkad. Era cunoscut în lumea întreagă pentru averea sa nemăsurată. Dar era cunoscut şi pentru gene­rozitatea sa nemărginită. Era renumit pentru mărinimia sa. Era generos cu familia sa, dar şi cu el însuşi, cheltuind atât cât îi poftea inima. Dar averea sa creştea în fiecare an mai repede decât o cheltuia el.
            Şi, într-o bună zi, mai mulţi prieteni din tinereţe veniră la el şi îi spuseră:
            - Tu, Arkad, eşti cel mai norocos dintre noi toţi. Ai devenit cel mai bogat om din Babilon, în timp ce noi abia ne ducem zilele. Porţi cele mai scumpe şi mai rafinate veşminte şi te înfrupţi din cele mai rare mâncături, în timp ce noi trebuie să fim fericiţi dacă reuşim să ne îmbrăcăm şi să ne hrănim familia cât mai bine cu putinţă. Cândva, noi am fost cu toţii egali. Am primit aceleaşi învăţături. Am jucat aceleaşi jocuri. Şi nu ne-ai întrecut nici la învăţătură şi nici la jocuri. Iar în anii care au urmat, am făcut cu toţii cinste oraşului în care trăim. Nu ai muncit nici mai mult şi nici mai asiduu decât noi. Şi atunci, de ce soarta nestatornică ţi-a hărăzit ţie să te bucuri de toate bunătăţile vieţii şi ne-a lăsat pe noi deoparte, deşi le meritam şi noi la fel de mult ca tine?
Arkad îi dojeni însă pe loc, spunându-le:
            - Dacă în toţi aceşti ani nu aţi reuşit să duceţi decât o viaţă de mizerie, acest lucru se datorează faptului că nu aţi învăţat legile care guvernează crearea unei averi uriaşe sau nu le-aţi acordat importanţa cuvenită. Soarta Nestatornică este o zeiţă rea, care nu aruncă cu aur în stânga şi-n dreapta. Dimpotrivă, ea îi duce la pierzanie pe toţi cei care câştigă aur fără sudoarea frunţii. Ii transformă în risipitori fără măsură, în oameni care cheltuiesc fără rost tot ceea ce primesc, copleşiţi fiind de pofte şi dorinţe pe care nu ştiu cum sa şi le înfrâneze. Dar sunt şi oameni cu care ea este darnică, oameni care însă devin zgârciţi şi îşi păstrează cu grija averea, trăind mereu cu teama că o vor cheltui şi nu vor mai şti cum s-o înlocuiască. Viaţa le este adesea tulburată de teama că vor fi jefuiţi, motiv pentru care preferă sa trăiască în sărăcie şi mizerie, ascunzându-şi cu grijă averea. Sunt şi oameni care ştiu cum să se bucure de aurul dăruit de Soarta Nestatornică, dar sunt atât de puţini încât eu nu-i cunosc decât din auzite. Gândiţi-vă la cei care au moştenit dintr-o dată o avere imensă şi spuneţi-mi dacă am sau nu dreptate!
            Prietenii săi recunoscură că vorbele îi erau pline de înţelepciune, aşa că îl rugară să le spună cum reuşise să adune o avere atât de mare.
