miercuri, 11 martie 2015

Avem dreptul sa ne incarcam prietenii si familia cu plangerile noastre?

"Plangerea" creeaza presiunea salvarii. In cele mai multe cazuri poate sugera responsabilitatea ascultatorului de a sustine sau de a ajuta persoana care se plange. Poate acesta explicatie va ajuta sa intelegeti de ce unele luari de pozitie, va fac, ulterior, sa va simtiti rau, traind starea de conflict emotional. Foarte puternice sunt acestea in relatiile cu cei apropiati (familie, prieteni). Pentru a evita starea de rau este de dorit sa-i spuneti persoanei, care se plange, ca preferati sa nu va incarce emotional asteptand sa intrati in rol de Salvator, Arbitru sau Judecator.
Oamenii se plang de nenoroc, de soarta, de singuratate, de boli, de greutati. De cele mai multe ori aceste plangeri sunt ascultate de preot, care indeamna "Roaga-te cu staruinta si Dumnezeu in marinimia lui iti va asculta ruga".  Omul pleaca de la biserica usurat ca a fost ascultat. Dupa cum se poate vedea preotul nu intra in jocuri psihologice, nu-ti promite nimic, nu se cearta cu nimeni pentru a-l linisti pe cel care se plange. Preotul stie sa asculte cu DETASARE .

Si  psihologul stie sa asculte cu detasare si empatie, si chiar o face; diferenta dintre cei doi este ca preotul face apel la o valoare transcendenta Dumnezeu.

Cu Dumnezeu poti sa te certi in interiorul tau, dar nu te poti bate cu el. Poti renunta la el intr-un moment de revolta si sa nu te mai intorci niciodata pe acest drum sau dupa ce te-ai luptat te vei simti atat de vinovat incat iti spui "stie Dumnezeu de ce nu ma ajuta, pentru ca nu merit".

Ei bine Psihologul, daca accepti sa soliciti si sa beneficiezi de un serviciu de consiliere psihologica, te  asculta si te  sprijina sa identifici care sunt adevaratele probleme, care te fac sa te plangi. La psiholog se identifica, cauzele supararii.

Cu plangerile mergem la preot, la rude, la prieteni.

Avem dreptul sa ne incarcam prietenii si familia cu plangerile noastre?
De principiu avem dreptul sa impartasim din suferinta cu scopul de a ne usura, insa e bine sa intrebam inainte daca celalalt are timp si disponibilitate sa ne asculte.


Rareori am vazut persoane care sa-si asculte ruda (mama/tata, frate/ sora, sot/sotie, fiu/fiica, soacra/nora, socru/ginere), iubitul/iubita, prietenul/prietena cu empatie si detasare.

Precizare: DETASAREA nu este Indiferenta.

A fi detasat presupune:
- sa fii liber de conditionari;
- sa ai forta si putere interioara;
- sa fii liber de preconceptii si superstitii;
- sa ai discernamant

Detasarea autentica nu raneste si nu doare!

Indiferenta raneste, doare, macina persoana care simte ca este tratata cu indiferenta.
Din pacate persoana care se plange, unui apropiat, de ceva sau de cineva, va interpreta atitudinea indiferenta ca si atac la persoana sa. Gandurile irationale,  distorsionate sau negative vor inunda mintea, toate convingerile negative si nerealiste vor fi aduse la suprafata si se vor traduce intr-un comportament agresiv sau autoagresiv alimentand conflicte vechi, reale sau false, ori creand altele noi, reale sau imaginare.

Unele persoane pot fi confuzate de catre Suprastima de Sine. Acestora le place sa creada si sa afirme despre sine ca relationeaza si actioneaza liberi de conditionari, de preconceptii si superstitii, ca au forta si putere interioara precum si discernamant.
Sugerez o intrebare:

Sunt relatiile mele cu apropiatii satisfacatoare si pline de sens?

La polul opus sunt cei cu Stima de sine scazuta. Ei pot duce batalii pentru a se simti iubiti, recunoscuti, valorizati, acceptati.

Si persoanele egoiste se plang atunci cand apreciaza ca cineva ne le-a satisfacut cererile. Plangerea egoistului nu-ti da timp de solutionare, nu doar ca te preseaza ci te si obliga sa faci ceva, mai exact sa-i dai satisfactie.

Cand nu aveti forta si putere interioara va  puteti simti:
-"storsi";
-"epuizati";
-"fara chef"
-"indispusi"
-"obositi, fara putere sa faceti ceva".