            - Când eram tânăr - continuă el - m-am gândit care sunt lucrurile care conferă vieţii fericire şi împlinire. Şi am înţeles că numai o avere imensa ţi le poate dărui. Averea înseamnă putere. Multe lucruri devin posibile dacă eşti bogat. Iţi poţi împodobi casa cu cele mai frumoase şi mai rafinate piese de mobilier. Poţi călători peste mări şi ţări. Te poţi înfrupta din cele mai alese bucate ale lumii. Poţi cumpăra cele mai frumoase bijuterii din aur şi pietre preţioase. Poţi chiar construi temple măreţe închinate zeilor. Poţi face toate aceste lucruri, dar şi multe altele, în care poţi găsi frumuseţe şi împlinire sufletească. In momentul în care mi-am dat seama de acest lucru, m-am hotărât să cer vieţii partea mea din toate aceste bunătăţi. Nu aveam de gând să stau deoparte şi să-i privesc cu invidie pe toţi cei care se bucură de ele. Nu aveam de gând să mă mulţumesc cu straie ieftine sau cu statutul de om sărac. Dimpotrivă, aveam de gând să mă înfrupt din tot sufletul din aceste bunătăţi ale vieţii. Fiind, după cum bine ştiţi, fiul unui negustor umil şi făcând parte dintr-o familie numeroasă, fără speranţa de a primi într-o bună zi vreo moşte­nire şi pentru că nu eram înzestrat - aşa cum bine aţi spus - cu un talent deosebit sau cu o inteligenţă ieşită din comun, am priceput că pentru a-mi împlini dorinţa aveam nevoie de timp şi studiu îndelungat. Cât priveşte timpul, noi îl avem cu toţii din belşug. Voi 1-aţi irosit însă fără rost. Nu aveţi nimic cu care să vă mândriţi - cu excepţia familiilor voastre. Cât priveşte studiul, oare nu ne-a spus învăţătorul nostru înţelept că învăţăturile sunt de două feluri? Unul presupune cunoştinţele pe care le are deja, pe care le-am învăţat şi pe care le ştim, iar celălalt presupune cunoştinţele pe care nu le avem, dar pe care trebuie să le posedăm. M-am hotărât astfel să descopăr cum să mă îmbogăţesc, iar când am descoperit, mi-am făcut din asta un ţel în viaţă. Căci nu este oare un lucru înţelept să te bucuri de plăcerile vieţii în acest loc luminat de soare, ţinând seama de faptul că durerea va pogorî oricum asupra noastră când ne vom începe călătoria prin lumea spiritelor? Mi-am găsit apoi de lucru ca scrib, scrijelind zi de zi, săptămână după săptămână, lună după lună, tăbliţele de argilă, notând cu grijă fiecare însemnare în parte. Cu toate acestea, punga mea era mereu goală. Toată agoniseala mea se ducea pe merinde, straie şi ofrande pentru zei. Dar hotărârea mea de a reuşi în viaţă nu m-a părăsit nici o clipă. Şi, într-o bună zi, Algamish, cămătarul, veni la casa învăţătorului unde lucram şi îmi ordonă să fac o copie după Legea a noua, spunându-mi:
            - Trebuie să fie gata peste două zile, iar dacă îţi faci treaba cum trebuie, îţi voi da două monede de aramă.
            Am muncit cât am putut de mult, dar legea era lungă, iar când Algamish a venit s-o ia, eu nu reuşisem încă s-o termin. Era furios, iar dacă aş fi fost sclavul lui, m-ar fi bătut crunt, fără îndoială. Dar ştiind că învăţătorul nu-1 va lăsa să-mi facă rău, am prins curaj şi i-am spus:
                - Algamish, eşti un om foarte bogat. Spune-mi cum pot să devin şi eu bogat şi voi scrijeli toată noaptea pe tăbliţa de argilă pentru ca la răsăritul soarelui treaba să fie terminată.
              El îmi zâmbi şi îmi răspunse:
            - Trebuie să recunosc că eşti obraznic, dar mă-nvoiesc. In noaptea aceea am lucrat din greu, scrijelind pe tăbliţele de argilă, deşi spatele mă durea cumplit, iar mirosul pe care îl degaja fitilul îmi provoca o durere de cap necruţătoare. In final, abia mai vedeam, dar, când soarele a apărut pe cer, tăbliţele erau gata.
            - Acum - i-am spus eu cămătarului - spune-mi ce mi-ai promis!
            - Ţi-ai îndeplinit partea ta din afacere, fiule - îmi spuse el cu blândeţe - acum e rândul meu. Iţi voi spune tot ceea ce doreşti să ştii pentru că îmbătrânesc, iar bătrânilor le place să vorbească. Iar când tinerii ajung la vârsta când cer sfaturi, ei primesc - o dată cu sfaturile - şi înţelepciunea bătrânilor. Dar tinerii consideră adesea că bătrânii sunt înzestraţi cu înţelepciunea zilelor de mult apuse şi, de aceea, nu urmează sfaturile primite. Dar nu uita, fiule, că soarele care străluceşte astăzi pe cer este acelaşi cu cel ce strălucea în ziua în care tatăl meu s-a născut şi cu cel ce va străluci atunci când ultimul tău nepot va păşi în lumea întunericului! Gândurile tinerilor - continuă el - seamănă cu stelele căzătoare, ce luminează cerul pentru o clipă, dar înţelepciunea bătrâneţii seamănă cu stelele de pe cer care luminează mereu la fel şi care îi călăuzesc pe marinari în drumurile lor pe mări şi oceane. Cu atenţie ascultă cuvintele ce ţi le voi spune, căci altfel vei pierde al lor înţeles şi vei crede că munca ta de-o noapte a fost în zadar!
               Apoi îmi aruncă o privire vicleană pe sub sprâncenele sale atât de dese şi îmi spuse pe un ton jos, dar puternic:
            -  Am descoperit drumul spre bogăţie atunci când am luat hotărârea ca o parte din tot ceea ce câştigam să fie a mea pentru vecie. Şi asta trebuie să faci şi tu.
A continuat apoi să mă străpungă cu privirea, dar nu a mai spus nimic.
            - Asta e tot? am întrebat.
            - Este suficient ca să preschimbi sufletul unui păstor în sufletul unui cămătar, îmi răspunse el.
            - Dar nu tot ce câştig este al meu? am întrebat iar.
            - Nici pe departe, răspunse el. Nu-1 plăteşti pe cel care îţi croieşte veşmintele? Nu-1 plăteşti pe cel care îţi face sandalele? Nu plăteşti bucatele pe care le mănânci? Poţi să trăieşti în Babilon fără să-ţi cheltuieşti agoniseala? Care este câştigul pe care 1-ai realizat luna trecută? Dar cel de anul trecut? Cât eşti de naiv! Îi plăteşti pe toţi, în afară de tine însuţi. Neghiobule, munceşti pentru alţii! Nu te deosebeşti cu nimic de un sclav care munceşte pentru resturile de mâncare şi hainele ponosite pe care i le aruncă stăpânul. Dacă ai păstra măcar o zecime din tot ce câştigi, cât ai avea în zece ani?
            Stăpâneam destul de bine arta cifrelor şi a numerelor, aşa că i-am răspuns:
            - Atât cât câştig într-un an.
            - Vorbele tale conţin doar jumătate de adevăr, răspunse el. Fiecare monedă de aur pe care o păstrezi devine un sclav care lucrează pentru tine. Fiecare monedă de aramă este copilul monedei de aur, ce lucrează şi ea pentru tine. Dacă vrei să devii bogat, atunci trebuie să pui deoparte fiecare monedă pe care o câştigi, monede care la un moment dat vor lucra pentru tine, asigurându-ţi astfel belşugul pe care îl doreşti. Poate crezi că nu te-am plătit destul pentru munca pe care ai depus-o azi-noapte - continuă el -, dar dacă prinzi înţelesul vorbelor mele, vei descoperi că valoarea lor este de mii de ori mai mare. Trebuie să păstrezi mereu o parte din tot ce câştigi. Nu trebuie să fie mai puţin de o zecime, indiferent cât de mic este câştigul tău. Dar poate fi şi mai mult, depinde de cât câştigi. Plăteşte-te pe tine însuţi mai întâi! Nu cumpăra veşminte şi sandale mai mult decât îţi permite punga şi ai grijă să-ţi rămână bani pentru mâncare, fapte de milostenie şi ofrande aduse zeilor! Averea creşte - întocmai ca un copac dintr-o sămânţă măruntă. Prima monedă de aramă pe care o pui deoparte constituie sămânţa din care se va dezvolta copacul averii tale. Cu cât plantezi sămânţa mai repede, cu atât mai repede va creşte şi copacul. Şi cu cât vei avea mai multă grijă de el, punându-i la rădăcină cât mai multe monede de aur şi aramă, cu atât te vei înfrupta mai repede din bogăţiile pe care ţi le oferă.
            Apoi, îşi luă tăbliţele şi dus a fost.