Cand sunteti atasati excesiv de o persoana, de un obiectiv, de un obiect, de o imagine sau de propria imagine, de o idee, un cult, un obicei; in mod clar nu sunteti o persoana detasata indiferent de ce va place sa credeti despre sine. Pentru dumneavoastra masa de Pasti, lista invitatilor, alegerea restaurantului sau a destinatiei de vacanta, decoratiunile de Craciun,  poate fi o sursa de neintelegeri, conflicte, plangeri si promisiuni ca data viitoare va fi altfel. Asa ajungeti sa va simtiti epuizati, fara chef sa mai reuniti familia, indispusi, ba chiar neintelesi.
Va spuneti "Am avut o dorinta, un vis, am vrut sa fie bine! Oare de ce nu m-au inteles?"

Pentru ca atasamentul este ca un val pus pe ochi, un obstacol ridicat in calea manifestarii.

Asculta-l, doar asculta-l pe cel care simte nevoia sa se elibereze de o tensiune interioara, de o amaraciune.
Criticandu-l, respingandu-l, ignorandu-i cererea ori  intrand in rol de Arbitru, Justitiar ori Salvator risti sa creezi un alt conflict, de data asta intre tine si el.

 Ca psiholog, eu,  te pot asculta si te pot sprijini sa te detasezi de credintele blocante, de relatii care te impiedica sa fii Tu, de falsele credinte si limitarile ce ti-au fost inculcate de mediul familial, scolar, social, de promisiuni etc.

Pentru a te asculta si sprijini, e de necesar ca tu  sa ceri acest tip de suport.

Multumesc celor care au inspirat scrierea acestui articol si celor care au oferit feedback.
Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.

marți, 10 martie 2015

Dileme

Se spune ca "la 18 ani esti prea mare sa fii mic si prea mic sa fii mare". Se mai spune ca " societatea nu este interesata de cincuagenari".
 Presiunea pe oamenii ajunsi la 40 de ani este mare,uneori chiar foarte mare. Lupta cu timpul pare pierduta de catre cei trecuti de 50 de ani. 
Sa fie oare acesta adevarul?
 In goana nebuna dupa bani, cariera,case, masini, trup tonifiat la salile de fitness ne mai ramane timp sa reflectam la nevoile noastre reale? Suntem, macar 10 minute pe zi, in contact cu noi? 
Mai stim cine suntem? 
Multi dintre noi ne confundam cu rolurile jucate si credem ca suntem cine scrie pe cartea de vizita, Orgoliul fiecaruia dintre noi ridica bariere in comunicare. Abia cand ne dam seama cat de mult ne-am indepartat de cine suntem cu adevarat ajungem sa ne punem intrebarea "Cum ar fi fost viata mea traind in acceptare si manifestare?".
Tu reusesti sa-ti concretizezi proiectele de munca si viata?
Daca poti raspunde afirmativ la intrebarea de mai sus, ma bucur pentru tine si te felicit.
Daca nu ai reusit,  nu dispera, nu te resemna si, mai ales ,nu renunta la tine; te indemn sa apelezi la un psiholog.
Pana la varsta de 7 ani parintii se straduiesc sa ne dea o directie in viata; adica sa fim cum ar dori ei sa fim.
Scoala ne duce si ea intr-o directie, mai mult in directia integrarii intr-un grup mai mult uniform si/sau mai putin omogen.
Prietenii si prieteniile, pe modelul american, castiga teren in dauna relatiilor de familie. Familia nu mai este, in ziua de azi, o valoare sau un simbol al stabilitatii si echilibrului.
Prieteniile nu au la baza discernamantul, ci afinitati, interese, placeri.
Ca si observatie trista , in general vorbind, oamenii par sa fi uitat sa se bucure, in schimb au invatat sa se distreze. Pagubos schimb!
Bucuriile sunt emotii care dureaza in timp si sunt benefice si la indemana.
Distractiile pot fi costisitoare, se termina cand buzunarul s-a golit, pot crea dependenta.
Societatea  ne poate manipula cand renuntam la noi sau cand tinem cu dintii la ceva ce vrem sa pastram . E bine de stiut ca nu doar societatea ne manipuleaza ci si parintii, prietenii, partenerii de viata sau copiii atunci cand le ingaduim. 
De ce le ingaduim? 
Din atasament si din frica de pierdere.

Cititorule, articolele de pe acest blog sunt scrise cu intentia de a te ajuta. Trimite-le prietenilor tai si ajuta-i la randul tau. Iti multumesc.