            M-am gândit mult la tot ce îmi spusese şi cuvintele lui mi se păreau pline de înţelepciune. Aşa că m-am hotărât să-i urmez sfatul. De fiecare dată când eram plătit, luam o monedă de aramă din cele zece pe care le primeam şi o ascundeam. Şi - deşi poate părea ciudat - nu eram mai strâmtorat decât înainte. Nu observam o diferenţă prea mare între situaţia mea anterioară şi cea prezentă, iar viaţa mea continua să meargă mai departe fără moneda necheltuită. Am fost adesea ispitit - pe când comoara mea începea să crească - s-o cheltuiesc pe diverse mărfuri rafinate pe care negustorii le vânturau pe sub ochii noştri, mărfuri aduse pe corabii sau pe cămile din ţinuturile îndepărtate ale Feniciei. Dar mă opream întotdeauna la timp.
Un an mai târziu, Algamish îşi făcu din nou apariţia în viaţa mea, spunându-mi:
            - Fiule, ţi-ai păstrat numai pentru tine o zecime din tot ce-ai câştigat anul trecut?
            - Da, învăţătorule, am răspuns eu mândru.
            - Asta este foarte bine - spuse el radiind de bucurie. Şi ce-ai făcut cu această mică avere?
            - I-am dat-o lui Azmur, cărămidarul, care mi-a spus că străbate adesea mările şi oceanele, iar când va ajunge în portul Feniciei, Tyre, îmi va cumpăra cele mai frumoase bijuterii din ţinutul fenicienilor. Când se va întoarce, noi le vom vinde la un preţ mai mare şi vom împărţi câştigul.
            - Toţi proştii trebuie să înveţe, mormăi el în barbă. De ce crezi că un cărămidar cunoaşte taina bijuteriilor? Când este vorba despre tainele stelelor de pe cer, îi cer sfatul pitarului? Nu, pe cinstea mea, te duci la astrolog, dacă ai ceva minte în cap. Ţi-ai pierdut toată agoniseala, tinere, ţi-ai scos copacul averii din rădăcină. Dar nu-i nimic. Plantează altul! Încearcă din nou! Iar data viitoare, dacă vrei să descoperi taina bijuteriilor, du-te la un negustor de bijuterii! Dacă vrei să cunoşti cât mai multe lucruri despre oi, du-te la un păstor! Nu te costă nimic să ceri sfaturi, dar ai grijă să le urmezi numai pe cele demne de urmat! Cel care cere sfaturi referitoare la agoniseala-i unui om care nu are nici o experienţă în astfel de probleme, va plăti cu propria-i avuţie naivitatea şi prostia.
            Spunând acestea, se îndepărtă.
            Şi totul s-a petrecut aşa cum a spus el. Căci fenicienii sunt nişte mişei. Ei i-au vândut lui Azmur bijuterii din sticlă, ce imitau bine pietrele preţioase, dar erau fără vreo valoare. Dar - aşa cum m-a sfătuit Algamish - am continuat să pun deoparte o zecime din ce câştigam, pentru că de-acum acest lucru devenise o obişnuinţă şi nu mai era atât de greu cum fusese la început.
            Apoi, după alte douăsprezece luni, Algamish veni în camera scribilor şi mă întrebă:
            - Ce progrese ai mai făcut de când nu ne-am văzut?
            -  Am pus mereu deoparte, aşa cum mi-ai spus - am răspuns eu -, iar agoniseala mea i-am încredinţat-o lui Agger, cel care meşteşugeşte scuturi, ca să cumpere bronz, iar el îmi plăteşte la fiecare patru luni o dobândă.
            - Foarte bine. Şi ce faci cu dobânda?
            - Dau un ospăţ mare cu merinde rafinate, cu miere, vin şi prăjituri cu mirodenii. Mi-am cumpărat şi o tunică stacojie. Iar într-o zi, o să-mi cumpăr şi un măgăruş care mă va purta în drumurile mele.
            - Stomacu-ţi mistuie roadele agoniselii - spuse Algamish râzând. Cum te mai aştepţi atunci să mai lucreze pentru tine? Şi cum crezi că aceste roade ar mai putea da naştere altora, care să robotească şi ele pentru tine? Mai întâi, trebuie să-ţi organizezi o armată de sclavi de aur şi apoi te poţi bucura fără regrete de ospeţe-ndestulate.
Şi dispăru din nou, aşa cum proceda mereu. Nu 1-am mai văzut timp de doi ani, când îşi făcu din nou apariţia în viaţa mea - la fel de neaşteptat ca-ntotdeauna.
Chipul îi era brăzdat de urmele adânci ale timpului, iar ochii săi trădau o oboseală fără margini, căci era acum un om foarte bătrân.
            -  Arkad - îmi spuse el - ai reuşit să strângi averea pe care o visai?
            - Nu este nici pe departe cea pe care o visez - am răspuns eu -, dar am reuşit să strâng ceva, iar truda mea începe să dea roade.
            - Şi mai urmezi sfaturile cărămidarilor?
            -  Sfaturile lor sunt foarte bune când este vorba de cărămizi, am răspuns eu.
            - Arkad - spuse el - ţi-ai învăţat bine lecţiile. Mai întâi, ai învăţat să te mulţumeşti cu mai puţin decât câştigi. Apoi, ai învăţat să ceri sfaturi numai de la oameni învăţaţi, oameni cu multă experienţă. Şi, în cele din urmă, ai învăţat să pui aurul la treabă, să-1 faci să lucreze pentru tine. Ai învăţat cum să faci rost de bani, cum să-i păstrezi şi cum să-i foloseşti. De aceea, te consider omul cel mai potrivit pentru o misiune ce presupune mai multă responsabilitate. Eu am început să îmbătrânesc. Fiii mei nu se gândesc la altceva decât cum să-mi cheltuiască averea, nicidecum s-o înmulţească. Interesele mele sunt mari, dar mi-e teamă că nu mă mai pot ocupa de ele. Dacă vrei să mergi la Nippur şi să ai grijă de pământurile pe care le stăpânesc acolo, te voi face partenerul meu şi îmi voi împărţi averea cu tine.
            Aşa am ajuns la Nippur şi am preluat controlul asupra posesiunilor sale de acolo, posesiuni care erau destul de întinse. Şi pentru ca eram mânat de o ambiţie extraordinară, dar şi pentru că stăpâneam cele trei legi (notă Allain: câştigarea aurului, protejarea acestuia de la pierdere şi risipă, şi înmulţirea lui) care îţi asigură strângerea şi păstrarea unei averi uriaşe, am reuşit să sporesc valoarea proprietăţilor sale. Şi aşa, averea mea începu să crească, iar când spiritul lui Algamish îşi luă zborul spre tărâmul întunericului, mi-a revenit şi mie o parte din bogăţia sa, aşa cum stabilise prin lege.
            Aşa grăi Arkad, iar, după ce îşi încheie povestirea, unul dintre prietenii săi spuse:
            - Te poţi considera un om norocos pentru că Algamish s-a hotărât să-şi împartă averea cu tine.
            -  Am fost norocos doar pentru că m-am lăsat dominat de dorinţa de a prospera - şi asta cu mult timp înainte de a-1 cunoaşte. Oare n-am dovedit timp de patru ani o voinţă de fier atunci când am luptat din răsputeri să pun deoparte o zecime din tot ce câştigam? Oare puteţi spune că un pescar este norocos pentru că reuşeşte să prindă peşte, când el studiază de ani de zile obiceiurile peştilor şi ştie când să arunce năvodul? Oportunitatea este o zeiţă mândră, ce nu-şi iroseşte timpul cu cei care nu sunt pregătiţi s-o întâmpine.
            - Trebuie să recunoaştem că ai dat dovadă de o voinţă extraordinară de a merge mai departe în anul acela în care ţi-ai pierdut toată agoniseala. Acesta este un aspect prin care te deosebeşti de noi toţi, spuse un alt prieten.
            -  O voinţă extraordinară! răspunse Arkad. Ce prostie! Credeţi că voinţa este cea care îi conferă omului puterea de a ridica o greutate pe care o cămilă nu o poate căra sau de a transporta o încărcătură pe care nici boii nu o pot urni din loc? Voinţa reprezintă scopul ferm pe care ţi 1-ai stabilit în viaţă şi pe care vrei să-1 vezi îndeplinit. Dacă îmi stabilesc un ţel, fie el şi neînsemnat, fac tot ce-mi stă în putinţă să-1 realizez. Cum aş mai avea altfel încredere în mine că pot sa realizez lucruri cu adevărat importante? Dacă îmi spun: „Trebuie, timp de o sută de zile, pe când traversez podul ce duce spre oraş, să arunc câte o pietricică în râu", atunci asta fac. Dacă în cea de a şaptea zi traversez podul şi nu arunc pietricica în râu, nu-mi spun: „Voi arunca mâine două pietricele", ci mă întorc din drum şi-mi duc promisiunea la bun sfârşit. Iar în cea de-a douăzecea zi, nu-mi spun: „Arkad, este inutil ce faci tu. La ce-ţi foloseşte să arunci în fiecare zi câte o pietricică în râu? De ce nu arunci un pumn plin şi termini povestea?" Nu, nu spun toate acestea şi nici nu le fac. Când îmi stabilesc un ţel, îl duc la bun sfârşit. De aceea, am grijă să nu-mi stabilesc ţeluri greu de împlinit, pentru că iubesc timpul liber.
            Apoi, un alt prieten luă cuvântul şi spuse:
                - Dacă tot ceea ce spui tu este adevărat şi simplu, după cum încerci să ne convingi, dacă toţi oamenii ar avea succes, atunci nu s-ar mai putea bucura cu toţii de o avere prea mare, căci nu le-ar ajunge tuturor.
            - Averea creşte oriunde oamenii îşi descătuşează izvoarele de energie, răspunse Arkad. Dacă un om bogat îşi construieşte un palat nou, aurul pe care îl cheltuieşte este oare irosit în zadar? Nicidecum. Căci muncitorii se bucură de el, artistul se bucură de el, cum se bucură şi cărămidarul. Şi toţi cei care participă la construirea palatului se bucură de aurul cheltuit. Iar când palatul este terminat, oare valoarea lui nu acoperă toate cheltuielile? Iar terenul pe care este construit nu valorează mai mult tocmai datorită prezenţei palatului acolo? Şi acelaşi lucru nu este oare valabil şi pentru terenurile învecinate? Bogăţia poate creşte într-un mod miraculos. Nimeni nu-i poate măsura limitele. Oare nu fenicienii sunt cei care au construit oraşe măreţe pe coaste pustii datorită averilor pe care le adunau făcând comerţ pe mare?
            - Atunci, ce ne sfătuieşti să facem ca să ne îmbogăţim? întrebă un alt prieten. Anii trec, noi nu mai suntem tineri şi nu avem nimic pus deoparte.
            - Vă sfătuiesc să urmaţi învăţăturile lui Algamish şi să vă spuneţi: „Trebuie să păstrez o parte din tot ce câştig." Spuneţi asta în fiecare dimineaţă când vă treziţi! Spuneţi-o la miezul zilei! Spuneţi-o şi noaptea! Spuneţi-o în fiecare clipă din viaţa voastră până când cuvintele vi se întipăresc în memorie ca nişte litere de foc. Lăsaţi-vă dominaţi de puterea cuvintelor! Sorbiţi-le şi îmbătaţi-vă cugetul cu ele! Apoi, începeţi să puneţi deoparte atât cât vi se pare înţelept, dar să nu fie mai puţin de o zecime din câştigul vostru! Renunţaţi la alte cheltuieli dacă este necesar! Dar puneţi mereu deoparte suma stabilită! Veţi descoperi în curând ce sentiment extraordinar vă creează o comoară de care numai voi aveţi dreptul să beneficiaţi. Şi cu cât creşte mai mult, cu atât veţi dori să puneţi şi mai mult deoparte. Vă veţi simţi învăluiţi de o bucurie extraordinară de a trăi. Veţi dori să câştigaţi din ce în ce mai mult. Dar pentru asta trebuie să învăţaţi să vă puneţi averea la treabă - să lucreze în favoarea voastră. Transformaţi-o într-un sclav a cărui singură menire este să lucreze pentru voi! Apoi, copiii acestui sclav, dar şi copiii copiilor lui vor lucra şi ei pentru voi. Descoperiţi izvorul de aur ce vă va asigura viitorul! Uitaţi-vă la bătrânii noştri şi gândiţi-vă că nu peste mult timp veţi ajunge ca ei! De aceea, trebuie să vă investiţi comoara cu foarte multă grijă ca să n-o pierdeţi. Câştigurile mari pe care ni le oferă cămătarii nu sunt altceva decât nişte sirene înşelătoare ce ne ademenesc cu glasurile lor încântătoare în ţinuturile pierzaniei şi ale lacrimilor încărcate de regrete. Trebuie, de asemenea, să vă asiguraţi familia în cazul în care zeii vă cheamă în regatul lor. Pentru acest scop, puteţi face întotdeauna provizii, punând deoparte - la intervale regulate - mici sume de bani. In acest fel, omul prevăzător se asigură că familia sa va dispune în final de o sumă mare, necesară în cazul dispariţiei lui. Cereţi mereu sfaturile unor oameni înţelepţi, al căror obiect de activitate sunt banii! Ei vă vor ajuta să nu cădeţi în aceeaşi capcană în care am căzut eu atunci când i-am încredinţat banii lui Azmur, cărămidarul. Un câştig mic, dar sigur, este de preferat unui risc inutil. Bucuraţi-vă de viaţă cât puteţi de mult! Nu încercaţi să exageraţi punând deoparte mai mult decât vă puteţi permite! Dacă nu puteţi pune deoparte mai mult de o zecime din ce câştigaţi, atunci trebuie să vă mulţumiţi cu atât şi să vă bucuraţi de viaţă cât mai mult posibil. Trăiţi în funcţie de izvorul vostru de aur, fără să exageraţi cheltuind, dar nici să vă fie teamă să cheltuiţi! Viaţa este frumoasă şi bogată atunci când te bucuri de lucrurile valoroase pe care ţi le oferă.
            Prietenii îi mulţumiră pentru sfaturile primite şi porniră spre casele lor. Unii dintre ei erau tăcuţi, pentru că nu înţeleseseră nimic din cuvintele pline de înţelepciune ale lui Arkad. Alţii erau batjocoritori la adresa prietenului lor, considerând că un om atât de bogat cum era Arkad ar fi trebuit să-şi împartă averea cu vechii săi prieteni, mai puţin norocoşi decât el. Dar câţiva dintre ei purtau în priviri o lumină nouă. Ei înţelegeau că motivul pentru care Algamish revenise de câteva ori în camera scribilor îl constituia dorinţa lui de a vedea cum reuşeşte un om să ajungă la lumină, după ce petrecuse timp îndelungat cufundat în beznă. Când a ajuns la lumină, a descoperit că zeii îi rezervaseră un loc printre cei aleşi, un loc pe care nu-1 putea ocupa daca nu era bine pregătit.
            Aceşti prieteni au luat hotărârea ca în următorii ani să-1 viziteze cât mai des pe Arkad, care îi primea cu braţele deschise. Le oferea cu generozitate sfaturi şi învăţaturi pline de înţelepciune, aşa cum procedează întotdeauna oamenii cu o vastă experienţă de viaţă. Şi i-a ajutat în cele din urmă să-şi investească economiile cât mai bine cu putinţă, în aşa fel încât să obţină de pe urma lor o dobândă frumoasă şi sigură. Pe de altă parte, aceste investiţii nu presupuneau factori de risc şi nici nu exista pericolul ca ele să nu ofere investitorilor dividendele aferente.
            Momentul care a marcat o cotitură importantă în viaţa acestor oameni a fost cel în care au priceput adevărul cuvin­telor lui Arkad, adevăr pe care Algamish i-1 transmisese lui, iar el - la rândul lui - 1-a împărtăşit prietenilor.
Trebuie să păstraţi o parte din

tot ceea ce câştigaţi